UPDATE CSM schimbă Ghidul relaţiei cu presa. Accesul jurnaliştilor la dosarele penale va fi restricţionat
0
Jurnaliştii riscă să nu mai aibă acces deplin la dosarele penale, inclusiv la cele de corupţie, după ce plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a votat marţi o modificare adusă Ghidului de relaţie justiţie-presă. Freedom House protestează faţă de decizia Consiliului.
UPDATE Freedom House precizează că CSM a blocat accesul presei la dosarele de corupţie şi că procedura de consultare a societăţii civile, la modificarea Ghidului privind relaţia cu presa, a fost una formală, Consiliul neînsuşindu-şi niciuna dintre propunerile formulate de mass-media şi de ONG-uri.
În acest fel, ONG-ul protestează "faţă de decizia plenului Consiliului Superior al Magistraturii de a bloca accesul presei la dosarele penale şi civile aflate pe rolul instanţelor sau înregistrate la parchete", potrivit comunicatului emis de Freeedom House.
"CSM a decis să modifice acest ghid pentru a-l corela cu prevederile Noului Cod Penal şi ale Noului Cod de Procedură Penală. Modificările aduse ghidului reglementează comunicarea informaţiilor din dosarele aflate pe rolul instanţelor şi a parchetelor. În ultimii 8 ani şi în special din 2010 până în prezent, jurnaliştii au avut acces direct la dosarele penale şi civile de pe rolul instanţelor. Comunicarea dintre parchete şi reprezentanţii mass-media s-a îmbunătăţit constant, în special după adoptarea «Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media»", arată Organizaţia, citată de Mediafax.
Modificarea adusă marţi acestui ghid înseamnă, în opinia Freedom House, un pas înapoi în procesul de transparentizare al actului de justiţie, după ce, "în esenţă, CSM a votat ca în comunicarea cu presa în faza de urmărire penală, dar şi după această fază, jurnaliştii sa aibă acces doar la extrase ale documentelor din dosarele penale".
Până acum, în baza unei simple solicitări, un jurnalist putea obţine de la diversele unităţi de parchete referatele cu propunerile de arestare preventivă ale unor suspecţi. Astfel, presa a putut să informeze opinia publică referitor la cazurile mari de corupţie, când procurorii solicitau, de pildă, arestarea unui deputat, senator sau ministru, mai arată Freedom House.
"Acum, informarea cetăţenilor va fi mult îngreunată. Presa nu va mai primi copiile documentelor, precum rechizitoriile sau referatele cu propunerile de arestare preventivă sau de începere a urmăririi penale. Potrivit noului ghid, presa are acces numai la extrase ale acestor documente. În plus, din aceste extrase vor fi eliminate «pasajele referitoare la probe şi analiza acestora ». Această prevedere din ghid va determina parchetele şi instanţele să transmită către mass-media simple comunicate de presă golite de conţinut şi informaţii concrete", susţine Freedom House.
În comunicat se mai precizează că Expert Forum, Freedom House şi jurnaliştii specializaţi pe Justiţie au cerut, în timpul a patru întâlniri cu reprezentanţii CSM, eliminarea din ghid a prevederilor care limitează accesul la informaţii şi că au fost trimise instituţiei propuneri concrete de modificare a ghidului, care să garanteze şi respectarea drepturilor suspecţilor, dar şi un acces unitar al presei la informaţiile din dosarele penale şi civile.
"De fiecare dată, reprezentanţii CSM s-au angajat că vor include aceste propuneri în varinta finală care va fi supusă votului plenului CSM. În final, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Astfel, procedura de consultare a societăţii civile a fost una formală, CSM neînsuşindu-şi niciuna din propunerile formulate de presă şi de ONG-uri", se mai arată în comunicatul Freedom House.
Judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM, a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook în care anunţa că în şedinţa de ieri, a fost votată o modificare prin care, „se poate obtura accesul presei la anumite date şi informaţii din dosare care, timp de 8 ani, au fost pe deplin accesibile”.
Magistratul spune că au fost 15 voturi „pentru", şi 3 „împotrivă". Justificarea celor care au votat favorabil, mai spune Cristi Danileţ, a fost că un articol din Noul Cod Penal interzice accesul la dosare până se dă o soluţie definitivă.
„Azi (ieri, n.r.), plenul CSM a votat o modificare a Ghidului de relaţie justiţie-presă, prin care se poate obtura accesul presei la anumite date şi informaţii din dosare care, timp de 8 ani, au fost pe deplin accesibile. Au fost 15 voturi pentru şi 3 voturi împotrivă. Mărturisesc că eu am votat împotrivă. Majoritatea a justificat că art. 277 din Noul Cod Penal interzice accesul la dosare până se dă o soluţie definitivă. Eu cred că nu e aşa: acel articol incriminează dezvaluirea fără drept. Or, în Ghid, tocmai asta se putea reglementa: situaţiile în care există dreptul de a permite accesul presei la materiale din dosar”, a scris Cristi Danileţ pe site-ul de socializare.
Deocamdată, pe site-ul CSM nu a fost încă publicat rezultatul votului din plen.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
De ziua mondială a presei, mass media din România este într-o „perioadă încă dificilă din punct de vedere economic, care afectează aproape toate entităţile din acest domeniu, un reviriment nefiind de prevăzut pentru 2014", se arată într-o declaraţie de sâmbătă a Clubului Român de Presă (CRP).
Freedom House: În România, presa este doar parţial liberă
Presa din România este doar parţial liberă, la fel ca şi în alte 67 de ţări precum Republica Moldova, Grecia, Croaţia, Bulgaria, Serbia, Ungaria sau Italia. Ţările cu cea mai liberă presă sunt Suedia, Norvegia şi Olanda.