Deputatul Mihai Voicu, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi cerut unor liberali să doneze bani la partid pentru a putea candida pe locuri eligibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Voicu FOTO: Dorin Constanda
Mihai Voicu FOTO: Dorin Constanda

Deputatul Mihai Voicu, vicepreşedinte al PNL, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În acelaşi dosar, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Dan Lucian Ştefan Mogoş, la data faptei secretar general coordonator al aceleiaşi organizaţii judeţene de partid, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea defolosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi pe Constantin Cosmin Enea,la data faptei vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al aceluiaşi partid politic şi reprezentant al SC Coliseum SA, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Societatea Coliseum este judecată pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani. 

Potrivit DNA, în perioada ianuarie - aprilie 2012, Voicu, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul lui Mogoş, şi-ar fi  folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.

Cât de mari au fost donaţiile

„Concret, «donaţiile» respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică. Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 – 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei”, acuză DNA.

Din această sumă de bani, Enea ar fi primit 156.680 lei, care ar fi fostf olosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012.  „Din această sumă, în realitate au fost folosiţi în scopul menţionat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA”, mai arată DNA. 

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin firmei Coliseum SA, lui Enea şi lui Voicu. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite