Trecerea de pietoni de lângă Pasajul Piaţa Presei Libere nu a fost desfiinţată, aşa cum anunţase iniţial Primăria Capitalei
0
Deşi reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat că trecerea de pietoni de pe Şoseua Kiseleff, situată în apropierea unuia dintre pasajale pietonale, a fost desfiinţată, astăzi, muncitorii care se ocupă de lucrările din zonă susţin că aceasta va fi desfiinţată abia după inaugurarea pasajului rutier.
„Având în vedere implementarea treptată a noilor soluţii de trafic din zona Piaţa Presei Libere, impuse de apropierea datei de finalizare a lucrărilor la pasajul rutier denivelat inferior, începând cu data de 10.06.2015, ora 00.00, se desfiinţează trecerea de pietoni de la intersecţia Şos. Kiseleff cu b-dul Expoziţiei (intrarea în Parcul Herăstrău- terminalul liniei de tramvai 41), circulaţia pietonală urmând să se desfăşoare prin noul pasaj pietonal subteran“, asta anunţau în urmă cu două zile reprezentanţii municipalităţii.
Astăzi, muncitorii care lucrează la finisajele de la suprafaţa pasajului pietonal susţin că trecerea de pietoni va fi desfiinţată abia după inaugurarea pasajului rutier.
Primăria Capitalei răspunde: „În perioada imediat următoare, pasajul pietonal va fi dotat cu o platformă specială pentru persoanele cu dizabilităţi. Trecerea de pietoni de la suprafaţă va fi desfiinţată în cursul acestei nopţi. Pasajul pietonal a fost dat în folosinţă pentru a putea implementa noile soluţii de trafic din zonă“.

Aşa arată noul pasaj pietonal FOTO Cristina Răduţă
Lucrările de la pasajul rutier nu sunt gata
Pe de altă parte, muncitorii încă lucrează pentru a reuşi să finalizeze Pasajul rutier Piaţa Presei Libere, lucrările fiind întârziate din pricina unor fire descoperite în subteran în timpul săpăturilor.

Aşa arată noul pasaj pietonal FOTO Cristina Răduţă
„Au fost probleme cu reţelele edilitare din zonă, aşa cum s-a întâmplat şi la Pasajul Piaţa Sudului. Nu ştim să vă spunem un termen acum, o dată la care lucrările se vor încheia. Sperăm cât mai curând“, au spus, pentru „Adevărul“, reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).
Cum o să arate Pasajul Piaţa Presei Libere
Pasajul Piaţa Presei Libere, singurul din Bucureşti cu bifurcaţie subterană, este amplasat la intersecţia a patru artere cu trafic intens: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Şoseaua Kiseleff, Bulevardul Mărăşti şi Bulevardul Poiligrafiei. Potrivit primarului general al Capitalei, această intersecţie este traversată în fiecare oră de aproximativ 12.000 de autoturisme, înregistrându-se o circulaţie greoaie, cu numeroase ambuteiaje.
Pasajul subteran Piaţa Presei Libere ar trebui să fie gata la sfârşitul lunii viitoare, urmând ca după finalizarea lucrărilor să aibă două benzi de circulaţie, bifurcându-se astfel: pasaj cu două benzi de circulaţie spre Şoseaua Kiseleff şi o ramură cu o bandă de circulaţie lărgită spre Bulevardul Mărăşti. Cu tot cu rampe, pasajul subteran va avea o lungime de circa 700 de metri. În total, costurile pasajului se ridică la aproximativ 60 de milioane de lei, fără TVA.