E greu de imaginat oameni cu ochii mai larg deschişi decît ai mei colegi de grupă la facultate, unde din şapte oameni patru au plecat pînă în luna iunie 1990, iar cei rămaşi, după mineriadă - şi nu s-a mai întors nici unul. Mai puţin se poate spune despre noi, cei angajaţi şi care am rămas 27 de ani pe baricade. În fond, de la momentul cînd Mihai Răzvan Ungureanu a intrat cu braţul în eşarfă în biroul meu spunînd că descinde din Revoluţia clujeană unde şi-a lăsat sîngele, la momentul cînd am citit mărturia unei colege că şi Marian Munteanu umbla cu braţul în eşarfă tot zilele acelea, fără să se fi întîlnit vreodată cu un plumb (se întîlnea în schimb regulat cu Securitatea) au trecut 25 de ani. Şi nu aş fi aflat dacă nu exista încercarea de a-l recicla pe Munteanu acum doi ani ca şi candidat la PNL şi viitor lider al dreptei. În dosarele Revoluţiei şi mineriadei, care îşi trăiesc ultimele zile la procuratură sau în pre-instanţe, unde riscă să moară definitiv, nu mai au cum aduce vreo justiţie, dar aduc suficiente dovezi că poporul a fost, în Revoluţia română, carne de tun şi atîta tot, că în vreme ce noi ne întrebam dacă tancurile or să tragă în noi alţii îşi înnodau artistic braţul în eşarfă sau repetau discursurile pe care urmau să le ţină din balcoane. Sigur, au mai avut şi ei accidente, că nu poţi manipula nici intelectuali, nici mineri, fără să mai ai defecţiuni, dar per total cine are planul şi reţeaua cîştigă întotdeauna pe termen lung.

Greu de evitat asemenea amintiri în zilele comemorării accidentului de la Colectiv, văzând ce se petrece cu o nouă revoluţie a unei noi generaţii de nemulţumiţi, care nu mai riscă nimic ieşind în stradă, dar pare mai convinsă decît noi în 1990 că sunt în control şi nu îi manipulează nimeni.

Înţelepciunea asta pare să facă parte din ce s-a transmis de la o generaţie la alta, şi nu e de mirare că vechii capi ai Securităţii, inclusiv cei care au participat la represiunea revoluţionarilor din Timişoara, ca Filip Teodorescu, au ajuns figuri patronale ale SRI de azi, chemate la aniversări şi conducînd colective de redacţie, iar moartea generalului Vlad a devenit o ocazie publică pentru sforarii revoluţiei să-şi asume meritele. Dacă nu erau ei, mai avea loc schimbarea? Răspuns: da! Pentru că s-a schimbat pînă şi Albania. Dar nimeni, absolut nimeni nu s-a schimbat cu preţul a peste o mie de morţi. Că asta e problema cu dracu care te trece puntea, nu ştii niciodată cîte cadavre o să îţi ceară în schimb.

Greu de evitat asemenea amintiri în zilele comemorării accidentului de la Colectiv, văzând ce se petrece cu o nouă revoluţie a unei noi generaţii de nemulţumiţi, care nu mai riscă nimic ieşind în stradă, dar pare mai convinsă decît noi în 1990 că sunt în control şi nu îi manipulează nimeni. Istoria accidentului în sine nu mai prezintă nici un interes, iar despre faptul că din ea nu a rezultat nici o reformă semnificativă a statului, din lipsă de iniţiativă tehnocrată (am pus o evaluare obligatorie de risc inspirată din legislaţia americană în programul lui Dacian Cioloş - nici pînă la ora asta nu a făcut nimeni un proiect de lege), şi incompetenţa susţinătorilor tehnocraţilor (rar atîţia mobilizaţi să ceară ceva dar care nu au idee ce să ceară). Azi nu mai vreau decît să pun cîteva întrebări.

Dacă la Colectiv a fost o schimbare revoluţionară, de ce succesorul lui  Gabriel Oprea la Interne a fost generalul Tobă (altul cu plagiat şi record de reprimat manifestanţi)? Şi de ce tot noi, la România curată, care am făcut plîngerea contra lui Oprea pentru abuz în serviciu înainte de Colectiv, făceam plîngerile contra lui Tobă şase luni mai tîrziu, în vreme ce manifestanţii revoluţionari aveau impresia că totul le-a ieşit şi stăteau liniştiţi în banca lor (am şi azi emailuri memorabile de apărare a lui Tobă din partea guvernului)?

Dacă la Colectiv a fost o schimbare revoluţionară, de ce miniştrii de Externe (numirea în care Preşedintele e cel mai implicat, are atribuţii constituţionale) de după Colectiv au fost Lazăr Comănescu şi Teodor Meleşcanu, amîndoi diplomaţi de rang înalt înainte de 1989? Şi cum se face că nimeni nu protestează, deşi pe lîngă ei Adrian Năstase sau Adrian Severin erau superoccidentali în anii optzeci, iar Andrei Pleşu (ca să vorbesc doar de foşti miniştri de Externe) avea Securitatea la poartă?

