Corespondenţă din Bruxelles. Marea Neagră, nouă rută opţională pentru migranţi

Cât de reală este ameninţarea? O întrebare la care, cel puţin până în acest moment, am avut un răspuns liniştitor: toate datele convergente venite din partea serviciilor de informaţii cu grupele lor de analiză specializate în lupta împotriva traficului de persoane, plus estimările FRONTEX, ne-au spus foarte clar că ne aflăm pe o rută secundară.

„Am notat ceva mişcări înspre România şi Bulgaria, dar numărul de persoane este încă redus în comparaţie cu cel, spre exemplu, de pe ruta din Turcia înspre Grecia şi Bulgaria” – declara recent, pentru Al-Monitor, Izabella Cooper, purtătorul de cuvânt al Frontex, adăugând că ar fi vorba, pentru anul trecut, de 148 de persoane şi de 345 în primele cinci luni ale acestui an.

Explicaţia stă în faptul că ruta Mării Negre este una grea şi periculoasă din cauza condiţiilor meteo des schimbătoare şi a apei foarte reci, dar şi a numeroaselor sisteme de monitorizare, civile şi militare, mult îmbunătăţite calitativ datorită stării de tensiune declanşate în zonă odată cu anexarea ilegală a Crimeei de către Federaţia Rusă şi a războiului civil din Ucraina.

Iată o serie de hărţi, din surse diverse, ale marilor rute ale migraţiei, realizate din datele disponibile în ultimii doi ani.

Într-adevăr, suntem pe o rută secundară. Numai că, din nefericire, evoluţia situaţiei din teren permite estimarea apariţiei unor oarece probleme. În primul rând, evident, deoarece, pe zi ce trece, sunt închise (sau se încearcă închiderea lor cât se poate de ermetic, cu unităţi de poliţie şi armată, dar şi cu garduri de portecţie) a rutelor tradiţionale şi mai ales a celei care ne interesează în mod deosebit, Ruta Balcanică: Turcia-Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria. Ceea ce presupune, în condiţiile în care exodul de la sursă nu a diminuat şi nici nu dă semne să se reducă în perioada imediat următoare, că ruta principală de tranzit prin Balcani se va „sparge“ în mai multe linii, deplasându-se spre cele două drumuri secundare rămase ca mari opţiuni posibile.

Prima ar pleca direct din porturile turceşti înspre Bulgaria şi România, pe mare, folosind în primul rând modul clasic de transport, adică ambarcaţiuni mici pescăreşti supra-aglomerate şi pe care traficanţii, în momentul apropierii navelor de patrulare, le sabordează, obligând autorităţile, conform dreptului internaţional al mării, la salvarea tuturor pasagerilor. Sau, pentru transporturi mai mari de persoane, se poate folosi traficul existent de vase Ro-Ro sau transportatoare de containere, adică utilizând pentru traficul de persoane reţelele deja existente ale crimei transnaţionale organizate pentru traficul de narcotice sau arme.

Rută maritimă care ar putea avea şi o variantă mixtă: transport pe mare şi apoi debarcarea în zona ucraineană, cu un drum ulterior către vest, înspre graniţa României, perspectivă deloc imposibilă datorită haosului existent acum în Ucraina sau a relativei permeabilităţi a graniţelor Republicii Moldova, mai ales la contactul cu Transnistria.

În fine, din Turcia mai poate porni „Ruta Arctică“, terestră, prin estul Mării Negre şi apoi prin Ucraina sau Federaţia Rusă pentru a atinge ţările scandinave, folosind iarăşi rute tradiţionale ale traficanţilor, utilizând călăuze din Cecenia sau Daghestan.

Foarte dificile rute, incomparabil mai greu de accesat – distanţe, condiţii de securitate, nevoie de multiple puncte de realimentare – decât autostrada repreprezentată până în acest moment de Ruta Balcanică. Dar sunt rute posibile. Din două motive. În primul rând, în zona Mării Negre au existat şi sunt în continuare foarte active organizaţiile de traficanţi care, printre altele, sunt de mult timp specializaţi în organizarea traficului de persoane (dublat cu cel de narcotice) provenind din ţările din Caucazul de Nord şi Afganistan. Există posibilitatea „reconversiei“ lor rapide pentru a răspunde reorientării parţiale a exodului, mai ales că sunt în joc sume mari de bani, colectate direct în punctele de plecare, fără oferirea niciunui fel de garanţie asupra ajungerii la destinaţie. Al doilea motiv este că s-a văzut care a fost vulnerabilitatea uriaşă a sistemelor de protecţie asigurate de forţele de securitate din ţările de pe Ruta Balcanică, cel care au cedat uimitor de repede, lăsând cale liberă sutelor de mii de persoane care au afluit înspre centrul Europei în ultimele luni. Caz în care, pe de o parte se ridică întrebarea asupra capacităţii de rezistenţă la fluxuri mari de persoane a forţelor de securitate din Bulgaria şi România, dar, cu mult mai mult, există un semn de întrebare privind instalarea solidă a unor „rute de fugă secundare“ pe teritoriul unor ţări care deja au probleme mari pe plan intern, fie în război civil ca Ucraina, fie în situaţii diverse de instabilitate cum ar fi statele de pe coasta de est a Mării Negre şi cele din Caucazul de Nord.

Avantajul enorm din acest moment al Bulgariei şi României este că, avertizate din timp, au început mai să-şi consolideze dispozitivele de protecţie şi, din ce am auzit ca părere autorizată venind de la specialiştii consultaţi la Bruxelles, există foarte mari şanse ca ele să funcţioneze eficient. Necunoscuta majoră priveşte numărul de persoane care vor încerca să utilizeze noile rute şi dacă, ştiind dificultăţile majore cu care se vor confrunta, nu vor prefera, în continuare, să forţeze pe Ruta Balcanică. Numai că nu direct, ci prin constituirea de multiple rute secundare care să ocolească obstacolele ridicate la frontiera cu Ungaria şi acceptând riscul statutului de migrant ilegal, în dorinţa de a ajunge să se poată „topi” în vreuna din marile comunităţi musulmane din Occidentul european.

Speranţa tuturor este că situaţia din teren nu va fi lăsată să evolueze în continuare la fel de haotic ca până acum şi că, într-un fel sau altul, cu toate compromisurile imaginabile, se va putea ajunge, totuşi, într-un final, acum când nu este prea târziu, la adoptarea unei soluţii europene comune, în termenii şi pe temele indicate în documentele din „Planul Juncker“. Posibil acum, pe 22 septembrie, cu prilejul noii reuniuni a Consiliului JAI - sau la cea din 8 octombrie, din Malta. Posibil la un Summit extraordinar al şefilor de state şi guverne consacrat migraţiei. Posibil la Summitul de la mijloc de octombrie. Semnalele sunt că negocierile din aceste zile dau semne favorabile. Semne, nu certitudini. Poate vor deveni o soluţie europeană.

Să sperăm că aşa se va întâmpla deoarece acum se discută, în mod real, nu numai despre criza migranţilor, ci despre valabilitatea şi viabilitatea întregului sistem de securitate al Europei.