Capela Ştirbey în toamna lui 2012

Datare

Capela de pe moşia Buftea a fost construită la dorinţa expresă a fostului domnitor Barbu D. Ştirbey (1799-1869) care lăsa 65.000 de franci: „Pentru Paraclisu cu chimitirin ce se va lucra totul de piatră, de fer şi de marmoră, ce se va ridica în locul capelii de la Buftea şi care va sluji în viitor drept caveau de familie”. (Sursa: B.A.R. Mss, I acte 23, f.11) Aceasta este o primă mărturie despre existenţa unei alte construcţii, anterioară celei de astăzi.

Fotografie de epocă a capelei Ştirbey

Se poate ca lucrările să fi fost începute după moartea domnitorului, fiind terminate de Alexandru B. Ştirbey, fiul domnitorului, abia în 1890. În acest sens ar sta inscripţia votivă „Acest sfânt locaş, fundat de Vodă Barbu Ştirbey şi de soţia sa, Elisaveta, s-a terminat de fiul lor Alexandru Barbu Ştirbey în anul 1890” şi următoarea informaţie datând din 1892: „Aici este sicriul fostului domn Stirbei depus sub capela de totă frumuseţea, croită înainte de două decenii şi acum aprope pe deplin terminată". (Sursa: C. Alessandrescu, Dicţionarul geografic din Ilfov, Socecu, Bucuresci, 1892, p. 97) Anul 1871 regăsit în biografia austriacă atestă, cel mai probabil, anul realizării proiectului, lucrările efective încheindu-se abia peste 20 de ani.

Tabloul votiv din capela Ştirbey, dispărut astăzi

 

Interiorul capelei în toamna anului 2012

Arhitectul proiectant

Arhitectul danezo-austriac Theofil von Hansen, litografie din 1880, Josef Bauer

Până în prezent nu se cunoştea cu certitudine numele arhitectului, fiind vehiculate două variante: Louis Blanc (1860-1903), de origine elveţiană (Sursa: Dorin Narcis Ion, Castele, palate şi conace din România, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001, p. 255) şi danezul/austriacul Theofil von Hansen (1813-1891) (Sursa: Toma Socolescu, Fresca arhitecţilor care au lucrat în România în epoca modernă: 1800-1925, Editura Caligraf Design, Bucureşti, 2004, p. 121).

Pornind de la mărturia arhitectului Toma T. Socolescu cum că: „Hansen, arhitect danez stabilit la Viena, unde a executat lucrări importante de stat, a făcut planul Mausoleului familiei Ştirbey la Buftea” (p.121) am încercat identificarea unor surse în bibliografia străină. Astfel am aflat că Theophil Edvard Frh. Von Hansen (1813-1891) s-a născut la Copenhaga, a fost activ mai ales în Atena şi Viena, dar a lucrat şi în Ungaria (parte din Imperiu la acea dată) şi România. La Viena a fost chemat de către baronul aromân Gheorghe Sina care i-a comandat refacerea bisericii greceşti. Arhitectul a fost adeptul istorismului, îmbinând elemente neobizantine, neogotice, neorenascentiste în construcţiile sale publice, religioase, funerare.

Biserica grecească de la Viena, refăcută între 1856-1858 de arh. Hansen la solicitarea baronului Sina (Sursa: Vienna Museum, autor Rudolf von Alt)

O monografie austriacă, datând din 1893 (Georg Niemann, Ferd Feldegg, Theophilos Hansen und seine Werke, Wien, 1893, pp. 54-55 şi p. 79), deci de la 2 ani de la moartea arhitectului, include capela Ştirbey de la Buftea, fiind redată şi o gravură a monumentului. Informaţii recente confirmă faptul că în arhiva Academiei de Artă de la Viena se află 15 planşe cu detalii ale capelei Buftea, semnate de arh. Hansen.

În plus, aflăm că arhitectul a mai realizat la Filiaşi, în apropiere de Craiova, capela funerară comandată de Dumitru Filişanu (1808-1883) la moartea timpurie a fiului său, construcţie realizată între 1865-1868. (Österreichisches Biographisches Lexikon 1815–1950, pp.181-182) Între aceste două monumente funerare se pot observa asemănări evidente, capela de la Buftea fiind un proiect de o mai mare anvergură, potrivit statutului familiei domnitoare Ştirbey.

Capela Dumitru Filişanu, Filiaşi, 1865-1868 (Sursa: Wikicommons, ARCH AAG)

Din punct de vedere stilistic, capela de la Buftea poate fi considerată eclectică, în gustul ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea. Ea prezintă următoarele elemente: faţada de cărămidă roşie şi cupola neobizantină, decoraţii neoclasice, turnuri neogotice. Prezenţa turnurilor neogotice imprimă construcţiei o trăsătură de legătură cu stilul palatului mare, ţinându-se seama de dialogul dintre construcţiile de pe proprietatea lui Alexandru Ştirbey. La origine turnurile aveau şi o decoraţie liniară pe orizontală, bicoloră, iar faţada prezenta un joc de patrulobi, ce se mai pot ghici azi doar în partea superioară.