Academicianul Gheorghe Sin, condamnat în dosarul ICA- Voiculescu, este cercetat în dosarul Remus Truică- Dan Andronic- Prinţul Paul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ferma Regală Băneasa ar fi ajuns în proprietatea Prinţului Paul după ce Remus Truică ar fi dat mită o excursie de patru persoane unui director de institute agricol. După retrocedare, terenula  ajuns la societatea Reciplia- în spatele căreia s-ar afla miliardarul israelian Benjamin "Benny" Steimetz. În final, terenurile au fost transferate pe o altă firmă şi folosite pentru accesare unor credite frauduloase.

Remus Truică, Dan Andronic, Robert Roşu, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu au fost reţinuţi, miercuri noapte, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, iar joi după-amiază au fost prezentaţi Curţii de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Magistraţii urmează să se pronunţe astăzi.

Cum s-a făcut retrocedarea

Procurorii DNA spun că retrocedarea Fermei regale Băneasa către Paul Al României s-a făcut “prin coruperea directorului Iliescu Horia, dar şi prin convingerea prin influenţă politică a  secretarului Academiei, inculpatul Sin Gheorghe”.

Horia Iliescu  a decedat în 2013, la vârsta de 73 de ani. El a condus aproape 30 de ani Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor (ICDPP).

Gheorghe Sin (72 de ani) a primit în august 2014 o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul Dan Voiculescu- ICA. Septuagenarul este din 2009 preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”. În perioada 2001 – 2002, Sin a fost secretar de Stat la Ministerul Agriculturii. Ulterior, până în 2009 a ocupat funcţia de secretar general al Academiei, ca din 2009 să o conducă din postul de preşedinte.

Ce s-a întâmplat

Concret, arată DNA, totul începe în urmă cu apropae 13 ani, dar până ce nu s-a implicat Remus Truică nu s-ar fi întamplat nimic. Învestit cu soluţionarea notificării nr. 554 din 13 februarie 2002 având ca obiect Ferma regală Băneasa, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice - Institutul pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti prin nota nr. 996 din data de 14.04.2008   a solicitat lui Paul Philippe al României dovezile din care să rezulte: calitatea sa de persoană îndreptăţită, natura terenului, în considerarea dispoziţiilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 4.4 din Normele metodologice, sens în care i s-a solicitat să completeze dosarul administrativ cu următoarele:

  • certificatul de moştenitor,
  •  dovada că nu au fost depuse cereri de restituire vizând acel imobil de către alţi moştenitori legali sau testamentari,
  • titlul de proprietate din 1931 pentru a dovedi dreptul de proprietate al Regelui Carol al II - lea asupra acelui teren, dovada că terenul intră sub incidenţa Legii 10/2001, deoarece din anexele ataşate notificării rezulta că terenul era în extravilan, agricol şi neagricol şi nu intra sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputând forma obiect al reconstituirii,

Solicitările au fost comunicate Casei de avocatură Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii sub nr. 10549 din 5 mai 2008 de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Avizul a fost dat într-o zi

Procurorii arată că dosarul administrativ nu a fost completat în sensul celor dispuse, dar cu toate acestea prin decizia nr. 26 din 3 septembrie 2008 directorul institutului, Iliescu Horia- şi-ar fi dat avizul. Totul s-ar fi făcut “prin coruperea directorului Iliescu Horia, dar şi prin convingerea prin influenţă politică a  secretarului academiei, inculpatul Sin Gheorghe, inculpatul Truică Remus a reuşit în final să obţină decizia de retrocedare.”
“Deşi urmau să renunţe la un teren pe care erau desfăşurate activităţi de cercetare care justifică chiar obiectul de activitate al institutului, secretarul general Sin Gheorghe trimite institutului adresa nr. 1420 prin care solicită să se convoace CA pentru a se analiza solicitarea prinţului Paul, care să fie invitat personal la şedinţă. În aceeaşi zi i s-a comunicat prinţului Paul faptul că s-a dat dispoziţia de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale”, arată DNA.

Cum s-a desfăşurat Consiliul de Administraţie

Potrivit datelor procurorilor directorul Iliescu convoacă apoi Consiliul de Administraţie, şedinţa având loc la data de 2 septembrie 2008, la care au participat în calitate de invitaţi Paul Al României şi avocatul acestuia, Robert Roşu, precum şi Truică Remus, fără a avea o calitate oficială şi fără a semna vreun act.

Procurorii au prezentat cum a decurs întâlnirea. Consiliul a constatat că terenul nu este identificat, astfel că s-a decis efectuarea unei expertize topografice. Membrii în CA, a solicita în mod expres date suplimentare care să lămurească dacă terenul revendicat este în intravilanul sau în extravilanul localităţii şi dacă intră sub incidenţa Legii 10/2001, cel care răspunde la aceste solicitări era Roşu Robert.  

Acesta arată doar că terenul a aparţinut comunei Băneasa, concluzionând că este în intravilan, fără a exista o dovadă în acest sens. Restul aspectelor nu sunt puse în discuţie, nu se solicită clarificări şi date suplimentare, se hotărăşte că prinţul este persoană îndreptăţită, fiind luat în considerare pentru aceasta un act din 1940 (proces-verbal de sechestru) şi menţiunile din decretul 38/1948 (în care se menţionează însă că trece în administrarea statului „fosta proprietate Carol al II-lea). Această decizie ar constitui un abuz, deoarece  la dat respectivă recunoaşterea hotărârii Tribunalului din Lisabona nefiind încă finalizată, nu s-a stabilit pe criterii  obiective dacă terenul intră sub incidenţa Legii 10/2001.

“Au venit pentru a ne impresiona”

Unul dintre membrii CA a declarat la DNA:  “Mai arăt că între cele două şedinţe Truică a venit la instituit cu un cetăţean străin, pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al lui Călin Popescu Tăriceanu . Nu am reţinut numele acestuia, dar mi-a dat cartea de vizită. … Mi-am dat semna ulterior după câteva luni că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă. Pe moment am fost impresionat dar ulterior am realizat care a fost scopul acestei întâlniri.
La acea întâlnire nu s-a discutat despre acea retrocedare şi s-a pus problema ca şi cum ar fi deja realizată. Am înţeles că acea persoană este asociatul lui Truică şi a venit pentru a vedea stadiul retrocedării. Tot atunci s-a discutat şi despre urgentarea trecerii din public în privat şi pe moment n-am înţeles.”

De ce este abuzivă decizia

Consiliul a emis  decizia nr. 30/26 septembrie 2008, care, potrivit DNA, ar fi  abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii. Mai mult, din probele dosarului rezultă că în anul 1948 Ferma Regală Băneasa era situată în extravilanul localităţii Băneasa, aşa încât nu putea face obiectul Legii nr.10/2001.

Cu toate acestea, aşa cum am arătat terenul se retrocedează, consecinţa fiind prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 de euro (echivalent a 500.399.713 de lei), stabilită în evaluarea specialistului DNA, sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul Philipe, Truică Remus şi asociaţii acestuia în grupul infracţional.

“Numai că suntem, repet, patru persoane cu patru valize, ştiţi”

Remus Truică  a spus unui apropiat că a vorbit cu directorul Institutiului de Cercetare de la Băneasa despre care spunea că este un om foarte dificil, dar ar putea fi mulţumit cu nişte excursii.
Domn: Nu, eu am rugat, adică dacă vă mai amintiţi două single şi un double, dar double nu în sensul de cu două paturi, pat matrimonial.
Remus Truică: Nu, nu, pat matrimonial, exact. Da, da. Păi aşa şi este. E una cu pat matrimonial.
Domn: Da, da, păi toate au. Da. Şi două simple, na, cum să zic, fără pat matrimonial. Dar de multe ori, eu am mai fost în toată lumea asta, adică ei au un pat mare, se plăteşte însă separat, dacă e double, e un preţ. Mai e ceva, iubitule! Acel preţ de cinci sute, nu ştiu ce, e pe noapte?
Remus Truică: Da, da, dar nu vă faceţi... adică asta vorbim noi când ne ..., asta e gata.
Domn: Nu, nu-mi fac, că şi scrie că este prepaid. ….
Domn: Numai că suntem, repet, patru persoane cu patru valize, ştiţi.
Domn: A, ultima treabă! Mai pistonaţi întâlnirea pe care o avem noi luni şi pe care să sperăm că o rezolvă ei sâmbătă şi duminică.
Remus Truică: Da, da, eu am tot vorbit.
 

Viteză: decizia, pusă în executare în aceeaşi zi

Decizia de retrocedare a fost  pusă în executare în aceeaşi zi prin încheierea unui protocol de predare-primire semnat pentru Paul AL României de Roşu Robert, fără o delimitare şi punere în posesie efectivă, astfel că ulterior s-a constatat că s-au restituit 150.000 mp în loc de 170.000 mp, pe terenul restituit se aflau imobile funcţionale  (ex. sediul fermei, cămin de nefamilişti, seră).

Imediat după obţinerea terenului, Remus Truică şi Roşu Robert, împreună cu ceilalţi membrii ai grupului, au început demersurile pentru transferul acestuia în proprietatea SC Reciplia SRL modalitate în care s-ar fi plătit preţul traficului de influenţă săvârşit pentru retrocedarea acestui bun şi totodată s-ar fi realizat şi operaţiunea de „spălare” a lui. Tranzacţia se realizează finalmente, se autentifică actul de dezmembrare a terenului în 3 loturi, Actul este întocmit de  avocatul Roşu Robert.

Terenurile ajung de la prinţ la Reciplia

La data de 15 ianuarie 2009 se încheie şi contractul de vânzare-cumpărare între Al României Paul Philipe şi SC Reciplia SRL, obiectul fiind întregul teren, toate cele trei loturi dezmembrate cu o zi înainte,În aceeaşi zi, 15 ianuarie 2009, SC Reciplia SRL vinde două din cele trei loturi proaspăt dobândite, respectiv lotul de 5.583 mp şi cel de 18.200 mp, în favoarea SC Hercules Properties SA, pentru preţul de 530.000 de euro.
La data de 17 decembrie 2009, Hercules Properties procedează mai întâi la alipirea celor două loturi, este dezmembrat în 7 loturi, care sunt apoi înstrăinate către persoane diferite, terenurile fiind depuse pentru garantarea unor credite bancare nerestituite ulterior (credite de câte 3 milioane euro, fapte care formează obiectul investigaţiei penale într-un dosar constituit iniţial la DIICOT, mutat al DNA,   în care Remus Truică este pus sub acuzare.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite