Ţinta Schengen: un OK formal, un refuz repetitiv. De ce?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar, nu vi se pare ciudat? Refuzul e clar, an după  an, în condiţiile în care, politicos, diplomatic şi la vedere, cât mai la vedere, s-au multiplicat mesajele, rezoluţiile, luările de poziţie ale Comisiei Europene, Parlamentului şi Consiliului European zicând că da, indubitabil, România îndeplineşte criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Şi totuşi, fără probleme, miniştrii de resort reuniţi în Consiliul JAI au refuzat şi refuză ferm, dar la fel de politicos şi în formule diplomatice dintre cele mai elegante, să rezolve problema cu toate că, nu-i aşa, cel puţin după manual, ar trebui să asculte de deciziile luate de organismele comunitare.

Numai că, din nefericire, nu aşa stau lucrurile. Este evident că e falsă asigurarea pe care o primesc de ani şi ani de zile toţi oficialii români, inclusiv tot pachetul de prim-miniştri şi preşedinţi care au bătut drumul spre Bruxelles, anume că nu există niciun fel de legătură între criteriile tehnice şi rapoartele politice (mai mult sau mai puţin vizibile). Dimpotrivă, după cum se vede, decizia este politică sau, în orice caz, prioritar politică şi bazată pe o serie de rapoarte, judecăţi strategice şi studii de risc ce nu au ajuns în posesia decidenţilor români şi, când asta s-a întâmplat, au preferat să ignore realitatea în favoarea unui tip de mesaj lenifiant, adoptat de totate guvernările de până acum. Cel compus din seria binecunoscută de sintagme: „am pledat din nou”, „am obţinut asigurarea formală a sprijinului pentru procesul aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen”, “cred că, foarte curând, vom avea un calendar limpede al procesului”, „au fost exprimate, din nou, din partea interlocutorilor noştri de nivel înalt, aprecierile cele mai călduroase pentru eforturile depuse de ţara noastră în asigurarea cât mai completă a securităţii părţii noastre de frontieră europeană” etc.

Culmea, aşa s-a şi spus. Asta pentru a mai câştiga puţin timp în aşteptarea momentului în care jucătorii europeni reali, cei din zona puterii executive, vor finaliza noul pachet legislativ complex al securităţii interne a spaţiului european, cu referinţă directă la statele din zona Schengen şi Euro.

După toată suita de evenimente tragice de sorginte teroristă fundaentalist islamică cu care s-au confruntat diferite ţări occidentale, este limpede că este inevitabil să urmeze un nou set de reguli, totalmente schimbate, pentru definirea, funcţionarea, dar şi admiterea în Spaţiul Schengen. Sigur că e nedrept pentru noi să vedem cum regulile se schimbă în timpul jocului, dar asta era anunţat de mult timp, se spunea în clar tuturor celor care aveau urechi să asculte, iar dezvoltările de acum sunt doar o urmare logică a construcţiei unui sistem de protecţie extins pentru spaţiul european.

image

Rute folosite de „luptătorii străini” pentru a ajunge în teatrele de operaţiuni din Orientul Apropiat şi înapoi în Europa

image

Hartă a traficului de heroină în sud-estul Europei

Şi atunci, de ce le e frică ? Am pus întrebarea asta mai multor oficiali europeni care se ocupă nemojlocit de probleme de securitate şi apărare, analişti profesionişti care mi-au oferit un răspuns credibil, chiar dacă nu am dreptul să citez sursa. Dar pot reproduce câteva dintre hărţile de risc cu care îşi argumentau prezentarea, analiză de risc şi vulnerabilitate totodată. România se află, spun aceste surse (vă mai amintiţi, ceva asemănător era afirmat şi în raportul prezentat de SRI în Parlamentul României), pe marile rute de transport folosite acum intens de „luptătorii străini” fanaticii islamişti recurtaţi în Europa pentru a ajunge pe teatrele de luptă din Orientul Mijlociu şi pentru a se întoarce apoi acasă aducând cu ei teroarea şi o prelungire a conflictului pe continentul nostru.

Şi nu numai atât. Analizele concordante ale unor servicii de informaţii occidentale, dar şi venind din partea unor organizaţii specializate ale Naţiunilor Unite arată o suprapunere logică pe acest tip de rute a mai multor activităţi ameninţând direct securitatea internă a Spaţiului Schengen: traficul de arme, muniţii, substanţe primejdioase, traficul de droguri de mare risc, traficul de carne die şi cel de imigranţi clandestini. Acesta din urmă, cea mai veche dintre problemele cu care se confruntă Europa, nu numai că a crescut exponenţial în ultimii ani, dar, conform declaraţiilor oficialilor Statului Islamic, urmează să fie folosit pentru transportul „la vedere” a unor contingente largi de persoane ce urmează să fie activate imediat pentru pregătirea unui nou val de atentate.

A început iarăşi ceva logic, o monitorizare foarte severă a ţărilor considerate „sursă primară sau de tranzit pentru migraţia în Occidentul European”, formulă politicoasă pentru a-mi spune că sunt monitorizate, cu un oarecare sentiment de urgenţă, acele ţări despre care se crede că sunt acum sursa „migranţilor economici”. În jurul lor fiind posibil să se dezvolte comunităţi ilegale, ei înşişi într-atât de săraci încât este posibil să accepte ofertele de înrolare în bandele de traficanţi sau în cele locale, la nivel de executanţi ai acţiunilor violente.

Iată o hartă a Europei fluxurilor migratorii:

image

De suprapus şi comparat rezultatele acesteia cu două altele, privind rutele „clandestinilor”:

image
image

Realitatea este că, de departe, nici România şi nici Bulgaria nu constituie acum principalele rute de intrare, numai că, spuneau sursele citate, tendinţa este în creştere şi, se măreşte considerabil, în contextul actual, vulnerabilitatea pe care o constituie frotiera Ucraina-Republica Moldova-Marea Negră în cazul în care România se va învecina direct cu o zonă de conflict deschis

image

Caz în care frontiera de est a României va fi supusă unei presiuni enorme, refugiaţi combinaţi cu tranzitul în creştere din spaţiile limitrofe. În plus, este semnalată apariţia unui risc major nou, foarte important: deschiderea unei rute ample pe care să circule arme şi muniţii provenind din spaţiul de conflct. Cu siguranţă că unii dintre cei care vor fugi din zona de conflict vor încerca să rămână o perioadă în centrele de refugiaţi pe care România le-ar putea deschide în asemenea situaţie, dar teama este că ei se vor deplasa rapid spre centrul şi vestul european. Se va repeta oare, în asemenea caz, exemplul refugiaţilor din Kosovo pentru care au fost date derogări urgente în obţinerea de paşapoarte şi cetăţenie? Nimeni nu crede asta. Dimpotrivă. Restricţiile vor fi extrem de severe, pe măsura ordinului de mărime incomparabil mai ridicat care este prevăzut acum în analizele de risc privind Ucraina.

Din nefericire, în afara unor cercuri ermetric închise şi foarte specializate, România nu a prezentat niciodată, public, un studiu convingător privind capacităţile de care dispune în mod real de a-şi asuma managementul unei asemenea situaţii de criză de foarte mari dimensiuni, iar partenerii noştri, cei care trebuie să ne revolve dilema Schengen, par să dorească să mai aştepte să vadă în ce sens vor evolua lucrurile. Pe de altă parte, deja Olanda şi Belgia, alături de Spania au declarat că doresc schimbarea regulamentului Schengen odată cu modificarea fundamentală a legilor imigraţiei.

În consecinţă, răspunsul realist la întrebarea pusă în titlu se găseşte aici, în aceste hărţi, ca şi în analiza subsecventă de riscuri. De ce oare politicienii noştri nu vor să vorbească despre acest subiect de maximă urgenţă pentru interesele porofunde ale Europei şi României?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite