Cazul „Savanţii închisorilor “. Corpul de control al premierului face verificări la Administraţia Naţională a Penitenciarelor
0Corpul de control al Primului Ministru, ca urmare a solicitării Ministrului Justiţiei, efectuează un control la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.
„Controlul a fost generat de publicarea unui număr mare de lucrări ştiinţifice de către condamnaţii aflaţi în penitenciare, cu precădere în anii 2014 – 2015”, potrivit Ministerului Justiţiei.
„Întrucât în complinirea procedurii de elaborare a acestor lucrări era necesară recomandarea unui profesor sau conferenţiar universitar, această verificare excede competenţei stricte a Ministerului Justiţiei, care însă, prin cabinetul ministrului şi corpul de control al acestuia, asigură conlucrarea la efectuarea acestui control”, se arată în comunicatul MJ.
Se pregăteşte Ordonanţa de Urgenţă
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat, pe 13 ianuarie, că va propune Guvernului, în prima şedinţă din februarie, emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea articolului din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei pentru fiecare carte, precizând că tot atunci va pune pe masa Executivului regulamentul de aplicare a Legii 254/2013, care trebuia să fie adoptat din februarie 2014.
Ministrul a mai spus că cifrele arătau că în perioada 2007-2010 a existat câte o lucrare pe an, în 2014 au fost 90 de lucrări, iar în 2015 au fost 340 de lucrări scrise de deţinuţi.
"Am citit cifrele acum câteva zile, din 2007 până prin 2010 am spus că exista o lucrare pe an. Acum am primit un alt rând de cifre de la ANP, ceea ce arată că nici măcar eu ca ministru al Justiţiei nu am nişte cifre corecte. Acestea fiind zise, la nivelul anilor 2014-2015, conform ultimelor cifre primite astăzi, am avut, în 2014, 90 de astfel de lucrări, în 2015 - 340 de astfel de lucrări", a precizat ministrul.
Anchetă şi la DNA
Zecile de deţinuţi care scriu „lucrări ştiinţifice” în penitenciare, dar şi coordonatorii acestor lucrări au intrat în atenţia procurorilor anticorupţie. DNA a deschis o anchetă şi investighează fapte de favorizarea făptuitorului.
Potrivit procurorilor, faptele ar fi fost săvârşite de mai multe persoane „care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiţionat”.
Dintr-o notă întocmită de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi din datele existente în spaţiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiţii nu erau îndeplinite, iar prin faptele săvârşite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate, afirmă DNA.
Procurorii susţin că, printre persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni de corupţie, există deţinuţi care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puţin decât stabilise instanţa de judecată, „exclusiv ca urmare a activităţii infracţionale care face obiectul sesizării din oficiu”.
Campionii scrisului
Ministerul Justiţiei a făcut publică lista profesorilor universitari care, după cum prevede procedura, le-au dat deţinuţilor recomandare scrisă pentru a elabora o lucrare ştiinţifică pe o anumită temă. De asemenea, sunt enumerate şi editurile care au publicat sutele de lucrări scrise în penitenciare.
Dan Voiculescu, care a scris 10 cărţi în mai puţin de un an şi jumătate de detenţie, a avut pentru şapte dintre ele recomandări primite de la profesorul Dumitru Miron, decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din ASE, unde a predat şi fostul senator. Două dintre cărţile sale au fost publicate de Editura Niculescu, trei de Editura Bibliotecha Târgovişte, două de Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca şi una de Editura Monitorul Oficial.
Cele două cărţi pe teme religioase ale lui George Becali, "Iubirea milostivă şi mântuitoare" şi "Muntele Atos, patria ortodoxiei", au primit recomandări de la IPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului şi IPS Teodosie, arhiepiscopul Constanţei şi Tomisului. Becali a mai scris "Steaua şi Becali", "Becali şi politica. Începuturile", "Becali Parlamentul Europei şi Parlamentul României". Toate cele cinci lucrări au fost publicate în 2014 la editura Saeculum I.O. din Bucureşti.
Şi lui Dan Diaconescu i-a publicat cele cinci cărţi aceeaşi editură, Aius din Craiova. Cele patru cărţi despre presă au primit recomandări de la profesorul Marin Ion de la Universitatea Hyperion, în timp ce pentru "Mecanica ruperii materialelor compozite" i-a dat o recomandare profesorul inginer Nicolae Toma de la Politehnica Bucureşti.
Pentru patru dintre cele cinci cărţi scrise de Cătălin Voicu în penitenciar i-au fost acordate recomandări de conferenţiar doctor Dan Voinea. Titlurile sunt: "Securitatea naţională concept constituţional şi legal", "Examinarea doctrinei şi jurisprudenţei privind apărarea securităţii naţionale", "Prevenirea actelor de terorism şi protecţia libertăţilor publice" şi "Stările de criză în democraţie". Fostul senator a mai scris şi "Respectarea dreptului omului în procesul penal".
Cazul Cătălin Voicu
Tribunalului Dâmboviţa a decis, marţi, amânarea deciziei privind o eventuală eliberare condiţionată a fostului senator PSD Cătălin Voicu, condamnat în 2013 la şapte ani de închisoare pentru corupţie. Magistraţii dâmboviţeni au solicitat depunerea unor înscrisuri care să ateste caracterul ştiinţific al cărţilor scrise în închisoare de Voicu. Cauza a fost amânată pentru 12 februarie 2016.
''La dosar nu e o opinie din domeniul academic, simpla publicare a lucrărilor nu dovedeşte caracterul ştiinţific al acestora'', a spus reprezentantul Parchetului, subliniind că publicarea în sine reprezintă "o relaţie comercială" autor — editură.
De cealaltă parte, avocata lui Cătălin Voicu a invocat starea de sănătate a mamei acestuia, în vârstă de 78 de ani, care ar suferi de o boală de inimă.
În noiembrie 2015, Judecătoria Găeşti a admis propunerea de eliberare condiţionată a lui Cătălin Voicu, decizia fiind însă contestată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti.