Un bărbat s-a aruncat în faţa metroului, în staţia Eroii Revoluţiei. Reprezentanţii Metrorex: „A murit pe loc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul s-a sinucis în staţia Eroii Revoluţiei FOTO Arhivă
Bărbatul s-a sinucis în staţia Eroii Revoluţiei FOTO Arhivă

Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani s-a aruncat în faţa metroului, la staţia Eroii Revoluţiei. Acesta a murit pe loc, iar circulaţia trenurilor a fost blocată în jur de 30 de minute.

Luni, în jurul orei 16.40, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani s-a aruncat în faţa unui metrou, în staţia Eroii Revoluţiei, după cum au precizat, pentru Adevărul, reprezentanţii Metrorex. Acesta a murit pe loc, iar în acest moment la faţa locului sunt mai multe echipaje SMURD şi ale Poliţiei. 

Circulaţia metrourilor a fost întreruptă 30 de minute, dar în acest moment se circulă în condiţii normale. 

Sinucideri pe bandă rulantă la metrou

Anul acesta au existat o mulţime de tentative de suicid în subteran. De cele mai multe ori, oamenii care se aruncă în faţa metroului mor pe loc, însă există şi „supravieţuitori“.

Pe 23 aprilie, un bărbat care a sărit în faţa metroului, în staţia Titan, a scăpat cu viaţă ca printr-o minute. Martorii povesteau atunci că bărbatul a aşteptat ca metroul să intre în staţie şi în momentul în care trenul s-a apropiat, bărbatul în vârstă de 47 de ani s-a aruncat fără să ezite. Din fericire pentru el, pompierii ISU şi echipajele SMURD au reuşit să îi salveze viaţa. Minute în şir, bărbatul a fost blocat sub metrou, iar martorii spuneau că acesta sângera şi striga după ajutor.

Cu toate acestea, rareori se întâmplă ca o persoană care se aruncă în faţa metroului să scape cu viaţă. Şi în cazul în care nu moare, sunt şanse mari să rămână cu un handicap sever.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite