Atentat terorist în Franţa. Libertatea de expresie nu e negociabilă VIDEO
0Franţa e sub şoc, după cel mai grav atentat terorist din ultimele 4 decenii din istoria acestei ţări. 12 morţi, între care 2 poliţişti, este bilanţul tragic, provizoriu încă, în urma atentatului terorist comis de două persoane în jurul orei 11, la sediul jurnalului satiric „Charlie Hebdo“ din arondismentul 11 al Parisului, Franţa. Una din celebrele caricaturi apărute în „Charlie Hebdo“ îl arăta pe Mahomed purtînd în loc de turban o bombă.
Fançois Hollande, preşedintele Franţei, a fost ferm, sobru şi fără echivoc, în declaraţiile pe care le-a făcut, de lîngă redacţia jurnaliştilor asasinaţi.
„E fără nicio îndoială un atentat terorist, de o barbarie fără margini. Jurnalişti care îşi apărau ideile au fost asasinaţi în mod laş pentru că apărau libertatea de expresie, una dintre valorile republicane ale acestei ţări.”
Nu mai departe de ieri presa franceză se indigna în faţa provocatorului Michel Houellebecq, scriitorul francez care lansează astăzi romanul „Soumission” : Franţa imaginată de scriitorul francez ar avea, în viitorul apropiat, în 2022, un preşedinte musulman. Teza scriitorului este că societatea franceză este sortită unei islamizări ...raţionale.
N-am citit cartea, încă. M-am indignat însă că mass-media n-au ştiut, o dată în plus, să facă „silentium stampa” - adică să tacă - în faţa unor elucrubaţii periculoase şi, se pare, fără carismă literară. Invitat ca un papă pe toate posturile de televiziune, Houellebecq şi-a jucat cartea promoţională fără să clipească.
Mă tem că tragicul atentat terorist de astăzi e cel mai sinistru mijloc de promovare a cărţii sale.
Paradoxul cinic al situaţiei constă în faptul că şi Michel Houellebecq şi Eric Zemour – publicist la fel de provocator, autor al unui best-seller intitilat „Le suicide francais” în care denunţă orbirea Franţei în faţa islamizării - au fost astăzi apăraţi magistral de preşedintele lor: libertatea de expresie nu e negociabilă, în Franţa.
[<a href="//storify.com/julierosu/atentat-terorist-la-paris" target="_blank">View the story "Atentat terorist la Charlie Hebdo în Paris. Cel puţin 10 jurnalişti şi 2 poliţişti au murit" on Storify</a>]