Bucureştiul, oraş strategic pentru UE şi NATO. Cum? De ce?

Bucureşti, harta de risc în caz de seism (sursa Hotnews.ro)

Iată ce zicea deunăzi, într-o postare pe Facebook, dl Cătălin Predoiu, la câteva ore după oficializarea desemnării domniei-sale în calitate de candidat al PNL la funcţia de primar general al Capitalei:

„Priviţi puţin harta Eurasiei. Luaţi o riglă şi aşezaţi-o pe direcţia Nord – Sud în dreptul Bucureştiului. Toate capitalele Statelor Membre UE sunt în stânga riglei, deci la Vestul Bucureştiului. Cu excepţia Ankarei, toate capitalele NATO din Eurasia sunt la stânga riglei, deci la Vestul Bucureştiului. Bucureştiul este cea mai avansată spre est capitală dintre toate capitalele Statelor UE şi a doua dintre capitalele statelor NATO din Eurasia. BUCUREŞTIUL ESTE UN ORAŞ STRATEGIC PENTRU UE ŞI NATO, IAR CETĂŢENII SĂI TREBUIE SĂ BENEFICIEZE DE TOATE AVANTAJELE CARE DECURG DIN ACEASTA. De aici trebuie pornit în construcţia unei VIZIUNI DE DEZVOLTARE A METROPOLEI BUCUREŞTI. Prin diplomaţie administrativă orientată spre axe de dezvoltare, Bucureştiul se poate transforma într-un pol de influenţă politică şi de putere economică europeană“.

Sigur, interesantă analiză şi teoretic-promiţătoare intenţie. Numai că „oraşul strategic” înseamnă în primul rând, un oraş funcţional, deoarece legat organic la sistemul de infrastructuri strategice ale Europei, argument de securitate directă, atât economică cât şi miltară. Realitatea tragică este dată de o singură imagine dramatică şi care, fără discuţie, ne plasează în zona subdezvoltaţilor acestei lumi: metropola-capitală a României, membră NATO şi UE, nu dispune nici acum, în 2016, de o linie de centură care, în multe dintre segmentele sale, să se apropie măcar de standardele minimale ale unul banal drum naţional din occidentul european... 

Să ferească Dumnezeu să apară o situaţie de extremă urgenţă (de ordin civil sau militar) care să necesite evacuarea extrem de rapidă a zonei căci, în afra trmiterii în câmp a tuturor vehiculelor, dintre care cel puţin jumătate sunt camioane grele de transport, altă soluţie chiar nu există... Situaţie identică generată de traficul haotic din oraşul strategic la ore de vârf, cel care provoacă cu regularitate blocaje enorme peste podurile parte a infrastructurii strategice, posibil oricând de blocat prin incendierea accidentală sau voluntară a unei maşini, spre exemplu.

Oraş strategic recunoscut în aceşti termeni de către colegii din NATO şi UE ar fi unul în care cetăţenii ar fi fost informaţi prin mass media despre toate tipurile de planuri de evacuare în caz de situaţii excepţionale. Înspre zone în care există deja facilităţile necesare pentru orice tip de intervenţie medicală, unde există stocate alimente şi apă pentru căteva zile, dispunând de mijloace de susţinere autonomă (generatoare, aparatură de purificarea apei şi aerului, platforme pentru evacuare aeriană de urgenţă, instalaţii de comunicaţii cuplate la un sistem unic protejat, rezerve de haine şi cazarment), toate claibrate pentru numărul estimat de victime dintr-un areal sau altul.

Dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri, ştiţi unde se află asemenea puncte de urgenţă în zona în care locuiţi sau munciţi? Cât de reale şi aduse la zi sunt planurile respective şi cât sunt ele funcţionale ?

Un oraş strategic în termenii UE şi NATO dispune de locaţii strategice concepute în cadrul unui proiect strtagic civil-militar şi care să acopere toate urgenţele în caz de calamităţi naturale sau evenimente teroriste. Am văzut care a fost reacţia dezastruoasă a sistemului în cazul incendiului de la Clubul « Colectiv ». Vă cer iertare pentru observaţia cinică, dar, din punct de vedere strategic, numărul morţilor şi răniţilor a fost atunci mic (sau chiar foarte mic) în raport cu ceea ce ar fi efectele imediate şi pe termen scurt ale unui cataclism natural sau unui atac terorist. În consecinţă, întrebarea este : care sunt dotările de tip « rezervă strategică » ale spitalelor civile şi miltare care pot intra în funcţiune în cazul unei « urgenţe civile majore », cum sunt ele repartizate în funcţie de afecţiunile sau traumele specifice, cum este informată în acest sens populaţia Bucureştiului ?

Un « oraş strategic » ar trebui să dispună şi de un plan unic de servicii medicale şi para-medicale în caz de urgenţe civile majore asigurat, conform unei scheme pentru care există antrenamente minuţios organizate, de echipe de voluntari puşi la dispoziţie de organizaţii non-guvernamentale. Serviciile acestora pot să se adauge sau să siplinească activitatea personalului medical de primă linie, antrenat deja în activitatea specifică.

Am avut ocazia să fiu invitat, de curând, în două metropole occidentale considerate a fi de mare risc, la prezentarea unor asemenea proiecţii strategice în caz de catastrofe de toate tipurile şi am realizat,cât de important ar fi să dispunem de un sistem complex care să combine capacităţile administraţiei clasice cu integrarea diverselor ONG-uri. Am văzut prezentarea unui sub-sistem care să cuprindă, spre exemplu, organizaţii pentru îngrijirea copiilor (care să preia în primele ore ale vârfului de criză copiii sănătoşi care fie se pierduseră, fie aveau părinţii răniţi sau care asigurau asistenţă psihologică pentru cazurile extreme, adică părinţi decedaţi), dar şi din asociaţii pentru ajutorarea bătrânilor sau persoanelor cu diverse grade de handicap. Am auzit şi o prelegere chiar emoţionantă asupra rolului esenţial al asociaţiilor pentru protecţia animalelor, constituite într-o asemenea reţea de asigurare de adăpst şi tratament pentru animalele pierdute sau afectate de catastrofe, explicaţia fiind legată de şocul emoţional suplimentar pentru victime în cazul pierderii animalului de companie. În prezentarea respectivă se vorbea şi despre celelalte sub-steme integrate, organizaţiile pentru orbi şi surdomuţi, pentru persoanele cu handicap mental uşor care poate evolua însă dramatic sub stres, despre asociaţiile de voluntari antrenate să evacuze şcoli, spitale, câmine de bătrâni, centre sociale...

O discuţie esenţială care nu mai are niciun fel de valoare sau relevanţă după producerea unui eveniment extrem. Evident. Problema reală este capacitatea şi voinţa unui nou tip de sistem de administraţie publică să aibă curajul să atace frontal dezastrul existent acum şi să înceapă o treptată rezolvare a problemelor structurale existente.

Nu vreau să se înţeleagă cumva că la noi e aşa cum ştim şi că la ceilalţi, în Europa, situaţia ar fi complet, radical diferit. Ceea ce văd de câteva săptămâni la Bruxelles, ceea ce am văzut la Paris, îmi confirmă că discuţia este de-abia amorsată la nivel operativ. Numai că văd deja producându-se schimbări masive, văd primari puşi cu spatele la zid pentru incompetenţă şi lipsă de previziune şi cereri imperative pentru aplicarea programelor unitare de reacţie rapidă.

În acest sens a vorbit oare dl. Predoiu despre Bucureştiul-oraş strategic important pe o hartă virtuală dar care este, în acelaşi timp, una de putere reală în funcţie de care se joacă destinele unor naţiuni ?

Nu ştiu, chiar nu-mi imaginez răspunsul. Există oare ceva concret dincolo de gargara politicianistă şi dezbatera de un nivel incredibil de jos din aceste zile? Amintiţi-vă de haosul total de după incendiul de la Colectiv şi realizaţi nevoia de un răspuns cocret. Nu e politică. E ceva mult mai mult şi mai important: capacitatea noastră de a clădi un sistem real şi funcţional de apărare a propriiilor noastre vieţi.