Afacerea Ghiţă-Coldea, departe de final
0Extrem de neinspirată s-a dovedit conducerea Serviciului Român de Informaţii în alegerea zilei în care a dat publicităţii expeditivul comunicat prin care s-a iluzionat că ar fi fost rezolvată atât de încurcata afacere avându-l drept principal protagonist pe generalul Florian Coldea.
Fireşte, încă de acum şase zile, atunci când prim-adjunctul directorului SRI, şeful operativ al instituţiei, a fost suspendat din funcţie, pus la dispoziţia superiorului său dl. Eduard Hellvig şi supus unei aşa-zise anchete interne, nu aveam nici cea mai mică îndoiala că soarta celui promovat acum aproape 12 ani într-o funcţie atât de importantă de fostul preşedinte, Traian Băsescu, era pecetluită.
Chiar dacă dl. Coldea a mai avut de surmonat în anii miraculoasei sale cariere situaţii nu tocmai confortabile şi, din câte se spune, le-a făcut faţă cu succes, de data aceasta era imposibil să mai scape basma curată şi să se întoarcă nestingherit la vechea lui funcţie. O atare revenire ar fi fost cu totul neconformă cu specificul muncii la vârful unuia dintre cele mai importante servicii secrete din România. Cu atât mai mult cu dl. Coldea a devenit mai cunoscut în luna din urmă decât un mare star de cinema. Datorită abilităţilor sale de povestitor. Şi nu numai. Şeherezada în pantaloni are de dat multe explicaţii începând cu familiaritatea cu care vizita feluritele sedii ale SRI şi încheind cu modalitatea în care a izbutit să dispară. Dacă nu cumva a fost ajutat, de cineva, de vreun sus-pus în acest sens.
E de înţeles dorinţa conducerii SRI, poate chiar a preşedintelui Iohannis, ca afacerea Coldea să fi fost lichidată cât mai repede cu putinţă. O variantă ar fi chiar aceea că preşedintele a profitat de situaţia dificilă în care se află Coldea spre a-şi pune în loc propriul om.
Însă când trimiterea în adormire a fostului prim-adjunct al directorului SRI intervine la nici 24 de ore după ce fugarul Ghiţă a prezentat chitanţe din care, după propriile lui spuse, s-ar dovedi irefutabil că i-a plătit înaltului oficial, pe care trebuia să îl controleze din postura de deputat, membru în comisia parlamentară de specialitate, vacanţe de lux, încercarea de a face uitată o poveste mai mult decât jenantă este în cel mai categoric chip sortită unui eşec de mari proporţii.
Orice om cu mintea limpede nu poate să nu se întrebe când a avut timp Comisia SRI anume creată pentru anchetarea pretinselor fapte ilegale ce ar fi fost comise de dl. general Coldea să verifice autenticitatea actelor doveditoare prezentate de cel supus anchetei. Chitanţe despre care Sebastian Ghiţă susţine sus şi tare că ar fi fost falsificate la rugămintea fostului său prieten.
Dincolo de persoana d-lui Florian Coldea, însuşi SRI iese prost din ceea ce deapănă seară de seară la Televiziunea personală numitul Ghiţă Sebastian. E mult prea înrădăcinată în conştiinţa colectivă zicerea potrivit căreia de unde nu e foc, nu iese fum ca să te îmbeţi cu iluzia, nutrită pare-se de dl. Eduard Hellvig, că un comunicat scris pe genunchi şi emis în grabă poate spulbera atâtea semne de întrebare referitoare la legalitatea acţiunilor desfăşurate de înalţii oficiali ai SRI.
Din cele 1001 de nopţi ale lui Ghiţă, comentate şi adnotate cu sârg de mulţi mari corupţi dovediţi ai ţării ce se perindă prin studiourile România tv, Antena 3, b1tv şi, mai nou, TVR 1, transformată într-o subunitate a Antenei, corupţi ce speră că astfel vor convinge populaţia că au fost victime condamnate pe nedrept prost nu ies doar dl. Coldea şi instituţia pe care el a servit-o. Care oricum nu a avea o imagine tocmai favorabilă după ce a încercat să impună tot felul de măsuri privite cu suspiciune, precum controlul vânzării cartelelor telefonice prepay. Ori după ce l-a primit cu politeţe, cu temenele, pe fostul şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, la festivităţile prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la crearea ei.
Prost iese şi Parlamentul României care nu şi-a exercitat deloc aşa cum s-ar fi cuvenit, prin comisiile de specialitate, obligaţiile de control asupra SRI.
La fel de prost iese şi fostul preşedinte Traian Băsescu ce joacă acum în cel mai lamentabil chip cu putinţă rolul ucenicului vrăjitor trădat de propria creaţie - binomul SRI-DNA.
Nu doar conducerea SRI, ci şi cele mai înalte oficialităţi din ierarhia Statului Român, recte Administraţia Prezidenţială, au de făcut faţă unei situaţii extrem de dificile. Şi nu e vorba doar despre contracararea a ceea ce gândeşte o bună parte din populaţia României, ci şi despre ce cred cancelariile occidentale atunci când află cât de liber se plimba un anume Ghiţă prin marile secrete şi instituţiile de forţă ale României.
Din păcate, discursul de ieri seară al preşedintelui Iohannis nu a lămurit nimic.