Conducerea DNA cere revocarea a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care şi şeful biroului teritorial, Lucian Onea
0
Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie cere Consiliului Superior al Magistraturii revocarea din funcţie a procurorului Lucian Onea, şi de încetare a activităţii pentru procurorii Giluela Deaconu, Virgiliu Savu şi Elena Răileanu, toţi din cadrul biroului teritorial DNA Ploieşti.
"La data de 10 ianuarie 2019, procurorul şef adjunct, care exercită atribuţiile procurorului şef al DNA, a transmis Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul acestui serviciu, în prezent suspendat din această funcţie, întrucât acesta şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile specifice funcţiei deţinute.
De asemenea, în aceeaşi zi, au fost transmise Secţiei de procurori a CSM cererile de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti a următorilor procurori: Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu, Răileanu Elena Cerasela", a transmis DNA.
Mai mulţi procurori de la DNA Ploiesti au fost citaţi joi la Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie pentru a fi audiaţi în dosarul în care sunt cercetaţi Lucian Onea şi Mircea Negulescu.
În 30 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a decis suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, după ce Parchetul General a anunţat cercetarea acestora sub control judiciar pentru inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, fiind acuzaţi că l-ar fi constrânspe fostul deputat Vlad Cosma să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi liste cu alegători din Republica Moldova, din care să rezulte că oamenii ar fi primit bani drept "mită electorală”.
"În anul 2015, inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti", spunea Parchetul instanţei supreme.
Conform procurorilor, deşi ştia că probele sunt "ticluite în mod mincinos" de martor, procurorul Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite.