Ciocoii din Ministerul de Interne. Pensionaţi la 40 de ani şi reangajaţi în sistem
0Au pensii uriaşe şi, în acelaşi timp, salarii pe măsură. Este cazul mai multor privilegiaţi din Ministerul Afacerilor Interne, care huzuresc pe bani publici. În acest timp, Guvernul vrea să reducă pensiile poliţiştilor care lucrează pe stradă, acuză sindicatele din Poliţie.
Scandalul pensiilor militare ia amploare. Guvernul vrea să taie din pensiile militarilor şi a poliţiştilor care vor trece în rezervă după data de 15 septembrie pentru a face economii la buget.
Cu toate acestea, aceeaşi guvernanţi au permis unor înalţi funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să pună mâna pe pensii grase şi, în acelaşi timp, să rămână în continuare pe posturi, fiind remuneraţi cu salarii la fel de grase. Este vorba de 30 de ofiţeri superiori în rezervă, susţin sindicatele din Poliţie.
Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), a explicat, pentru ”Adevărul”, cum a fost posibil aşa ceva. ”Sunt vreo 30 de persoane din MAI care s-au pensionat cu încălcarea legii. Adică, nu sub efectul Legii pensiilor militare 225/2005, ci prin efectul Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului. Fostul ministru Petre Tobă a modificat, prin Ordonanţă, un articol care a permis pensionarea pe «alte motive». Aşa au ajuns să se pensioneze la 39 de ani sau la 40”, spune Dumitru Coarnă.
Pensionară de lux la 44 de ani
Unul dintre ofiţerii MAI privilegiaţi este comisarul-şef Alina Popescu. În ianuarie 2017, ministrul de Interne Carmen Dan a transferat-o în aparatul central al MAI, de la Slatina, unde a fost şefa Serviciului Cabinet din cadrul IPJ Olt. În calitate de consilier al ministrului, Alinei Popescu aproape i-a fost dublat salariul. După fix 6 luni, comisarul-şef a ales să se pensioneze. Aşa se face că la 44 de ani, fosta poliţistă a ajuns să încaseze o pensie de zeci de mii de lei. La scurt timp însă, aceasta a fost reîncadrată fix pe aceeaşi funcţie de consilier al ministrului, primind şi un salariu consistent.
MAI are o explicaţie pentru scandaloasa situaţie: „Alina Popescu a fost eliberată din funcţie şi pusă la dispoziţie în luna iunie 2017, ca urmare a încetării mandatului demnitarului – odată cu schimbarea Guvernului Grindeanu. La acel moment, aceasta a optat pentru a ieşi la pensie, în condiţiile art. 69 alin. 1, lit. j din Statutul poliţistului, vârsta acesteia fiind de 44 ani şi 7 luni. Ulterior, în luna iulie, după numirea noului Guvern, persoana a fost încadrată în funcţia de consilier al ministrului, ca personal contractual, în condiţiile Ordonanţei 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală”.
Recordul de cel mai tânăr pensionar de lux MAI îl deţine comisarul-şef Lucian Călin Roşan. În decembrie 2015, la propunerea ministrului Petre Tobă, Roşan (41 de ani) a fost numit secretar general al MAI. În această calitate, Roşan a primit o leafă de aproape 116.000 de lei. În urmă cu o lună, acesta a trecut în rezervă, cu o pensie de peste 10.000 de lei.
Trecuţi în rezervă, numiţi consilieri
Până de curând, Cornel Gabriel Ciocoiu era director general al Direcţiei Generale Management Operaţional din MAI, funcţie pe care o deţinea din 2015. În această calitate, Ciocoiu încasa lunar un venit de circa 14.000 de lei (salariu, normă de hrană, bani de echipament, primă de vacanţă). El a trecut apoi în rezervă, cu grad de general, ajungând, la 45 de ani, să primească o pensie de peste 13.000 lei. Ulterior,”pensionarul” a fost numit secretar de stat în Ministerul de Interne, funcţie plătită cu cel puţin 10.000 de lei lunar.
În aceeaşi situaţie se află şi Cătălin Breazu, fost director general adjunct în MAI, Direcţia Generală de Management Resurse Umane. Potrivit declaraţiei sale de avere, Breazu a avut o soldă lunară de circa 14.500 de lei. La sfârşitul anului trecut, Breazu a trecut în rezervă, dar a fost reangajat imediat în calitate de consilier la cabinetul secretarului de stat. La trei luni de la trecerea în rezervă, în declaraţia de avere dată la 27 ianuarie 2017, Cătălin Breazu a menţionat că a încasat, în total, din pensie, 30.750 de lei.
Irina Alexe are numai 42 de ani şi este şi ea pensionară MAI. În septembrie anul trecut, chestorul Irina Alexe a fost numită secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii de către premierul Dacian Cioloş, la propunerea oficială a ministrului Dragoş Tudorache. După doar trei luni, în decembrie 2016, Alexe a ales să treacă în rezervă şi să încaseze o pensie uriaşă. În ultimul an de activitate ca poliţist activ Irinia Alexe a încasat o leafă lunară de peste 10.100 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere.
Penitenciarele intră în grevă
Pe fondul tensiunilor generate de decizia Guvernului de a umbla la pensiile militare, angajaţii din penitenciare sunt gata să iasă în stradă. Aceştia au anunţat că refuză să mai facă ore suplimentare, ceea ce ar putea duce la blocarea activităţii în închisori.
„Angajaţii din penitenciare declanşează proteste pe durata nedeterminată în toate unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor că reacţie la lipsa de interes a Guvernului în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor din penitenciare. Având în vedere că priorităţile politice legate de gratieri şi beneficii pentru deţinuţi au fost în bună măsură realizate, considerăm că este momentul că Guvernul şi Ministerul Justiţiei să lucreze şi în interesul realizării actului de justiţie”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.