În urma tragediei aviatice de luni, două persoane şi-au pierdut viaţa. Pilotul Adrian Iovan, căruia supravieţuitorii consideră că îi datorează viaţa, a murit la scurt timp după impact, prins între fiarele aeronavei de mici dimensiuni. O studentă în anul cinci de la Institutul Medico-Militar din Bucureşti, pasionată de medicină şi dornică să asiste la o prelevare de organe, s-a stins şi ea la scurt timp după aterizarea forţată, inconştientă, în ciuda încercărilor medicului Radu Zamfir de a o resuscita. Tot el a ţinut legătura cu autorităţile, dar şi cu colegii săi de breaslă, care sunt încă şocaţi de amploarea acestei tragedii, dar şi de faptul că un asemenea accident s-a putut produce în anul 2014. 
 
Ceilalţi medici care se aflau în avion sunt internaţi în spital, în stare stabilă. Situaţia nu este aceeaşi în cazul copilotului, care prezintă fracturi de membre. Toţi cei patru sunt în continuare la Spitalul Judeţean din Cluj, singurul care a revenit la Bucureşti, externându-se pe proprie răspundere, fiind medicul Radu Zamfir, cheia întregii anchete. 
 
Iovan era prins între fiare
 
Vizibil tulburat de experienţa prin care a trecut, Radu Zamfir încă nu-şi aminteşte cu exactitate ce s-a întâmplat luni după-amiază. „Totul a decurs iniţial bine, apoi avionul a virat şi a pierdut din înălţime. Am căzut. După ce am făcut un bilanţ, mi-am dat seama că nu era nimeni într-un pericol vital şi am început să sun la 112. Am acordat ajutor cui am putut. Iovan era prins între fiarele avionului. Am încercat să îl descarcerez, dar nu am reuşit. Părea să fie conştient. «Scoate-mă de aici», mi-a spus. Îi datorăm viaţa pilotului Adrian Iovan”, a explicat, cu greutate, doctorul Zamfir, care susţine că nu a văzut avionul SMURD care se presupune că a ajuns în zonă. 

 
Acesta îşi aminteşte că toţi cei şapte pasageri ai aeronavei erau împrăştiaţi în jurul avionului după aterizare. „Studenta nu părea conştientă când am aterizat. Lucrurile s-au derulat foarte rapid. Nu pot să-mi dau seama dacă, în cazul în care am fi fost găsiţi mai devreme, am fi avut toţi şansa de a supravieţui. Cred că am avut toţi un moment de absenţă”, şi-a continuat chirurgul povestea. 
 
Zamfir nu poate spune dacă aeronava s-a prăbuşit sau a fost vorba despre o aterizare forţată. „Când un avion pierde altitudine şi intră în copaci cum o consideraţi? Aterizare forţată? Oricum, n-am avut timp să ne panicăm, am văzut doar copaci şi ceaţă”, mărturiseşte medicul. Multe lucruri nu-i sunt clare încă. S-au temut şi că ar putea lua foc. „O singură scânteie era suficientă”, a mai spus Zamfir. 
 
Trauma psihică ar putea fi foarte mare
 
Un alt medic „din umbră” este şi Valentin Calu (foto), purtătorul de cuvânt de la Spitalul Elias. Este în stare stabilă, are mai multe fracturi costale, fără deplasare, şi o fractură de corp vertebral. Aşa a anunţat ieri directorul unităţii sanitare, profesorul Doina Dimulescu, cea care în urmă cu 10 ani, când a venit în spital, l-a găsit aici pe Calu. „Este unul dintre oamenii de bază ai echipei noastre, a fost de la bun început dedicat unei activităţi care este relativ dificilă. Ca om, este o persoană tenace, implicată în tot ceea ce face, dar şi aproape de pacienţi”, a explicat pentru „Adevărul“ profesorul Doina Dimulescu. 
 
 
După o gardă întreagă a intrat direct în operaţie
 
„Un om care te salută, te respectă şi te ajută la nevoie”. Aşa l-a caracterizat un angajat al spitalului pe doctorul Calu. „Un prieten de-al meu, implicat într-un accident rutier, era grav bolnav. Am apelat la doctorul Calu care s-a arătat dispus să ne ajute, deşi era 9 seara, cu o condiţie – să-l anunţăm când vine pacientul. A doua zi, ne-am trezit cu omul aici, adus de salvare, ne-am dus la doctorul Calu şi dumnealui, după o gardă întreagă, 
n-a mai mers acasă şi a intrat direct în operaţie. L-a salvat pe acest om, i-a redat speranţa la viaţă. E un om implicat, care nu cere bani, aşa cum fac alţii. Pentru pacient e o doctorie, când medicul stă de vorbă cu tine şi te respectă”, a explicat angajatul spitalului. 
 
Dedicaţi până în ultima clipă
 
Printre medicii care urmau să ajungă, luni, la prelevarea de organe de la Oradea, se afla şi chirurgul Sorin Ianceu, care face parte din echipa medicului Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant din Bihor. Acesta a fost operat la Cluj, el suferind o fractură deschisă la un picior. Ianceu este chirurg la Spitalul Municipal din Beiuş (judeţul Bihor) şi specialist în Chirurgie Generală. Este printre puţinii chirurgi care s-au implicat în programul de prelevare de organe din Bihor. 
 
