Curtea Supremă amână pronunţarea sentinţei în dosarul retrocedărilor ilegale. DNA a cerut 15 ani de închisoare pentru Radu Mazăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii Supreme au amânat miercuri pentru data de 5 februarie pronunţarea sentinţei definitive în dosarul retrocedărilor ilegale de pe litoral. Procurorii DNA au cerut o pedeapsă orientată spre maximul de 15 ani de închisoare pentru fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre.

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat, în acest dosar, în iulie anul trecut, la patru ani de închisoare cu suspendare. El este acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.

Alţi şapte funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu.

Ceilalţi 24 de acuzaţi din acest dosar au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti. Între aceştia se numără şi Cristian Borcea.

Istoricul dosarului

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.

"Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (...) În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătraţi", susţin anchetatorii.

Procurorii anticorupţie precizează că au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, "adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice".

Conform DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi în această cauză s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro - prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Cristian Borcea este acuzat că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială "Holiday Club Neptun" SA. Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă - Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Având complicitatea unui notar, cei doi au acţionat ca mandatari în numele acesteia şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătraţi. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude, la preţuri foarte mici.

Potrivit DNA, Cristian Borcea a cumpărat de la cei doi asociaţi, la preţuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătraţi. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa a luat act de "vânzările" şi "revânzările" de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre.

Procurorii mai arată că membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 şi Radu Mazăre au emis înscrisuri în baza cărora s-au constituit nelegal drepturi de proprietate privată pentru 96 de terenuri intravilane din patrimoniul municipiului Constanţa şi din domeniul public al statului, ale căror preţuri au fost mult subevaluate.

Conform calculelor făcute de procurori, raportând preţul plătit pentru drepturile succesorale cu preţul terenurilor cedate de Primăria Constanţa şi vândute ulterior, inculpaţii au obţinut profituri enorme. Spre exemplu, Cristian Borcea a fost împroprietărit cu 8.990 metri pătraţi în zona Mamaia Nord, teren pe care l-a vândut cu 449.541 de euro (50 euro/mp), faţă de cei 54 de euro (0,006 euro/mp) reprezentând suma investită. În total, Cristian Borcea a fost împroprietărit de Primăria Constanţa cu 29.000 de metri pătraţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite