Colonel SPP, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. El l-a acuzat pe şeful său, generalul Lucian Pahonţu, de comiterea omorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petre Soare, colonel în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj. Procurorii militari suţin că ofiţerul ar fi împuşcat mortal o persoană în timpul unei partide de vânătoare. Ulterior, Soare l-a acuzat pe şeful său generalul Lucian Pahonţu de comiterea crimei.

„În jurul orei 16.45, în timp ce a participat pe raza comunei Drăgăneşti, judeţul Prahova, pe fondul de vânătoare aflat în pădurea Turbatu, la o partidă de vânătoare organizată Petre Soare l-a împuşcat de culpă pe Popa Ion, folosind fără drept una din armele de vânătoare marca Mossberg (…) cauzând decesul celui împuşcat”, explică procurorii. 

„Inculpatul a deţinut arma de vânătoare menţionată fără a avea dreptul. Totodată, acesta a executat focul de armă în scopul practicării vânătorii în condiţiile în care nu avea calitatea de vânător şi nu îndeplinea condiţiile cerute de art. 27 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic”, arătau procurorii anul trecut când l-au pus sub acuzare pe ofiţerul SPP, Petre Soare..

Probele

Potrivit  procurorilor, au fost audiate mai multe persoane, s-au făcut confruntări şi s-a dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale şi criminalistice. Ancheta în acest caz a fost făcută de procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Militar Bucureşti.

Soare neagă tot

Colonelul Petre Soare pus sub acuzare, pe 15 iulie anul acesta, susţine în continuare că directorul SPP, generalul Lucian Pahonţu, l-ar fi împuşcat pe omul de afaceri Ion Popa. Prima oară declaraţia a fost făcută, miercuri seara, la postul Antena 3, iar joi, după ce procurorii Parchetului Militar au anunţat că de fapt acuzatul oficial din acest dosar de ofiţerul Soare, a apărut din nou la acelaşi post de televiziune afirmând că în ziua partidei de vânătoare nu a avut armă. 

„Eu nu am avut puşca şi nu am tras atunci. Am auzit două focuri de armă (...). L-am văzut pe Popa cu o armă în mână şi una pe umăr. Merg 5-6 metri spre el şi l-am văzut că tresare. A scăpat arma jos, a stat cinci secunde şi a căzut pe spate. L-am sunat pe generalul Pahonţu şi nu mi-a răspuns. L-am sunat pe şofer apoi (...). Mi-a răspuns, a venit şi a încercat şi el să-l sune pe domnul general şi nu i-a răspuns nici lui. A scos portavocea din maşină şi a anunţat că e incident de tragere. La două minute văd că apare din direcţia din care a venit glonţul generalul Pahontu (...). Mă uităm la el, el era speriat şi şoferul Avram i-a spus că nu mai e nimic de făcut. Pahonţu rămâne un pic descumpănit şi îmi spune că pleacă să aranjeze. Îşi schimbă tonul apoi şi-mi spune să le spun vânătorilor că nu a fost acolo şi de Popa să zic că s-a accidentat (...). Nu ştiam ce să fac M-am dus către zona vânătorilor să le spun ce s-a întâmplat... Când am văzut că trenează ancheta, mi-am dat seama că se va încerca să mă implice pe mine (...) În 6 martie 2013 mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect. Generalul Pahonţu mi-a cerut să nu îmi schimb declaraţia şi să trec pe la el de fiecare dată când voi fi chemat la parchet pentru audieri. Am fost de patru ori in biroul lui. Atunci, telefoanele erau scoase din priză sau închise”, susţine colonelul Soare. 

Iniţial, dosarul a fost instrumentat de Parchetul General, cazul fiind preluat apoi de Parchetul Militar care ieri a anunţat că Soare este pus sub acuzare iar şeful SPP este martor în acest dosar. „Dosarul există la Parchetul Militar Bucureşti, este o faptă săvârşită în 2012. Iniţial, cazul a fost instrumentat de Parchetul General. Dar în anul 2014 dosarul a fost declinat la Parchetul Militar, ca urmare a modificării Codului de procedură penală. Pe 15 iulie, a fost inculpat Soare Petre, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În momentul de faţă, dosarul este în lucru la colegii noştri de la Biroul teritorial Ploieşti. Lucian Pahonţu are calitatea de martor. A fost audiat, în cauză au fost făcute cercetări, expertize“, a explicat, pentru „Adevărul“, purtătorul de cuvânt al Parchetului Militar Bucureşti, procurorul Traian Moraru.  

Ianuarie 2012

Accidentul de vânătoare s-a produs în ianuarie 2012, în pădurea Turbatu, din Drăgăneşti, judeţul Prahova. La vânătoare au participat oameni de afaceri, vânători, dar şi doi oameni din SPP: Lucian Pahonţu şi subordonatul său, Petre Soare. Victima, Ion Popa, un vânător cu vechime era patronul firmei Transport Auto Ploieşti 1 SA.

La un moment dat, vânătorii au auzit o împuşcătură şi cum Ion Popa nu răspundea, au pornit în căutarea lui. L-au găsit într-o baltă de sânge, cu o împuşcătură în cap. Cazul a fost făcut public la acea vreme. Poliţia Prahova a emis un comunicat în care spunea că „La data de 4.01.2012, în jurul orei 16.45, Dispeceratul IJP Prahova a fost sesizat prin sistemul SNUAU 112 cu privire la faptul că într-o pădure situată pe raza comunei Drăgăneşti, un bărbat în vârstă de 52 de ani s-a autoaccidentat mortal prin împuşcare în timpul unei partide de vânătoare. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, care sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a efectuat primele cercetări. Astfel, a rezultat că partida de vânătoare era autorizată, şi că la ea participaseră mai mulţi vânători şi gonaci“, se preciza în comunicat.



   

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite