O maşină a Ambasadei Indiei a provocat un accident rutier în intersecţia unde în 2004 Teo Peter şi-a pierdut viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O maşină a Ambasadei Indiei a fost implicată vineri după-amiază, în Bucureşti, într-un grav accident de circulaţie, la intersecţia străzilor Polonă cu Mihai Eminescu. Un pieton, în vârstă de 62 de ani, care circula regulamentar, a fost rănit grav. Aceeaşi intersecţie unde pe 4 decembrie 2004, Teo Peter, fostul basist al trupei „Compact“, a fost ucis într-un accident rutier de o maşină a Ambasadei SUA.

„O maşină a Ambasadei Indiei a fost implicată vineri după-amiază, în jurul orei 17.00, în Bucureşti, într-un accident de circulaţie, la intersecţia străzilor Polonă şi Mihai Eminescu. Un bărbat de 62 de ani care traversa regulamentar a fost grav rănit, şoferul neacordându-i prioritate de trecere“, au declarat pentru adevărul.ro surse din cadrul poliţiei.

Maşina ambasadei implicată în accident era condusă de un şofer român. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Teo Peter, ucis în aceeaşi intersecţie, în 2004

Basistul şi fondatorul trupei Compact, Teo Peter, şi-a pierdut viaţa  în dimineaţa zilei de 4 decembrie 2004,  într-o sâmbătă, când puşcaşul marin Cristopher Robert VanGoethem, urcat băut la volan, nu a acordat prioritate la intersecţia străzii Polone cu Mihai Eminescu, spulberând taxiul în care se afla muzicianul.

Vinovatul nu a fost pedepsit nici până astăzi, ascunzându-se sub „pălăria“ imunităţii diplomatice. Taximetristul a scăpat cu viaţă, refuzând însă  să se deplaseze la proces în Statele Unite ca să depună mărturie.

VanGoethem  a scăpat de acuzaţia de omor, în urma unui proces derulat în Statele Unite. La 1 februarie 2006, Curtea Marţială din statul Virginia l-a găsit vinovat pe american de adulter (n.r.- în momentulaccidentului, acesta se afla în maşină cu iubita sa, deşi era căsătorit), achitându-l însă pentru acuzaţia de omor prin neglijenţă în legătură cu moartea muzicianului român Teo Peter.

VanGoethem a mai fost găsit vinovat de declaraţii oficiale false în faţa anchetatorilor şi de obstrucţionarea justiţiei, pentru toate acestea primind o scrisoare de mustrare.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite