Dan Voiculescu, din nou la Poliţia Ilfov: Nu am emoţii pentru mâine. Am intrat într-o bătălie cu Băsescu şi trebuie să îmi asum riscurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu este acuzat implicat într-un nou dosar de şantaj FOTO Marian Iliescu
Dan Voiculescu este acuzat implicat într-un nou dosar de şantaj FOTO Marian Iliescu

Dan Voiculescu s-a prezentat, duminică dimineaţă, la sediul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Ilfov, aşa cum prevede procedura controlului judiciar. Procurorii au dispus această măsură, omul de afaceri fiind acuzat că ar fi şantajat trei patroni de firme cărora le-ar fi cerut bani, sumele primite fiind acoperite prin contracte de publicitate.

Omul de afaceri a stat doar câteva minute în sediul Poliţiei.

Întrebat de jurnalişti dacă are emoţii pentru ziua de mâine, când va fi un nou termen de judecată în dosarul „ICA”, Dan Voiculescu a negat.

„Nu am niciun fel de emoţii, v-am spus şi ieri, sunt conştient că am intrat într-o bătălie cu Băsescu, el e preşedintele României, încă, şi când intri într-o bătălie trebuie să-ţi asumi nişte riscuri”, a spus el.

Dan Voiculescu a anunţat că astăzi, la ora 18.30, va face o conferinţă de presă.

Astăzi este a treia zi în care omul de afaceri se prezintă la sediul IPJ Ilfov ca urmare a măsurii controlului judiciar impus joi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a fost audiat, joi, la DNA în noul dosar în care este cercetat pentru „şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (şapte acte materiale)”.

Sub control judiciar

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte zilnic la organul de urmărire penală; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a atacat vineri la Tribunalul Bucureşti măsura controlului judiciar dispusă de procurorii anticorupţie în cazul său, iar termenul stabilit pentru soluţionarea contestaţiei este 8 iulie.

7 iulie, posibil ultimul termen al dosarului „ICA”

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor lua în discuţie, luni, 7 iulie, un nou termen în dosarul „ICA” în care Dan Voiculescu este acuzat, alături de mai multe persoane, de privatizarea frauduloasă a Institutului pentru Cercetări Alimentare.

La termenul anterior, judecătorii au anunţat că pe 7 iulie vor fi audiaţi inculpaţii din dosar care vor să mai dea declaraţii, iar avocaţii sunt aşteptaţi să pună concluziile.

Apărătorii inculpaţilor au cerut, miercuri, strămutarea dosarului acuzându-i pe magistraţi de imparţialitate. Curtea Supremă a decis ca această cerere să fie judecată pe 24 septembrie, însă până atunci judecătorii de la Curtea de Apel ar putea anunţa o sentinţă în dosarul „ICA”.

Cinci ani la Tribunalul Bucureşti

Pe 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani. Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare. Instanţa i-a condamnat la câte cinci ani de închisoare cu executare pe Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dan Voiculescu, la Poliţia Ilfov: „Nu l-am văzut pe Nelu Iordache de 20 de ani. E o făcătură!”

Fostul senator Dan Voiculescu s-a prezentat sâmbătă la Poliţia Ilfov, aceasta fiind una din prevederile controlului judiciar, măsură instituită de anchetatori în dosarul de şantajare a lui Nelu Iordache. Acesta a negat orice fel de întâlnire cu omul de afaceri, susţinând că nu l-a mai văzut 20 de ani. Cât despre strămutarea dosarului ICA, Voiculescu a explicat cererea sa prin „presiunea mare ” pusă pe Curtea de Apel Bucureşti.

Controlul judiciar, contestat de Dan Voiculescu. Nelu Iordache i-ar fi plătit acestuia 900.000 de euro, sub forma unor contracte de publicitate

Omul de afaceri Nelu Iordache s-ar număra printre denunţătorii lui Dan Voiculescu. Iordache ar fi plătit 900.000 de euro la Antene, sub forma unor contracte de publicitate, arată surse judiciare citate de digi24.ro. Scandalul a ieşit la iveală după ce aceştia au depus plângeri la DNA. Procurorii anticorupţie l-au audiat ieri aproape patru ore pe Dan Voiculescu, acesta fiind pus sub control judiciar.

Nou dosar pe numele lui Dan Voiculescu, acuzat că ar fi primit 900.000 de euro ca taxă de protecţie

Dan Voiculescu, care a fost audiat timp de aproape patru ore la DNA, este cercetat, sub control judiciar, pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, care au încheiat cu trusturile sale de presă contracte de publicitate în valoare de 900.000 de euro.

Ce spune Dan Voiculescu despre vizita de joi seară la DNA

Dan Voiculescu, fondatorul PC, a făcut mai multe precizări în ceea ce priveşte vizita sa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de joi seară. Omul de afaceri care controlează postul de televiziune Antena 3 îl laudă pe procurorul care l-a chemat şi i-a impus controlul judiciar şi face afirmaţii despre oameni oneşti din rândul serviciilor secrete.

Cererea lui Voiculescu de strămutare a dosarului ICA se judecă în 24 septembrie la Instanţa Supremă

Solicitarea depusă de avocaţii lui Dan Voiculescu de strămutare a dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă, se judecă în 24 septembrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Complet de coşmar pentru Dan Voiculescu. Cine sunt cei doi noi magistraţi care îl vor judeca pe cel care controlează Antena Grup

Dan Voiculescu are un nou complet de judecată în procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, format din magistraţi tineri, care par lipsiţi de inhibiţii faţă de numele grele pe care le-au judecat.

Judecătorii lui Voiculescu fug de sentinţă ca dracul de tămâie

Magistraţii refuză să mai judece dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare, în care omul de afaceri Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani. Judecătorul Florică Duţă a anunţat ieri că se pensionează şi nu mai vrea să judece nici măcar pe cererile făcute de avocaţi.

Florică Duţă, judecătorul lui Dan Voiculescu, a fost pensionat. Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie

Judecătorul Florică Duţă de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care soluţionează dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a fost pensionat. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de eliberare din funcţie prin pensionare.

Când se prescriu faptele de care este acuzat Dan Voiculescu

Omul de afaceri Dan Voiculescu scapă de acuzaţia de spălare de bani din dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare în anul 2017. Asta arată analiza făcută pentru ziarul „Adevărul” de un specialist în drept penal.

Dan Voiculescu, atac la şeful DNA: „Faptele de care sunt acuzat se prescriu în 2023. Procurorul Kovesi încalcă legea”

Omul de afaceri Dan Voiculescu îl acuză pe procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, că încalcă legea. Acesta spune că şeful DNA ar trebui obligat să se retragă din magistratură. De altfel, nu de mult, omul de afaceri a depus o plângere la Parchetul General împotriva procurorilor anticorupţie care îl anchetează pe judecătorul Stan Mustaţă, acuzat de corupţie.

Laura Codruţa Kövesi, şeful DNA: Dan Voiculescu ne acuză de constituire a unui grup infracţional şi şantaj în cazul judecătorului Stan Mustaţă

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a discutat luni la Adevărul Live cu Dan Marinescu, redactorul-şef al ziarului „Adevărul”, despre câteva dintre cele mai importante dosare pe care le instrumentează în prezent instituţia pe care aceasta o coordonează. Aceasta a vorbit inclusiv despre plângerea pe care omul de afaceri Dan Voiculescu a făcut-o împotriva procurorilor anticorupţie.

Ce surprize mai pot apărea în procesul omului de afaceri Dan Voiculescu

Judecătorii urmează să anunţe marţi dacă anulează privatizarea Institutului pentru Cercetări Alimentare, aşa cum au cerut apărătorii din dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani. La sfârşitul zilei omul de afaceri care controlează Antenele ar putea şti data la care se va da sentinţa definitivă în cauză.

Dan Voiculescu: Cred că DNA a încercat să pună presiune pe judecătorul Mustaţă. Nu îl cunosc pe magistrat!

Dan Voiculescu a depus o sesizare la Parchetul General prin care a cerut să se facă o anchetă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). El a precizat că acţiunea de marţi a procurorilor este o presiune asupra judecătorului Stan Mustaţă care urma să dea o sentinţă în dosarul ICA. Magistratul Mustaţă a fost ridicat în această dimineaţă de la Curtea de Apel Bucureşti şi dus la audieri. Ulterior, acesta a fost pus sub urmărire penală.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite