CSM: Declaraţiile deputatului Sebastian Ghiţă au adus atingere independenţei sistemului judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat că afirmaţiile, opiniile şi aprecierile deputatului Sebastian Ghiţă, emise în spaţiul public în perioada 29 - 30 martie 2016, au adus atingere independenţei procurorilor DNA şi sistemului judiciar în ansamblul său.

Verificările au fost efectuate de Inspecţia Judiciară la solicitarea din 31 martie 2016 a vicepreşedintelui CSM. Acestea au vizat afirmaţiile lansate în spaţiul public în cadrul „Ştirilor” postului B 1 TV şi discursul susţinut în şedinţa Plenului Parlamentului României de către Sebastian Ghiţă cu privire la activitatea judiciară desfăşurată de procurorii DNA, la lipsa de independenţă a acestora, la presupusa divulgare în presă a unor date din dosarul său de către procurorii ce îl aveau în instrumentare, precum şi la funcţionarea sistemului judiciar din România în general.

Inspecţia Judiciară a constatat că "susţinerile publice ale deputatului Sebastian Aurelian Ghiţă nu au fundament şi constituie, în fapt, o diseminare de informaţii tendenţioase, de natură a pune în discuţie deontologia profesională a procurorilor din cadrul DNA şi să inducă în rândul opiniei publice ideea că activitatea procurorilor se desfăşoară în afara cadrului legal, subminând astfel autoritatea acestora şi aducând atingere independenţei sistemului judiciar", se arată într-un comunicat al CSM transmis, marţi, News.ro. 

Inspectorii judiciari au reţinut şi că opiniile lui Ghiţă pot reprezenta o modalitate de răspuns la acuzaţiile formulate împotriva sa în dosarul instrumentat de DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti în care are calitatea de inculpat.

Mai mult, afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă au drept efect dezinformarea opiniei publice cu privire la modul de funcţionare a DNA şi un impact profund asupra justiţiabililor, de natură a le afecta încrederea în actul de justiţie şi de a le amplifica nemulţumirile care, de altfel, sunt inerente în procedura judiciară, susţine CSM.

Plenul Consiliului a constatat că afirmaţiile lui Ghiţă au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare şi au adus o gravă atingere independenţei procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi sistemului judiciar în ansamblul său.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, pe 30 martie, prin vot secret cu bile, cererile DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiţă.

Cererile DNA au fost făcute pentru acelaşi dosar penal, al patrulea, deschis împotriva lui Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, şantaj, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii sau cumpărare de influenţă.

Deputatul independent Sebastian Ghiţă le-a cerut colegilor parlamentari să respingă cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă, susţinând că “arestarea este folosită ca formă de tortură”.

”Vă rog să arătaţi că Parlamentul respinge metoda arestărilor ca mijloc de presiune asupra funcţionării democratice a statului. Ideea că un parlamentar este deasupra legii este falsă. Votul de astăzi (31 martie, n.r.), ca şi în alte situaţii, nu va însemna blocarea justiţiei, ci respingerea fermă a unei practici abuzive: arestarea înaintea judecării. (...) Scopul presiunii este cel care mulţi dintre dumneavoastră îl şoptiţi pe culoare, în familii, cu prietenii: instaurarea fricii prin hărţuire şi folosirea arestării ca instrument modern de tortură pentru a obţine noi denunţuri”, a spus Ghiţă, în plenul Camerei Deputaţilor.

Deputatul a mai susţinut că majoritatea liderilor politici, şi nu numai, au dosare penale.

”Trăim astăzi într-o Românie în care preşedintele Klaus Iohannis este în pragul demisiei din cauza unui posibil dosar pe care soţia sa îl poate avea. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, e ameninţat pe surse cu dosare şi percheziţii. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, are două dosare în lucru, (...)  procurorul general a fost demis cu un dosar penal, şefi de servicii de informaţii au dosare penale”, a mai spus Ghiţă în apărarea sa.

Deputatul a spus că arestarea preventivă se foloseşte abuziv de către anchetatori şi a devenit ”o sursă de teroare modernă”.

”Arestarea preventivă a unui om pentru fapte petrecute în urmă cu mulţi ani are ca scop distrugerea statutului său social, ruperea de familie şi prieteni, prezentarea lui ca vinovat înaintea judecăţii. Scopul real este distrugerea demnităţii şi transformarea cetăţeanului în denunţător”, a mai spus Ghiţă.

Anchetatorii DNA Ploieşti susţin că, înainte de a deveni parlamentar, dar şi după ce a fost ales deputat, Sebastian Ghiţă a controlat numirea sau menţinerea în funcţii importante a unor persoane pe care le-a folosit apoi în ceea ce procurorii numesc ”un mecanism infracţional” şi care au contribuit, prin funcţiile deţinute, la satisfacerea intereselor deputatului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite