Scandalul pacientei arse pe faţă la un spital din Capitală: Ministerul confirmă dezvăluirile jurnaliştilor, managerul instituţiei încearcă să le închidă gura
0![Femeia care a suferit arsuri în urma accidentului de la Spitalul Sfânta Maria](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/95fd0ae2-5b25-42f2-9e50-a5a8f4cf831b/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
În urma controlului realizat de către Ministerul Sănătăţii la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti s-a ajuns la concluzia că acel aparat nu a fost folosit corespunzător de către medic, pentru că altfel acel incident nu ar fi avut loc.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a sancţionat spitalul şi a dat un plan de conformare, care, dacă nu va fi realizat, poate atrage chiar şi o plângere penală, conform digi24.ro.
Reacţia conducerii spitalului a fost că, iniţial, acea flacără s-a autoaprins şi că nu ar fi nimeni de vină, iar ulterior Narcis Copcă, managerul spitalului, declara că pacienta este de vină pentru că şi-a scos singură din nas oxigenul şi atunci s-a produs acea flamă.
Acest aparat folosit în sala de operaţie ar trebui să aibă o avizare periodică de la ANMDM, lucru care nu s-a întâmplat.
„Ministerul Sănătăţii a finalizat ancheta în cazul pacientei arse în timpul unei operaţii la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti. Concluziile ministerului confirmă informaţiile Digi24, chiar dacă reporterii noştri au fost ameninţaţi tocmai pentru că au făcut aceste dezvăluiri iar conducerea spitalului a negat cu vehemenţă datele noastre”, arată Digi 24.
Reacţia managerului Narcis Copcă în legătură cu ameninţările la adresa Digi24:
„Dumneavoastră ca post aţi dat o ştire neverificată privind o explozie, un incendiu, într-o sală de operaţie. Lucru pentru care acest spital, care n-a fost consultat, vă acţioneză în judecată. Tot dumneavoastră ca post încercaţi să ventilaţi o agravare a situaţiei pacientei, când, de fapt, pacienta este pe punctul de a fi externată peste cinci-şase zile. În continuare sunteţi lăsaţi să vărsaţi aceste dejecţii la adresa şi a noastră, şi a medicilor, şi a pacienţilor şi a ţării în care existaţi dumneavoastră ca post. Lucru pentru care noi vă acţionăm în judecată. Inventaţi nepoţi când vi s-a explicat că aparţinătorii legali, cei care au reprezentanţă în cazul doamnei, şi inclusiv doamna, sunt foarte mulţumiţi de acest tratament şi au şi înţeles situaţia perfect, mult mai bine decât dumneavoastră vă faceţi că înţelegeţi. Aţi încerat să transmiteţi o emoţie falsă. De fapt, reporterul dumneavoastră Carla Tănase sau cum se cheamă nu şi-a făcut datoria corect, nu a întrebat, nu a verificat, nu a făcut un lucru minimal, să vină să stea de vorbă cu pacienta şi continuă să intoxice prin intermediul unui post, fără a avea un şef care să o admonesteze şi nu de azi, chestia asta o face de mult”.
Jurnalista Digi 24 Carla Tanasie a dezvăluit, vineri, pe pagina sa de Facebook că managerul spitalului este supărat că nu a fost sancţionată pentru reportajul făcut la „Sfânta Maria”.
Pe 6 noiembrie, o pacientă a suferit arsuri, într-o sală de operaţie de la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, după ce o o flamă s-a autodeclanşat în timpul unei operaţii de extracţie a unei tumori.