Dacă la Colectiv a triumfat spontaneitatea, şi nu planul, cum se face că din toată societatea civilă doar Iniţiativa pentru România, un grup de agitatori pe Facebook care a tranzitat pe la vreo trei partide deja cu servicii online şi care luptă cu plagiatul plagiind listele negre ale CPC (au eliminat, fireşte, ce era stînjenitor, adică referatele pentru obiectivitate, ziariştii profesionişti care editează şi s-au dus direct la bunuri – adică punem pe lista neagră pe cine trebuie în funcţie de client) a ajuns partenera preşedinţiei, iar oameni care nu au fost niciodată în stradă şi nu au luat o amendă de la jandarmi au ajuns la consultări cu preşedinţia, şi după aceea în guvernul Cioloş şi pe liste USR?

Dacă la Colectiv a triumfat justiţia, de ce Victor Ponta a fost achitat în dosarul care i se făcuse în acele zile, de spălare de bani, pentru un onorariu declarat şi cu impozit plătit de la firma lui Dan Şova? Şi de ce manifestanţii „#rezist” nu au strigat nici o dată contra vreunui serviciu secret, deşi am publicat dovezi că banii proiectelor SRI ca SIL ajung la firme ale fostei securităţi, dar vor în schimb „depesedizarea” Curţii Constituţionale, deşi toate deciziile care deranjează au fost luate unanim, cu o singură excepţie (deci şi de judecători care nu sunt numiţi de PSD), iar Maya Teodoroiu, numită de PSD, a defectat la ultima decizie? Cum poate o revoluţie pentru statul de drept să aibă o singură ţintă, organul suprem de control al legalităţii şi cine e cel care decide care e compoziţia CCR şi cum trebuie să judece aceasta? Dacă la Colectiv a triumfat justiţia, de ce Ghiţă nu e în ţară, deşi s-a dovedit că a spus adevărul despre Florian Coldea şi statul paralel (în ale cărui graţii a încercat şi Liviu Dragnea să intre, la un tenis, dar nu a mers, aşa că acum se luptă cu tot aparatul)?

E o mare deosebire între noi, cei furaţi şi manipulaţi în 1990, şi voi, cei tineri de azi care nu ştiţi să răspundeţi la asemenea întrebări pe care ar fi trebuit să vi le puneţi singuri. 

Dacă la Colectiv a triumfat raţiunea, ajutată de o presă şi un DNA deopotrivă de eroici, de ce Ministerul Finanţelor ar putea plăti toate despăgubirile de sute de milioane de euro, cerute de victimele şi rudele incendiului de la Colectiv″, dacă această sumă uriaşă nu va putea fi recuperată la finalul procesului de la cei vinovaţi? Cum e cu putinţă ca un procuror DNA să solicite magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti ca statul să devină garant pentru aceste plăţi (vorbim de cereri de peste 300 de milioane de euro, la atîta estimează supravieţuitorii valoarea morţilor, şi evident că patronii clubului Colectiv şi fostul primar Piedone nu au aceşti bani)? O bună parte din cei ajutaţi de Salvare şi spitale nici nu aveau asigurare de sănătate, deci banii cheltuiţi pe ei au fost deja luaţi de la alţi bolnavi care plătesc contribuţii. Şi cum se face că salvatorii au ajuns să fie consideraţi vinovaţi, deşi nu există nici un caz în care cineva cu şanse bune de supravieţuire să fi murit din cauza salvatorilor (proponentul cel mai vocal al acestei teorii este chiar Vlad Voiculescu, ajuns de la o bancă din Viena unde nu e clar ce făcea direct ministrul „tehnocrat” al Sănătăţii şi manifestant „Rezist”, o altă dovadă de spontaneitate revoluţionară). Cu alte cuvinte, cine sunt cei care vor să facă din Colectiv un FNI/Vîntu în care e adus CEC la momentul oportun să acopere pierderile? Şi o să fie vreodată procurorul DNA tras la răspundere pentru cele 300 de milioane potenţial prejudiciu, chiar dacă instanţele vor avea bunul simţ să oprească această aberaţie?

Dacă actuala mişcare pentru justiţie izvorîtă din Colectiv e autentică, de ce sunt în fruntea ei atîţia mercenari Gold din perioada Roşia Montană (lista pe Hotnews aici plus vreo două clicuri necesare)? E chiar plauzbil ca ei să fi devenit brusc mai sensibili la justiţie ca noi, care am fost prin tribunale cu PSD timp de 20 de ani, cînd nu în stradă?

E o mare deosebire între noi, cei furaţi şi manipulaţi în 1990, şi voi, cei tineri de azi care nu ştiţi să răspundeţi la asemenea întrebări pe care ar fi trebuit să vi le puneţi singuri. Aceea că noi citeam tot şi verificam tot, eram conştienţi de ce ni se întîmpla, pur şi simplu nu eram destul de tari să ne apărăm, în vreme ce voi v-aţi făcut redute de expunere selectivă pe Facebook de unde aţi exilat orice informaţie ar putea să vă pună pe gînduri. Şi, ca să vă fie treaba mai uşoară, vi s-au făcut şi aplicaţii cu ce ştiri să citiţi, iar seara apar nişte băieţi tunşi corect în costume negre la Digi, mai terni, dar cu nimic mai imparţiali decît ăia de la Antena 3, şi vă aduc şi interpretările deja selectate. Aproape că o cereţi, şi atuncea, ce să facă şi ei? Vă dau ţeapa care vi se cuvine, ba vă mai şi pun să munciţi pentru ea.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată