Băieşii din Ungaria, ţigani din România

Nu mai ştiu când şi de ce au plecat din Transilvania strămoşii lor. Ştiu doar că în România se vorbeşte o limbă asemănătoare cu a lor Din Banat şi până în Gilvanfa, în

Nu mai ştiu când şi de ce au plecat din Transilvania strămoşii lor. Ştiu doar că în România se vorbeşte o limbă asemănătoare cu a lor

Din Banat şi până în Gilvanfa, în sud-vestul Ungariei, e cale lungă: schimbi trenuri, cauţi autobuze regionale, mergi pe un traseu dantelărit şi laşi în spate sate frumoase de unguri harnici, care tund peluza cu o minuţiozitate ce te face să roşeşti.

Mergem într-un sat de ţigani de-ai noştri, din România, care-au făcut acelaşi drum, fără tren, cine ştie când.

Sunt ţigani băieşi care nu ştiu de ce au plecat din România strămoşii lor, care s-au trezit de generaţii în sudul Ungariei, dar care încă vorbesc o română veche - băiaşa, sau "beiaş", cum spun ei. Habar n-au de limbi ţigăneşti şi-şi spun ţigani, simplu. Casele sătenilor sunt mult mai frumoase decât acum 13 ani, când Ungaria se chinuia să se redreseze economic.

Câteva zeci dintre băieşi lucrează "la oraş", cei neangajaţi primesc ajutor de la stat. Lumea nu vorbeşte urât cu ei, doar se poartă mai circumspect. Nici dracu' nu ştie că ce vorbesc ei e o română veche, aşa că măcar "ce fac rău românii din afara graniţelor ţării" nu-i afectează şi pe ei.

"Ovoda" celor 30 de copii

Gilvanfa. Ajungem la primărie, unde primarul Bogdan Janos (Ion) ne aşteaptă în faţa uşii. Ne ia valvârtej şi mergem la "ovodă", adică la grădiniţă.

E cu noi şi Peter Heindl, consilier juridic care lucrează cu satele din jur şi care ajută la integrarea băieşilor în societate. El vorbeşte şi engleza. Dar româna lui Janos este cât se poate de bună pentru o discuţie "faină". Copiii băieşilor învaţă la ovodă şi câte ceva pe băieşeşte. În rest - maghiară.

Condiţiile sunt foarte bune, locul e plăcut, aranjat, curat. Când cresc, se vor duce la şcoală în satul vecin, unde încearcă să nu uite o limbă pe care cu greu o mai vorbesc acasă.

Apoi vin căsătoriile la vârstă fragedă, lipsa locurilor de muncă, poate ceva furtişaguri, poate tăiat de lemne - dacă ne luăm după ce povestesc Janos şi Peter despre situaţia de acum. Janos zice: "D-aia fură, ca să trăiască. Nu şcie ce-i dăstul. Şi aia vedie copiii. De aia nu-i buntăteşte (pedepseşte) răndarii (jăndarii) că-s săraşi".

"Fir-ai sănătoasă"

Mergem la cimitir - Janos îmi arată peste tot morminte băieşeşti - semnul stabilităţii lor. Ajungem lângă biserică - preotul catolic vine duminica să ţină slujbă, dar cum se ştie că băieşii au fost ortodocşi, popa ţine două ture de sărbători, şi asta după două calendare - pentru că se foloseşte şi cel vechi, sârbesc, semn că, în timp, unii din băieşii noştri au trecut şi prin ceea ce este, azi, Serbia.

La Janos, Ana lui (Anuska), "ţiganca lui", cum îi spune, e acasă, o casă frumoasă şi curată, de oameni gospodari. La 39 de ani, cât au amândoi, au patru copii şi patru nepoţi. Mulţumesc pentru sifonul primit spre răcorire şi mi se spune "Fir-ai sănătoasă". O vizităm şi pe Zoltani Hajnalka, învăţătoarea care le predă copiilor băieşeasca. Ne arată cărţi - e română, româna noastră, doar e scrisă foarte ciudat, să poată citi cei deprinşi cu maghiara...

Ţiganii din Europa

Marea Britanie nu îi digeră

Circa 300.000 de rromi trăiesc în Regatul Unit al Marii Britanii. Cei mai numeroşi sunt aşa-numiţii "Travellers", despre care mai multe rapoarte oficiale alcătuite de-a lungul timpului (spre exemplu, SWANN, din 1985) au menţionat că "au rămas victime ale discriminării, ale rasismului, ale stereotipurilor care le limitează accesul la educaţie".

Ţiganii nu au fost niciodată agreaţi în Albion. Situaţia lor a început să se amelioreze în secolul XX, astfel că în anii '60 au apărut primele asociaţii de apărare a drepturilor ţiganilor, în special cei nomazi, dat fiind că 90% din aceştia nu dispuneau de amplasamente specifice pentru staţionarea caravanelor. În 1966 a fost fondat Original Gypsy Council, a cărui existenţă a făcut posibilă susţinerea la Londra, în 1971, a primului congres mondial al rromilor.

Dar statutul ţiganilor din Marea Britanie nu a cunoscut îmbunătăţiri semnificative, deşi au fost date legi inclusiv pentru dreptul la educaţie al copiilor de rromi (doar 3% din aceştia termină ciclul claselor primare).

Un caz celebru de persecuţie, care a ţinut mult timp prima pagină a ziarelor britanice, a fost cel al comunităţii de nomazi Dale Farm, evacuată cu forţa din districtul Basildon. Odată cu lărgirea Uniunii Europene, Marea Britanie a devenit destinaţia preferată a rromilor din Cehia. Lor li s-a refuzat însă dreptul la azil, ba, mai mult, au fost expulzaţi în repetate rânduri, fiind vizaţi în primul rând rromii din Liverpool, Newcastle şi Manchester. (Adina Şuteu)