În presa centrală e doar un alt copil care şi-a găst sfârşitul în hazna. Un fapt statistic şi banal în ţara care nu reuşeşte să-şi apere copiii de moarte în şcolile de unde mai marii zilei fură zeci de milioane de dolari.

Nici lui, ştirea nu-i reţine numele. A murit în curtea şcolii, căzând pe gheaţă. El a murit, bătut de un coleg. Nu a fost nimeni să-i despartă.

Paul avea 12 ani. Un coleg i-a arătat o schemă de lupte şi a căzut în cap. Profesorii nu au spus familiei nimic, deşi ştiau. I s-a făcut rău şi l-au operat de apendicită. A murit la Spitalul din Timişoara, cu zile, căci a ajuns prea târziu.

Alexandru din Obârşia de Câmp, Mehedinţi, a murit înjunghiat de un coleg mai mare, la şcoală. Unde ar fi trebuit să fie în siguranţă. Doar că la ultima oră, profesoara nu a mai venit şi nici cineva să-i ţină locul. Aşa că i-au lăsat de capul lor în clasă. Sute de oameni au venit la înmormântare din toate satele învecinate, fierbând a mânie, cu gândul la copiii lor.

Pe Ştefan l-au dat afară din clasă că puţea. A băut o sticlă de spirt şi a adormit în râpă. L-au găsit o săptămână mai târziu. Mort de frig. A scăpat aşa de bătaia de acasă şi de bătaia de la şcoală. S-a dus la mama lui, care plecase de un an.

Nicoleta a murit înecată, stimaţi miniştri. Înecată în căcat. La asta vreau să vă gândiţi.

Nicoleta avea opt ani când a murit în haznaua şcolii. Ea a căzut acolo cu două colege care au apucat să se salveze. O simplă plasă de protecţie le-ar fi protejat. Şi un constructor care să nu-şi bată joc de oameni. Şi nişte autorităţi care să verifice dacă există respect. Nicoleta a murit înecată, stimaţi miniştri. Înecată în căcat. La asta vreau să vă gândiţi.

Să vă gândiţi câtă vreme vor dura procesele voastre în care se va judeca dacă aţi furat şcoala românească de zeci de milioane de euro, laolaltă cu mari vânzători de softuri. Nu mă miră că v-aţi năimit la banii lor. Nu mă miră că v-a luat pe toţi din 2000 până acum. Mă întreb însă dacă aţi avut vreun sentiment pe măsură ce sutele de mii de euro vă intrau în buzunare.

V-aţi întrebat vreo secundă dacă nu cumva – în timp ce vă lăudaţi cu super-tehnologia de care se bucura şcoala din România – v-a mai rămas ceva de făcut? Să găsiţi cumva soluţii ca ei, copiii, să se întoarcă cu siguranţă şi în viaţă de la şcoală? Sau aici nu a venit niciun investitor global să vă propună programe pentru mileniul trei? Nu cumva aici nu era nimic de furat sau era mai greu?

Iar dacă o fi să vă condamne – şi chiar dacă n-o fi, luaţi lista asta şi vă gândiţi la ea, mâncători de căcat ce sunteţi!

Acest text a fost publicat şi pe blogul personal: www.striblea.ro