„În urmă cu şase ani, când am început programul de identificare a posibililor donatori de organe trebuia să implicăm echipe de chirurgi din spital. Entuziasmul nu era foarte mare, mai ales că eram la început. Am încercat în rândul rezidenţilor, iar Sorin Ianceu a fost cel care a venit la fiecare prelevare. A participat la peste 100 de prelevări. Pot spune despre chirurgul Ianceu că este un medic dedicat meseriei care participă voluntar la fiecare prelevare de organe ce are loc la Oradea“, a explicat doctorul Carmen Pantiş. 
 
Vestea aterizării forţate a avionului care transporta echipajul medical ce urma să ajungă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea a căzut ca un trăznet. Echipa era aşteptată să ajungă la Oradea să intre în sala de operaţie, aşa cum se întâmpla de fiecare dată. „La 4.01 am aflat despre accident. Şocul pe care l-am trăit este legat de moartea pilotului. L-am cunoscut personal pe domnul Iovan, era un profesionist desăvârşit. A fost de multe ori la Oradea. Sufăr şi pentru studentă. Nu o cunoşteam, dar noi suntem ca o familie, iar această tragedie ne-a bulversat pe toţi“, a completat Carmen Pantiş. 
 
Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală este cel de-al patrulea medic care se afla în aparatul care a căzut în Apuseni. Este medic primar chirurgie generală de 13 ani. Managerul Spitalului, Narcis Copcă, a precizat ieri că doctorul Cătălin Pivniceru este monitorizat de colegii din Cluj, iar soţia acestuia a plecat şi ea acolo. Acesta are fractură de piramidă nazală şi fractură costală, dar starea lui este stabilă.  (Claudia Bonchiş)
 
Studenta Aurelia Ion, o pierdere pentru medicina militară 
 
În avion se afla şi studenta la medicină Aurelia Ion, care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului aviatic. Potrivit directorului Institutului Medico – Militar, Dragoş Cuzino, tânăra şi-a dorit încă din copilărie să fie medic şi să îmbrace, mai târziu, haina militară, ea fiind caracterizată ca o studentă eminentă şi devotată. Pasiunea a determinat-o să se alăture echipei medicale care urma să recolteze ficatul din Oradea, mai ales că tânăra nu era la prima colaborare cu aceasta. „Vreau să îmi exprim regretul şi tristeţea profundă faţă de pierderea suferită. E o pierdere imensă, a noastră, a medicinei militare în primul rând. Mă gândesc aici la colegii şi camarazii din armată, din Ministerul Apărării, până la conducerea Ministerului Apărării”, a spus doctorul Cuzino. 
 
„Dintre cei care vin în acest spital, unii îşi găsesc singuri locul în echipă. Aşa a fost şi în cazul studentei”, a explicat medicul Radu Zamfir, coordonatorul echipei medicale. „În munţi, după prăbuşire, am încercat să o resuscitez, dar nu părea să mai fie conştientă. A murit în mâinile mele”, a completat chirurgul. 
 
Pilotul şi studenta au murit de hipotermie 
 
Pilotul Adrian Iovan (foto) a murit în urma unui şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic, iar în cazul studentei decesul a fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie. Acestea sunt rezultatele necropsiilor făcute în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
 
„Cazurile sunt deosebite. La pilot, cauza morţii este un şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic, şocul traumatic provocat de fracturi ale membrelor inferioare şi fracturi costale multiple. În cazul fetei, mecanismul morţii este de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de dinamică respiratorie, ca urmare a unui traumatism”, a spus Gheorghe Vieru, şeful Serviciului de Medicină Legală (SML) Alba. 
 
Întrebat dacă ar fi putut fi salvaţi, Vieru a răspuns că acest lucru este foarte greu de stabilit. „Greu de spus, pentru că nu avem toate datele şi de laborator, ca să ne confirme diagnosticul macroscopic (...). Noi o să extindem investigaţiile şi o să avem date mai precise”, a afirmat el.
 
Specialistul a precizat că în cazul pilotului nu se poate stabili cu certitudine ora decesului. Trupul Aureliei Ion a fost preluat, marţi după-amiază, de reprezentanţii Armatei şi a fost transportat la Bucureşti cu un camion de la o unitate militară din Alba Iulia. În schimb, trupul pilotului Adrian Iovan va fi păstrat până miercuri la Serviciul de Medicină Legală Alba, când vor ajunge rudele să îl ridice.
 
 
Transplantul pentru care au zburat medicii
 
O femeie în vârstă de 64 de ani a ajuns, vineri seara, la Spitalul Clinic de Urgenţă din Oradea. Diagnosticul: ruptură de anevrism. În zadar au încercat medicii să o salveze, duminică a fost declarată în moarte cerebrală. Câteva ore mai târziu, cei patru copii ai femeii au spus „da” donării de organe. Cum medicii care trebuiau să participe la operaţiunea de prelevare a ficatului nu au mai ajuns la Oradea, luni seara a avut loc operaţia de prelevare de organe fiind recoltaţi rinichii, care au ajuns la Cluj, şi corneea, care a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Militar Central din Bucureşti. 
 
Pacienta care trebuia să primească ficatul mai are cel mult trei luni de trăit 
 
Pacienta care trebuia să primească ficatul are 62 de ani, este din Piteşti şi suferă de cancer hepatic. Asta a fost a doua încercare a medicilor de a-i face transplant de ficat. Primul organ pe care a fost la un pas să-l primească în luna noiembrie 2013 era prea gras, iar medicii au hotărât să renunţe la operaţie. În lipsa unui organ nou, ea mai are cel mult trei luni de trăit, starea ei agravându-se pe zi ce trece, susţin medicii.
Tragedia aviatică a adus cu sine şi amânarea, pentru a doua oară, a operaţiei. „Am depistat boala în 2005, în 2006 am venit la Bucureşti pentru mai multe investigaţii şi în 2011 am fost diagnosticată cu hepatită B şi D. În 2013, boala mi s-a agravat, atunci a fost cancerul hepatic şi de atunci, sper să se găsească un donator ”, a mărturisit femeia.
 
„Îmi pare rău pentru acei medici, este o tragedie ce li s-a întâmplat. Deşi îmi este din ce în ce mai rău, în fiecare zi mă gândesc că totuşi este cineva acolo sus care mă iubeşte, chiar dacă sunt la a doua încercare. Pentru mine a fost o emoţie foarte mare în momentul în care am fost sunată că mi-au găsit un ficat compatibil. Am speranţă că totul va fi bine”, a mai spus Floarea Mihai.
 
Procedura de prelevare şi transport a organelor de transplant
 
Doar opt ore au la dispoziţie medicii, din momentul în care au recoltat un ficat până în momentul în care acesta trebuie să fie deja transplantat pacientului care are nevoie de el. Dacă acest interval este depăşit, organul nu mai poate fi folosit. Astfel, în momentul în care se dă alarma de transplant, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant fac o solicitare la Şcoala de Aviaţie care pune la dispoziţie un avion de 
mici dimensiuni cu care se efectuează zborul. 
 
 „După ce declanşezi procedura de trimitere a echipei de prelevare de organe, decizia finală aparţine şefului echipei de prelevare. Acesta vizualizează aspectul organului ce urmează a fi prelevat, după ce deschide donatorul. Dacă este bun, echipa îl aduce în Bucureşti, spre exemplu”, a declarat profesorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni, care este convins că dacă autorităţile interveneau mai din timp, nu s-ar fi irosit două vieţi. 
 
Potrivit acestuia, zborurile au presupus mereu un mare risc pentru echipa medicală. „Condiţiile de iarnă au fost întotdeauna o barieră pentru noi, iar un ficat pierdut înseamnă un donator pierdut, adică o şansă la viaţă pierdută de una din cele 500 de persoane care se află la ora actuală pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat”, a completat chirurgul.
 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Medic supravieţuitor: „Datorită lui Iovan suntem în viaţă“. Rezultatul autopsiei: victimele au murit de frig Victimele accidentului aviatic de la Cluj sunt în stare stabilă. Mai mult, medicul Radu Zamfir, cel care a ţinut legătura telefonic cu salvatorii după prăbuşirea aeronavei s-a întors marţi în Capitală. Pe de altă parte, Ministerul Apărării Naţionale a informat că tânăra care a murit în accident are 23 de ani, este studentă în anul V, şi în această misiune participa ca voluntar. Rezultatele autopsiei: studenta şi Adrian Iovan au murit de frig.

Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi Un avion a căzut în Munţii Apuseni şi doi oameni au murit, pilotul Adrian Iovan şi o rezidentă. Salvamontişti din mai multe judeţe, echipaje de ambulanţă şi SMURD, pompieri, dar şi sute de localnici au căutat cele şapte persoane aflate la bordul aparatului de zbor prăbuşit în pădure, printre brazi.

AUDIO Ultima discuţie dintre Adrian Iovan şi turnul de control din Sibiu înainte de a se prăbuşi în Munţii Apuseni Chiar înainte de a ateriza forţat, pilotul Adrian Iovan a comunicat cu cei de la turnul de control din Sibiu. Înregistrarea audio poate fi ascultată mai jos. Înregistrarea a fost făcută publică de site-ul publika.md, iar în ea se poate auzi convorbirea dintre pilotul Adrian Iovan, decedat în catastrofa aviatică din Munţii Apuseni şi turnul de control din Sibiu.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

 

Un avion medical s-a prăbușit, luni (20 ianuarie), în munții Apuseni. Avionul era pilotat de comandantul Adrian Iovan, la bord aflându-se încă șase persoane. Două persoane, printre care și pilotul, au murit.

Imagini din aceeasi galerie
  • Un avion medical s-a prăbușit, luni (20 ianuarie), în munții Apuseni. Avionul era pilotat de comandantul Adrian Iovan, la bord aflându-se încă șase persoane. Două persoane, printre care și pilotul, au murit.
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
  • Imagini cu avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în Apuseni
Distribuie imaginea