Cernat şi Bartók. Despre 15 martie

Mă gîndesc că de multe ori şi mai ales în aceste vremuri cu Facebook, tristeţea sau bucuria depind şi de alegerea noastră.

Am văzut ştirea conform căreia prim-ministrul Dacian Cioloş a transmis un mesaj maghiarilor din România cu ocazia zilei de 15 martie, şi ştirea care spune că preşedintele Klaus Iohannis în schimb nu le-a transmis nimic încă. Deşi cred că preşedintele ar fi făcut bine să ne transmită ceva demn de o sărbătoare, mai ales că nu de mult i-a retras ce i-a retras lui László Tőkés, cred şi că e bine să ne uităm şi la multele mesaje de pe Facebook care ne urează sărbători fericite. De exemplu, Paul Cernat, critic cunoscut şi istoric literar sagace, a scris pe wallul său: „Pentru toti prietenii maghiari din lista si pentru toti maghiarii, de ziua lor. Boldog Szulinapot!” şi a ataşat Dansurile populare româneşti ale lui Bartók. Să nu uităm că nu s-a putut flutura steagul Transilvaniei, dar nici că sărbătorirea revoluţiei maghiare a decurs fără scandal.

Ce vreau să spun este că în divizarea societăţii este şi ceva bun. Cei ce vorbesc o limbă nu mai sunt la fel, nu mai alcătuiesc o masă omogenă. Sunt contexte în care un preşedinte nu e mai mult decît un utilizator. Eu cred că nu au alcătuit niciodată, dar în trecut, mai ales înainte de 1989, mai mult, chiar şi în trista eră funariotă din Cluj, fără doar şi poate se vedea altceva. Nici astăzi încă „masa critică” a românilor şi a maghiarilor nu ne permite să ne amestecăm vieţile noastre paralele, să lucrăm la proiecte comune. Dar dacă sunt fenomene agasante, sunt şi fenomene îmbucurătoare. Eu, unul, ţin cu Cernat şi cu Bartók.