Articol publicitar

Începe festivalul Italian: din 15 mai până în 17 iunie 2014:  Cele mai bune produse „Made in Italy” din domeniile Food, Design,  Modă şi Carte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de mărci şi produse italiene în peste 500 de magazine, restaurante şi lanţuri de retail.   Festivalul Italian, care se desfăşoară în jurul Zilei Naţionale a Republicii Italiene din 2 iunie, a ajuns în 2014 la cea de-a şasea ediţie, având ca organizator Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior – ICE biroul de la Bucureşti cu sprijinul Ambasadei Italiei la Bucureşti.

Festivalul aduce încă o dată în faţa opiniei publice măsura expresiei “Made in Italy” şi anticipează semestrul în care Italia va deţine preşedinţia Uniunii Europene.

Timp de o lună vor putea fi apreciate de către publicul larg peste 100 de mărci şi produse italiene în peste 500 de magazine, restaurante şi lanţuri de retail la preţuri promoţionale, într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, evenimente, degustări, demonstraţii culinare, şi alte surprize.

„Festivalul Italian reprezintă astăzi mai mult decât tradiţionala întâlnire a României cu frumosul şi bunul gust specific Italiei, România fiind o ţară în continuă căutare de noutăţi pentru consumatorii săi cu preferinţe din ce în ce mai sofisticate. Festivalul  capătă din ce în ce mai mult forma unei platforme comerciale şi promoţionale la 360 de grade”, a spus Luca Gentile, Directorul Agenţiei – ICE în România.

„Anul acesta, dincolo de tradiţionala prezenţă a restaurantelor de calitate şi a brand-urilor cunoscute de modă şi design interior, am atras toate principalele reţele de distribuţie din ţară pentru a înlesni prezenţa produselor Made in Italy la nivel global. Ca Agenţie – ICE ne-am propus să ne adresăm unui public variat, de la consumatori la presă, de la buyers la distribuitori, şi am reuşit să introducem în Festival sectorul editorial, cu un impact comercial foarte mare dincolo de cel cultural”, a concluzionat Dl. Gentile.

„Sunt deosebit de încântat de lansarea noii ediţii a Festivalului Italian. Şi în acest an, iniţiativele din program vor aduce un omagiu excelenţei “Made in Italy”. Sunt încântat să văd cum se consolidează vechile colaborări şi cum iau naştere altele noi în această ţară importantă, unde Italia este de mulţi ani printre primii parteneri comerciali – mai precis al doilea – şi primul ca număr de societăţi costituite”, declară Excelenţa sa Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la Bucureşti.

„Agenţia – ICE operează în România din 1969 şi desfăşoară activităţi de informare, asistenţă şi promovare pentru firmele italiene care doresc începerea sau extinderea unei activităţi în România şi sprijină colaborarea acestora cu firmele româneşti interesate de piaţa italiană. Si anul acesta îşi concentrează acţiunile pe cele mai importante sectoare de business ale Italiei în întreaga lume: modă, gastronomie sau design.

În site-ul dedicat evenimentului, www.festivalitalian.ro, se află toate informaţiile privind programul Festivalului:  

  • Gustul Italiei, 15 mai-4 iunie

Campanie dedicată produselor alimentare italiene în toate magazinele METRO Cash & Carry din România, cu demonstraţii culinare, oferte promozionale şi altre surprize

  • Buongiorno Italia,  22 mai – 17 iunie

Promovarea produselor alimentare italiene în toate punctele de vânzare Mega Image din România cu oferte promoţionale

  • Saptamana italiană la Carrefour, 29 mai – 4 iunie

Promovarea produselor alimentare italiene în toate punctele de vânzare Carrefour din România, cu demonstraţii culinare, oferte promoţionale, concursuri etc.

  • La masa in restaurantele italiene, 30 mai – 5 iunie

Săptămâna bucatariei italiene în principalele restaurante din Bucureşti, care propun meniuri promoţionale sau reduceri

  • Saptamana modei italiene,  30 mai – 5 iunie

Săptămâna îmbrăcamintei şi modei italiene într-o serie de magazine din Bucureşti şi din alte oraşe, care ofera discount-uri speciale

  • Saptamana amenajarilor interioare si design-ului “Made in Italy” 30 mai – 5 iunie

Săptămâna amenajărilor interioare, mobilei şi design-ului italian în câteva magazine din Bucureşti care vor propune o campanie de discount-uri şi promoţii

  • Celebrari oficiale cu ocazia Zilei nationale a Republicii Italiene2 iunie, reşedinţa Ambasadorului Italiei în Bucureşti (participare doar pe baza de invitaţie)  
  • Saptamana autorilor italieni, 2 iunie – 9 iunie

Săptămâna sărbătoririi autorilor italieni cu pachete promoţionale propuse de Editura Nemira în magazinul Mistica din Bucuresti şi în magazinul online al editurii

  • „Italia Food & Wine Day”, 3 iunie, Hotel Novotel

Prezentare cu degustare de vinuri şi produse alimentare italiene la Bucureşti. Evenimentul intenţionează să propună o selectie de vinuri şi produse agroalimentare “Made in Italy” societaţilor din sector, precum şi presei.

In deschidere, va avea loc seminarul “Protecţia mărcii “Made in Italy” în sectorul agroalimentar din România”, organizat de Camera de Comerţ Italiană pentru România.

România şi Italia au o importantă tradiţie la nivelul schimburilor comerciale. Italia este de peste 10 ani principalul investitor în România, prin numărul de companii înregistrate (circa 37.000).

Totalul capitalului italian în România este acum de aproximativ 1,6 miliarde de euro. Doar în 2013 au fost înregistrate aproape 2.000 de companii noi, reprezentând aproape 30 de procente din numărul total al societăţilor cu capital străin nou înmatriculate în România.

Din totalul investiţiilor străine directe în România, la sfârşitul lui 2012, valoarea totală a investiţiilor italiene era de 2,9 miliarde de euro, cu o pondere de 5 procente din totalul investiţiilor străine directe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite