Analiză realizată de Iulian Chifu*

Însă trebuie să constatăm şi această evoluţie şi un instrumentar care vine din dezvoltarea organică a societăţii, în ciocnire cu evoluţia ştiinţifică şi a cărui rezultat poate fi un instrument ce poate fi utilizat împotriva unui stat.

Obiectivarea constructului social în spaţiul virtual. Veşti bune şi veşti rele

De altfel, discuţia e veche, şi de la apariţia reţelelor sociale, a accesului practic nelimitat şi gratuit la informaţie, dar şi apariţia reţelelor sociale în care fiecare poate fi un jurnalist reluat şi citat ulterior pe scară largă de către mainstream media, şi gestionarea crizelor s-a complicat pentru decidenţi, comunicarea în criză a dobândit noi valenţe (după cum subliniam în numerele trecute din Inforsfera), dar şi instrumentarul de participare, convingere şi convocare la acţiunile de protest s-a extins. De la Revoluţia Twitter din Republica Moldova (9 aprilie 2009)[1] – pe care am întâlnit-o studiată deja în SUA în timpul vizitei mele în această ţară în 2010, în programul IVLP Conflict Resolution (ba chiar cineva ne-a predat timp de două ore aceste evoluţii şi revoluţia Twitter ca efect), a urmat Primăvara arabă cu utilizarea instrumentarului cu precădere în Egipt, apoi pe scară largă, ulterior întâlnind perspectiva „pregătirii revoluţiilor colorate” inclusiv prin această tehnică nouă, oferită de social media în strategiile şi doctrinele de Securitate şi Apărare ale Federaţiei Ruse.


Revoluţia Twitter din Republica Moldova FOTO AFP

Cert este că evoluţia domeniului a mers către „Revoluţiile fără Lider”, unde cazul Occupy Wall Street a jucat rol de exemplu şi catalizator. În fine, fenomenul s-a dezvoltat şi în România şi am teoretizat şi analizat ceea ce numeam fenomenul de „obiectivare a constructului social în spaţiul virtual”. Este vorba, pe fond, despre fenomenul coagulării unor grupuri în spaţiul virtual, din persoane reale şi avataruri necunoscute, care de la un punct încolo se obiectivează şi dobândesc conştiinţă de sine independentă de membrii şi componenţii grupului.

Această conştiinţă colectivă compusă începe să respingă gesturile sau opiniile individuale, refuză asumarea responsabilităţii sau leadership-ului oricărui membru al grupului, inclusiv a fondatorilor, şi determină incapacitatea dialogului cu grupul. Nu ar fi nimic ieşit din comun dacă asemenea grupuri nu ar determina acţiuni în spaţiul real cu impact major, tulburând fundamental decidenţii. Este cazul în România a fenomenului Uniţi Salvăm Roşia Montană[2], şi eşecul negocierilor Parlament/Guvern cu reprezentanţii grupului care nu-şi asumau, nici unul, reprezentativitatea manifestanţilor din stradă, în plus, cei care s-au revendicat reprezentanţi au fost imediaţi negaţi de grup, respinşi sau opţiunile lor în negociere respinse de conştiinţa colectivă obiectivată. Investiţia Gold Corporation (cca. 1 miliard de dolari) a fost sistată, cu costuri pe care le vom plăti cu toţii.


Protest după tragedia de la Colectiv

Este şi cazul Colectiv, al manifestaţiilor de stradă de după accidentul generat de incendiul de la un club de noapte, soldat cu moartea a peste 60 de persoane, pe motiv că autorităţile nu au gestionat corect autorizarea anti-incendiu a locaţiei, prin intermediul primăriilor de sector, care au dus la căderea unui Guvern (în condiţii speciale, e adevărat)[3]. În al treilea caz, Articolul 13, în ianuarie 2017, un guvern proaspăt ales, cu o majoritate impresionantă, a capotat în cel mult o lună pentru că a dorit, printr-o ordonanţă de urgenţă netransparentă dată la ceas de noapte, să salveze faptele penale ale liderilor coaliţiei câştigătoare[4]. Acţiunea a generat mişcări de protest masive, generate în spaţiul virtual, cu 600.000 de oameni în stradă, fapt ce a determinat retragerea în trei zile a Ordonanţei, anularea ei definitivă în urgenţă în Parlament, căderea majorităţii cu 10% în sondaje (deşi opoziţia nu era prezentă direct în confruntare, lingându-şi rănile după alegeri) şi pierderea perioadei de moratoriu şi a creşterii naturale după o victorie de succes. Şi Guvernul a căzut în nici cinci luni, pe baza unei moţiuni de cenzură unică, a majorităţii împotriva propriului premier, după retragerea sprijinului politic, e adevărat, în condiţii speciale.

În toate cele trei exemple, desfăşurate într-un context special, a contat dezvoltarea unei societăţi civile vii şi solide, participante la dezbaterea publică doar atunci când anumite linii roşii sunt depăşite. Coagularea lor în spaţiul virtual se realizează prin reţelele sociale, iar mişcarea dobândeşte iute un scop şi o conştiinţă de sine[5], devenind o revoluţie fără lideri. Am exclus din înşiruire cazul turului doi al alegerilor prezidenţiale din 2014, deoarece aici eram într-un proces electoral, exista un beneficiar, viitorul Preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi exista un aparat de partid/electoral care a gestionat procesul, chiar dacă esenţa mişcării a fost similară.

O asemenea grupare masivă este stârnită de apariţia unor ilegalităţi/accese anti-morală sau porniri anti-logică masive.

Cazul special a venit, în fiecare exemplu de mai sus, din existenţa unei părţi importante a societăţii, din interior şi din diaspora, care nu participă, de obicei, la componenta de dezbateri electorale pentru că nu este interesată – vorbim despre oameni tineri, cu educaţie superioară şi capacitate de angajare, cu resurse suficiente, angajaţi în multinaţionale şi privat, nedependenţi de Guvern, care nu au pe cine alege pe gustul lor din motive de criterii stricte şi nivel de aspiraţie ridicat (cu excepţia cazului Iohannis, unde şi aici a fost mai mult un vot negativ contra lui Victor Ponta decât o emoţie masivă pro Klaus Iohannis). O asemenea grupare masivă este stârnită de apariţia unor ilegalităţi/accese anti-morală sau porniri anti-logică masive, care depăşesc liniile roşii ce determină participarea masivă, activizarea grupurilor şi persoanelor şi efectul de antrenare în revoluţia fără lideri[6].

Obiectivarea constructului social în abstract are, ca şi instrument, efecte negative deoarece dacă e general sau dirijat de la origine contra unor teme relevante, de interes naţional, o asemenea mişcare poate provoca efecte majore în realitate fără ca abordările politice clasice, dialogul, negocierea, să fie instrumente de calmare sau nuanţare a cererilor protestatarilor. Grupul obiectivat prin conştiinţă colectivă în spaţiul virtual nu se opreşte decât atunci când pretenţiile sale sunt satisfăcute pe deplin, iar participarea nu mai e generată de aşteptări şi emoţie. Însă el poate reveni, chiar dacă domolit pentru un interval de timp, şi răbufneşte în faza următoare. Există, evident, formule de a gestiona şi acest caz prin „izolarea şi uitarea” grupului, în formă reactivă, în timp, şi prin inserţie şi control al acestui tip de grupuri, cu potenţial de obiectivare în timp, în faza preventivă a construcţiei lor.

*Iulian Chifu este membru în Consiliul de Experţi LARICS.


[1] Ellen Barry, Protests in Moldova Explode, With Help of Twitter, The New York Times, 7 April 2009
[2] Uniţi Salvăm Roşia Montana! Prima lună de proteste. Film de prezentare; rosiamontana.org; Camelia Jula, Uniţi salvăm Roşia Montană: un an de la “toamna românească”, Think Outside the Box
[3] CORUPŢIA UCIDE: Peste 35.000 de oameni au ocupat străzile Capitalei. Proteste de amploare au avut loc în toată ţara; Alexandra Sandru, Ponta si-a dat demisia. Klaus Iohannis, asteptat sa numeasca un premier interimar, ziare.com, 4 noiembrie 2015
.[4] Digi24, #Ro-mânia, ziua a şasea | Protest istoric: 600.000 de oameni au fost în stradă Referinţă Ordonanţa 13; Sebastian Zachmann, Şedinţa de Guvern s-a încheiat: ordonanţa de urgenţă a fost abrogată. Adevărul, 5 februarie 2017; Loredana Diacu, "Noaptea, ca hoţii!"- peste 300.000 de români, în stradă împotriva mutilării Codurilor penale, Epoch Times
[5] Michael Hardt & Antonio Negri Multitude: War and Democracy in the Age of Empire(2005)
[6] Thomas N Hale and Anne-Marie Slaughter, Hardt & Negri’s Multitude: The Worst of Both Worlds, Occasional Paper, Woodrow Wilson School of Public and International Affairs at Princeton University, 25 May 2005