UPDATE Deputatul Theodor Nicolescu, arestare. Cererea DNA de avizare a reţinerii şi arestării parlamentarului PNL a ajuns la Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii au cerut aviz pentru arestarea deputatului Theodor Nicolescu FOTO Mediafax
Procurorii au cerut aviz pentru arestarea deputatului Theodor Nicolescu FOTO Mediafax

Cererea DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Theodor Nicolescu a ajuns la Camera Deputaţilor, Biroul Permanent urmând să fie convocat vineri. Deputatul este suspectat de luare de mită şi abuz în serviciu în noul dosar deschis de anchetatori privind despăgubiri ilegale acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Alina Gheorghiu a precizat că Nicolescu şi-a dat demisia din comisia juridică.

UPDATE Cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu a ajuns, joi, la Camera Deputaţilor, iar Biroul Permanent va fi convocat vineri, la ora 9.30, pentru a declanşa procedura.

Biroul Permanent va trimite solicitarea Comisiei juridice pentru a da un raport în termen de trei zile.

Raportul Comisiei juridice va fi discutat în plenul Camerei în termen de cinci zile, deputaţii urmând să se exprime prin vot secret cu bile.

În aceste condiţii, este posibil ca decizia Camerei în acest caz să fie luată săptămâna viitoare.

UPDATE Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Theodor Nicolescu a ajuns la procurorul general care a transmis-o Camerei Deputaţilor.

„În  conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Nicolescu Theodor-Cătălin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul General. 

UPDATE Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, despre extinderea urmăririi penale în cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, că a avut o discuţie cu acesta şi că şi-a dat demisia din comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Întrebată cum vor vota parlamentarii PNL în cazul începerii urmăririi penale pentru deputatul liberal Theodor Nicolescu, Alina Gorghiu a spus că votul va fi în favoarea începerii urmăririi penale, ca în toate cazurile de până acum.

„Am avut azi un dialog cu Teo Nicolescu, se va retrage inclusiv din comisia juridică, îşi va da demisia, pentru credibilitatea Parlamentului”, a spus Gorghiu, citată de Mediafax.

Întrebată dacă Nicolescu îşi va da demisia şi din partid, Gorghiu a adăugat: „În acest moment, colegul meu şi-a dat demisia din comisia juridică. Nu am să fac discuţia cu parlamentarii, prin intermediul presei, discuţiile vor fi private, veţi constata care e decizia”, a precizat ea.

Mai mult, Gorghiu a precizat că statutul PNL este foarte clar şi inclusiv modificările la statut, care nu se aplică încă în acest caz, prevăd că, în cazul măsurii preventive a arestului, persoana vizată va fi suspendată din funcţie.

„În acest moment, opţiunea demisiei din calitatea de parlamentar nu ne aparţine”, a continuat Gorghiu.

Aceasta a acuzat PSD că va vota în cazurile parlamentarilor PSD împotriva solicitărilor justiţiei.

„Înţeleg deja că în grupul parlamentar senatorial al social-democraţilor s-a decis ca în cazul Şova să se voteze împotrivă. Noi am luat deja această decizie, la grup, nu ne vom opune niciodată acestor cereri”, a mai afirmat Gorghiu.

Alina Gorghiu a mai declarat că va merge, luni, la grupul senatorial al PNL, „pentru a discuta cum e mai bine, pentru a se vedea demagogia PSD”.

Procurorul şef al DNA au cerut, joi, încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Theodor Nicolescu.

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Theodor Cătălin Nicolescu, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită şi a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”.

Deputatul Nicolescu, reţinere. Ce acuzaţii i se aduc parlamentarului

Potrivit DNA, pe 12 ianuarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, control ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

În cursul anului 2008,Theodor Cătălin Nicolescu, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi emis în cazul a trei dosare,  titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire.

Anchetatorii îl acuză pe Theodor Cătălin Nicolescu că, în cursul anului 2008, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile legale privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. 

În acest fel, ei ar fi supraevaluat bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75 de milioane de euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire.

Membrii Comisiei ANRP ar fi supraevaluat un teren cu peste 13 milioane de euro

Concret, procurorii arată că, pe 4 decembrie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nistor Nistor într-un dosar prin care s-a stabilit că un teren în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi valorează 84.546.000 de lei (1.526 de lei/metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 de euro, echivalentul  a 48.399.522 de lei. Cu această sumă s-a prejudiciat bugetul statului, facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale de către două persoane.

Pe 10 noiembrie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dorin Cornel Drulă într-un dosar prin care s-a stabilit că un teren de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată valorează 2.137.636 de euro, respectiv 7.851.965 lei, „prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană”.

Anchetatorii mai arată că, pe 2 septembrie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Alexandru-Florin Hanu într-un dosar de despăgubire prin care s-a stabilit că un teren de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudeşti – Cioplea, actualmente sector 3 Bucureşti, valorează 104.640.072 euro (375.050.942 lei). 

Astfel, terenul a fost supraevaluat cu aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către trei persoane.

Deputatul Nicolescu ar fi primit aproape 6,2 milioane de lei

Mai mult, în cursul anului 2007, Nicolescu, care la momentul respectiv era vicepreşedinte al ANRP şi era şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acţiunilor pe care aceştia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. 

În schimbul banilor, Nicolescu, prin prisma funcţiei şi calităţii pe care o deţinea, urma să asigure soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor de despăgubire.

„Ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafaţă de 20,5 ha, teren situat în Bucureşti, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani şi contravaloarea acţiunilor. Banii au fost remişi în general, în tranşe de până la 250.000 de lei, în lei şi euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul”, potrivit procurorilor anticorupţie.

Horia Georgescu, arestat preventiv

În acest caz, magistraţii Curţii Supreme au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Horia Georgescu, preşedintele demisionar al ANI, dar şi a altor trei foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), respectiv  Mihnea-Remus Iuoraş, Ingrid Popa-Mocanu şi Constantin-Cătălin Canangiu. De asemenea, au mai fost arestaţi şi experţii evaluatori Gheorghe Vişoiu şi Alexandru-Florin Hanu.

În ceea ce îi priveşte pe experţii evaluatori Neculai Nistor şi Dorin-Cornel Drulă, instanţa a dispus ca aceştia să fie cercetaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile.Mai mult, DNA a decis ca  Ingrid Zaarour să fie cercetată sub control judiciar.

Totodată, procurorii au dispus începerera urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi faţă de Remus Virgil-Baciu, fostul vicepreşedinte al comisiei din ANRP.

Horia Georgescu este suspectat de procurorii DNA de săvârşirea  a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, fapte comise în perioada 2007-2009, când fostul şef al ANI făcea parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP. Prejudiciul estimat de anchetatori în acest dosar se ridică la circa 75 de milioane de euro.

„Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care făcea parte şi inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experţii evaluatori, corespunzătoare unui număr de trei dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experţilor evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei)”, arătau anchetatorii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite