Augustin Lazăr anunţă că ar putea contesta modificarea legilor Justiţiei la CCR: Noi avem nevoie de legi în care să aibă încredere toţi românii

Augustin Lazăr anunţă că ar putea contesta modificarea legilor Justiţiei la CCR: Noi avem nevoie de legi în care să aibă încredere toţi românii

Augustin Lazar FOTO Mediafax

Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat, marţi dimineaţă, că ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu legile Justiţiei, aflate în circuitul parlamentar. Procurorul general spune că va lua o decizie în cursul acestei săptămâni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, marţi, la Parlament, că sesizarea Curţii Constituţionale privind legile justiţiei este una dintre variantele luate în calcul, precizând că încă analizează instrumentele juridice prin care pot acţiona.
 
"Este o situaţie sensibilă, pe care noi o analizăm pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care vom acţiona mai departe, în zilele care urmează. Eu am precizat de multe ori că dacă cineva doreşte să modifice legile Justiţiei nu trebuie să o facă nici la o comisie specială, nici în procedură de urgenţă, fiindcă noi avem nevoie de legi în care să aibă încredere toţi românii. Avem nevoie de o Justiţie care să fie bine conturată, o Justiţie europeană", a declarat Augustin Lazăr, citat de Mediafax.
 
Întrebat dacă ia în calcul sesizarea CCR privind legile justiţiei, procurorul general a răspuns: "E una dintre ideile noastre".
 
Modificările legislative
 
Modificările aduse legilor justiţiei în comisia specială parlamentară au stârnit nemulţumiri în rândul unei părţi a magistraţilor şi societăţii civile, având loc mai multe proteste.
 
Modificarea Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor a fost adoptată, luni, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 179 de voturi „pentru” şi 90 de voturi „împotrivă”.
 

Propunerea legislativă care modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor a primit aviz favorabil din partea Comisiei speciale pentru legile justiţiei şi a fost votată doar pe articole săptămâna trecută, în aproximativ 11 ore de dezbateri în plen, în ciuda opoziţiei PNL şi USR.

Care este stadiul celor trei proiecte

Cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei - pe care Senatul este for decizional - se află în stadii diferite în circuitul parlamentar, potrivit News.ro.
 
Luni, Camera Deputaţilor a adoptat cu 179 de voturi ”pentru” şi 90 de voturi ”împotrivă” modificările aduse legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor într-o şedinţă de vot final convocată ad-hoc. De asemenea, a fost adoptată, cu 167 de voturi ”pentru” şi 90 de voturi ”împotrivă” şi modificarea legii ANI, care prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept. Tot luni, Biroul Permanent al Senatului a stabilit calendarul dezbaterii în procedură de urgenţă a ambelor acte normative - termenul pentru depunerea amendamentelor a fost stabilit pentru joi, iar comisiile de resort vor trebui să elaboreze raportul până lunea viitoare, 18 decembrie.
 
Cel de-al treilea proiect, de modificare a Legii 317/2004 privind funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii , a intrat în dezbatere în comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei condusă de Florin Iordache.
Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) din cadrul Consiliului Europei a decis luni să ceară României ca până în 15 ianuarie 2018 să prezinte informaţii în legătură cu modificările la legile justiţiei, care să fie analizate la reuniunea GRECO din martie. Vor fi făcute evaluări urgente ale proiectelor privind sistemul judiciar, fiind declanşată ”procedura ad-hoc în circumstanţe excepţionale”.
 
citeste totul despre: