Tema arde în special pentru că se prefigurează ”restructurarea” lor în sensul dorit de Liviu Dragnea. Se întrevede, altfel spus, extragerea serviciilor de sub controlul preşedintelui şi plasarea lor sub autoritatea dictaturii majorităţii parlamentare. Ceea ce ar putea reprezenta lovitura de ciocan decisivă în ultimul cui necesar sicriului statului de drept românesc.

Proxima restructurare e proiectată ca final al unei ofensive preparate minuţios. Pare un uriaş asalt militar de infanterie, precedat de o conştiincioasă pregătire de artilerie şi la fel de atent orientate tiruri de rachete. Masivele bombardamente sunt lansate de te miri unde, lăsând în urmă cratere gigantice în nivelata presă românească.

Iată de pildă atacul concertat la SPP. S-a văzut lansat recent deopotrivă din interiorul cercului politicienilor regimului Dragnea, dar şi din zona agenţilor săi de influenţă voluntari sau involuntari, gen denunţul Alinei Mungiu-Pippidi. Această dodoloaţă de agresiune care nu pare a-l viza doar - sau mai ales - pe şeful SPP, nu-i copil unic la părinţi. Se mai dezbat de ani, pe larg, în presă şi în reţelele de socializare, varii alte poveşti de groază. De pildă cu acoperiţi.

Tone de cerneală s-au scurs, concomitent, în diversele faze ale războiului PSD cu DNA, pe marginea greşelilor reale sau prezumtive comise de SRI în lupta anticorupţie. Una din bătăliile acestei conflagraţii avându-i în prim plan pe fostul adjunct al şefului SIE, Coldea, precum şi pe ex-amicul său, oligarhul penal şi fugitiv, Ghiţă, s-a încheiat, ce convenabil pentru marii corupţi, cu victoria categorică a clicii lui Dragnea. Care triumfase prin sentinţa Curţii Constituţionale interzicând eficienta cooperare a procurorilor anticorupţie conduşi de Laura Codruţa Kövesi cu serviciul secret intern.

Multă revoltă, parţial comprehensibilă, dată fiind repugnantul fenomen al sclaviei sexuale şi al traficului de persoane, a iscat, caz realmente grav, istoria unui bordel româno-chinez cu clienţi din servicii, între care un frate al şefului SIE. Dar ce stranie coincidenţă suprapunerea actuală a unora din aceste scandaluri!

Nu în ultimul rând, Alina Mungiu-Pippidi avansează  sugestii ce văd enorm şi simt monstruos. Între tezele, deloc plauzibile, pe care le vehiculează, e şi una perfect corespunzătoare intereselor propagandei  lui Putin şi pe deplin compatibilă antiamericanismului cercurilor de stânga vesteuropene. Astfel, ”Washingtonul” ar fi dat serviciilor româneşti mână liberă la afaceri oneroase, în schimbul orientării lor euro-atlantice.

Inutil de subliniat că aceeaşi Mungiu-Pippidi, care pare a contesta dreptul forurilor europene să se alerteze în legătură cu strâmbarea legilor justiţiei, e atât de locvace încât pierde şirul şi se contrazice rău. De pildă plânge de mila unei prezumtive ”slăbiciuni” a partidelor româneşti (între care, să nu uităm, figurează şi atotputernicul PSD, un guvernant parcă etern), însă admite că această formaţiune, pasămite ”slabă”, n-ar avea "nicio cenzură fără stradă”.  La adresa "străzii” e însă extrem de critică şi afirmă că locul din faţă la protestele #rezist ar fi ocupat de ”manipulatori”. Poftim de mai înţelege.

Frecvenţa, intensitatea şi direcţia politică a atacurilor, mai mult sau mai puţin îndreptăţite, asupra serviciilor secrete, au toate motivele să-i pună pe gânduri pe observatorii fenomenului politic românesc. Marcate de încercarea lui Liviu Dragnea de a-şi subordona sieşi, precum şi majorităţii PSD-iste, acele puteri ale statului care, într-unul de drept, ar trebui să rămână separate de forul legislativ, în speţă justiţia şi preşedinţia, ofensivele nu par defel întâmplătoare.

Vătămătoarele izbituri sunt menite finalmente să-l vulnerabilizeze hotărâtor pe preşedintele Klaus Iohannis, luându-i-se dreptul de a-i numi pe şefii instituţiilor de spionaj şi contraspionaj. La inventarierea acestor lovituri ar putea fi, la rigoare, trecută şi incriminarea transformării SPP în serviciu secret.

În context, adepţii făţişi ori mascaţi ai şefului Camerei Deputaţilor omit adesea menţionarea unor chestiuni, totuşi, destul de importante. De pildă, că metamorfoza SPP e opera PSD. Şi că s-a  comis în 2015, sub ochii de cerber al guvernului Ponta, un executiv devenit legendar nu doar prin mitomanie, ci şi prin tentativa doar puţin mai timidă decât a guvernelor Dragnea de înmuiere a legilor anticorupţie şi de restrângere a independenţei justiţiei româneşti.

Se tace elocvent şi despre altceva. Şi-anume că e prea puţin posibil ca un ”Secret Service”,  cum se numeşte versiunea americană a SPP, să funcţioneze eficient, îndeplinindu-şi sarcina esenţială, fără să culeagă informaţii confidenţiale, potenţial necesare protejării vieţii demnitarilor apăraţi.

Toate acestea nu înseamnă, evident, defel, că serviciile secrete româneşti ar funcţiona perfect. Niciun serviciu secret nu se situează, în fond, deasupra oricăror critici. De altfel simplul fapt că România continuă să fie masiv expusă pericolului demontării statului de drept, partenerii ei occidentali arătându-se, pe drept, îngrijoraţi de vulnerabilitatea ei, probează că sistemul ei de apărare, din care fac parte şi serviciile, nu funcţionează tocmai optim. 

Or, chiar dacă mai greşesc, nu ele, ci mafia politică strâmbând legile justiţiei, jugulând lupta anticorupţie şi atacând serviciile, spre a acapara controlul asupra tuturor puterilor din stat, reprezintă, pe moment, pericolul major care confruntă democraţia şi valorile esenţiale pentru alianţele României.

Petre Iancu - Deutsche Welle