Cod galben de vijelie în Bucureşti şi sudul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instabilitatea atmosferică se va simţi până în jurul orei 21.00 FOTO: ADEVĂRUL
Instabilitatea atmosferică se va simţi până în jurul orei 21.00 FOTO: ADEVĂRUL

Capitala ţării şi alte şapte judeţe din zona sudică se află sub cod galben de vijelie, descărcări electrice şi căderi de grindină.

Bucureştiul şi şapte judeţe din sudul ţării sunt sub avertizare cod galben de vijelie şi descărcări electrice, în unele zone fiind anunţate şi căderi de grindină.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 09.30, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova se vor semnala intensificări ale vântului ce vor avea, pe arii restrânse, aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, averse ce pot depăşi izolat 15-20 de litri pe metru pătrat.

Sub avertizare cod galben, tot până la ora 9.30, se află şi jumătatea sudică a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa, precum şi nordul judeţelor Teleorman şi Giurgiu. Potrivit ANM, în aceste zone se vor semna frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului ce vor avea, pe arii restrânse, aspect de vijelie, averse ce pot depăşi izolat 15 litri pe metru pătrat.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii extinse, în cursul zilei de astăzi, până la ora 21.00, prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat.

Vor fi ploi şi vijelii cu precădere în Transilvania, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi local în Oltenia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite