Vorbele şi faptele. O competiţie nedreaptă

Când citesc sau aud declaraţii nete, limpezi ale oamenilor publici de la noi sunt impresionat cam o nanosecundă. Pentru că adevărul acelor declaraţii, atât de clar, e adesea contrazis. Şi trec mai departe. Dar nu ştiu cum se face că a doua sau a treia zi, ori peste o lună, faptele lovesc crud temelia acelor vorbe făcute publice. Şi ce rămâne?

Un exemplu recent, între altele: în dezbaterea publică privind finanţarea de la buget a cultelor, Primarul general al Capitalei a spus limpede: „Niciodată Patriarhia nu a cerut bani, am dat noi bani, pentru că am considerat că aşa e normal să sprijinim şi am sprijinit cu cât s-a putut. Preafericitul nu a cerut niciodată bani" (Hotnews, 21 decembrie 2013).

Am fost curios apoi şi am căutat în Raportul Primăriei pe 2012 (pag.141, II. Sprijin financiar-lăcaşuri de cult) şi ce citesc: „În urma analizei solicitărilor lăcaşurilor de cult din Bucureşti, a fost acordat sprijin financiar pentru construcţii la «Catedrala Mântuirii Neamului» şi la 60 lăcaşuri de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.” Deci banii au fost solicitaţi din moment ce Catedrala e numită clar. (Nu mă întrebaţi de ce au fost puse ghilimele). Cum rămâne cu declaraţia dlui primar? Ce adevăr e acolo? Nu pun în discuţie dacă trebuie sau nu finanţate lăcaşurile, ci pun în discuţie adevărul spus răspicat, în public, de către un înalt funcţionar public al statului, adevăr ce e contrazis de Raportul de activitate al propriei instituţii pe 2012. Dar, poate, mă înşel şi nu am citit bine, am smuls din context etc.etc.

Acum dacă tot deschisei Raportul, am mai citit mai multe zeci de pagini. Fiind un Raport, se raportează: cifre, activităţi, realizări etc. Cu care ocazie am putut vedea, pe cifre, cât de complexă e gestionarea bunei funcţionări a unui oraş mare. Ca text, Raportul e, însă, de multe ori, dezamăgitor. Seamănă cu raportările de dinainte de 1989. Au fost cerute instituţiilor care au primit sprijin financiar de la Primăria Capitalei rapoartele lor, acestea au fost puse în marele vas al raportului fără a li se fi dat un aspect uniform. Astfel încât, la teatre, de pildă, a rămas, în unele cazuri, persoana întâi plural, “am făcut…”. Unele părţi  sunt naraţiuni, povestiri, adică, altele sunt mai clare, mai aproape de ce înseamnă un Raport. Nu cred că cineva a făcut mai mult decât să colaţioneze texte diferite. Limbajele textelor diferă, de la cel al secţiunii privind urbanismul, la cel privind infrastructura, până la cultură. Asta spune ceva despre importanţa acordată unui document fundamental pentru o asemenea instituţie publică. Păcat! E, totuşi, vorba de un de muncă al unei primării complexe, complicate. Căreia, cum scrie acolo, i s-au adresat în acel an 76.726 petiţii. Raportul nu spune câte au fost soluţionate!

Cred că nici Londra nu e mai puţin complicată, ca să zic aşa. Primarul metropolei pune pe site un document, „Vision 2020”, dar şi ce cheltuieli a decontat (puţin peste 5.500 £) precum şi domeniile prioritare al activităţii sale. Structura informaţiei este bine gândită, uşor de navigat. Nu compar două capitale, ci două moduri de a construi imaginea prin texte şi design al site-ului. Las altora, mai competenţi, examinarea adevărului celor raportate.

Legat de asta mă gândesc la un mic exerciţiu. E şi democratic, dar, de fapt, e cinstit: dacă fiecare persoană care (nu) a votat un ales local, un parlamentar, un consilier etc. i-ar scrie un e-mail, să zicem săptămâna următoare, întrebând: ce aţi făcut în 2013 pentru cei care v-au votat?, şi i-ar mai spune, „dacă nu puteţi în 30 de zile lucrătoare”, daţi-mi, totuşi, un răspuns până de Paşti”. Sau, varianta: fiţi fiecare un membru al guvernului din umbră, luaţi-vă ca reper o figură publică cu putere de decizie, urmăriţi declaraţiile, vorbele publice şi vedeţi cam înainte de Crăciun, dacă vorbele au fost îmbrăţişate de fapte. Şi trimiteţi un mesaj de (ne)mulţumire. E ceva firesc, democratic.

Ar merita exerciţiul numai şi pentru a vedea cum stă temelia vorbelor spuse odinioară la tv, la radio, în social media, prin fluturaşi băgaţi în cutia poştală, prin posterele color care împânziseră oraşele, satele, drumurile etc. Se poate publica apoi un raport despre această nemiloasă competiţie între Vorbe şi Fapte. Dacă nu iese bine îl vom intitula Raportul Vampirului: fapte supte de vorbe. Dacă iese bine îl vom intitula Raportul Celor fără grai: fapte fără vorbe.

Partea proastă e că ar trebui definit ce înseamnă să iasă bine sau să nu. Adică e mai bine să avem Vorbe sau Fapte? Nu ştiu ce să zic. Cred că e după posibilităţi….Până atunci, competiţia continuă. Ce arată scorul la dumneavoastră?