Restricţii de circulaţie în Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale. Care vor fi zonele închise şi rutele ocolitoare
0Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat, miercuri, că vor fi impuse restricţii de circulaţie începând cu data de 28 noiembrie, pentru organizarea ceremoniei oficiale cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Pe 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, se vor organiza ceremonii militare dedicate aniversării Zilei Naţionale a României, astfel :
- începând cu ora 09.00, la Monumentul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol I), ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori;
- începând cu ora 11.00, Piaţa Arcul de Triumf, Paradă Militară Naţională;
- între orele 19.00-22.00, solemnitatea retragerii cu torţe pe itinerarul: Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, B-dul Unirii, Bretea Parchet(sens opus), Piaţa Constituţiei, B-dul Libertăţii, B-dul Naţiunilor Unite, Str. Bogdan Petriceicu Haşdeu, Splaiul Independenţei, B-dul Eroii Sanitari, Str. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu, Palatul Cotroceni, Şoseaua Cotroceni. B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Vasile Milea, B-dul Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă.
Deplasarea se va face exclusiv pe Banda I de circulaţie, pe sensul normal de mers(excepţie făcând Breteaua Parchet).
Potrivit Brigăzii Rutiere Bucureşti, pentru pregătirea Paradei Militare Naţionale din data de 1 Decembrie 2021, se va desfăşura un antrenament general în ziua de 28.11.2021 (rezervă 29.11), între orele 08.00-15.00, în Piaţa Arcul de Triumf, când pe timpul intonării Imnul Naţional al României, se vor executa salve de artilerie.
Astfel, pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţilor premergătoare şi a celor organizate în zilele de 28.11 (rezervă 29.11) şi 01.12.2021 se vor lua următoarele măsuri:
- Începând cu data 27.11.2021, ora 08.00 până la 01.12.2021, ora 17.00, închiderea alveolei, în dreptul staţiei S.T.B. , din Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul de mers dinspre B-dul Mareşal C-tin Prezan către Piaţa Presei Libere, pentru amplasarea sistemului de sonorizare.
- în perioada 27.11.(28.11) începând cu orele 22.00, până la data de 28.11.2021(29.11), orele 17.00 şi de la 30.11.2021, orele 22.00, până la data de 01.12.2021, orele 17.00:
- restricţionarea parcării/staţionării voluntare în supralărgirea Şos. Pavel D. Kiseleff (rond Kiseleff) din dreptul Monumentului Infanteriei;
- restricţionarea parcării autovehiculelor pe str. Docenţilor; restricţionarea parcării/staţionării voluntare pe Aleea Pescăruş (între Intrarea Pescăruş şi Restaurantul Pescăruş) ;
în ziua de 28.11.2021(rezervă 29.11.), în intervalul orar 06.00-16.00:
- blocarea traficului rutier pe Şos. Pavel D. Kiseleff şi a străzilor adiacente între Piaţa Victoriei, Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Presei Libere, cu specificaţia că în pasajul de la Piaţa Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal;
- blocarea traficului pe B-dul Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi pe străzile adiacente;
- blocarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între B-dul Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf;
- blocarea traficului pe B-dul Mareşal Alexandru Averescu, între B-dul Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi pe străzile adiacente;
- blocarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanţu, Str. Docenţilor, Str. Mahatma Gandhi şi pe Str. Petofi Sandor;
- blocarea traficului pe Str. Clucerului;
- blocarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între Arh. Ion Mincu şi Str. Docenţilor, şi a străzilor adiacente către B-dul Aviatorilor;
- blocarea traficului pe Str. Uruguay, între B-dul Aviatorilor şi Şos. Kiseleff, şi a străzilor adiacente spre cele două bulevarde;
- blocarea traficului pe Str. Monetăriei şi pe Aleea Primo Nebiolo;
În ziua de 30.11.2021, începând cu ora 09.00 până pe 01.12.2021, ora 17.00:
- blocarea traficului rutier pe benzile I şi II în Piaţa Arcului de Triumf(pe sensul Piaţa Presei Libere către Piaţa Victoriei) şi pe Str. Alexandru Constantinescu, pe ambele sensuri de mers, pentru amplasarea/demontarea tribunei oficiale;
În ziua de 01.12.2021, în intervalul orar 05.00-17.00:
- blocarea traficului rutier pe Şos. Kiseleff şi a străzilor adiacente, între Piaţa Victoriei, Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Presei Libere, cu specificaţia că în pasajul de la Piaţa Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal;
- blocarea traficului pe B-dul Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi pe străzile adiacente;
- blocarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între B-dul Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf;
- blocarea traficului pe B-dul Mareşal Alexandru Averescu, între B-dul Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi pe străzile adiacente; b
- locarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanţu, Str. Docenţilor, Str. Mahatma Gandhi şi pe Str. Petofi Sandor;
- blocarea traficului pe Str. Clucerului;
- blocarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între Arh. Ion Mincu şi Str. Docenţilor şi a străzilor adiacente spre B-dul Aviatorilor;
- blocarea traficului pe Str. Uruguay, între B-dul Aviatorilor şi Şos. Kiseleff, şi a străzilor adiacente spre cele două bulevarde; blocarea traficului pe Str. Monetăriei şi pe Aleea Primo Nebiolo;
În ziua de 01.12.2021, în intervalul orar 07.00-13.00:
- interzicerea accesului pietonal, astfel : pe Şos. Kiseleff, între Str. Primo Nebiolo şi Piaţa Arcului de Triumf, cu excepţia invitaţilor, cu menţiunea că trotuarul din partea stângă va fi blocat
- complet; pe Str. Alexandru Constantinescu, între B-dul Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf; pe B-dul Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcului de Triumf, pe trotuarul din partea dreaptă în sensul de mers spre Piaţa Arcului de Triumf, cu excepţia reprezentanţilor mass-media; în parcul Regele Mihai I între Aleea Michael Jackson (porţiunea cuprinsă între Piaţa Arcului de Triumf şi zona aleii de acces spre Muzeul Satului) –Aleea Grădina Japoneză – Aleea Aventura Parc şi B-dul Constantin Prezan;
- restricţionarea accesului pietonal, astfel : pe Şos. Kiseleff, pe ambele trotuare, între Piaţa Arcului de Triumf - Str. Uruguay şi B-dul Mareşal Alexandru Averescu; pe B-dul Mareşal Alexandru Averescu, între B-dul Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf; pe B-dul Mareşal Constantin Prezan, (pe trotuarul din partea stânga pornind de la Piaţa Charles de Gaulle) de la Str. Mr. Gheorghe Şonţu până la Piaţa Arcului de Triumf.
Rute ocolitoare recomandate:
1. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Bd. I Mihalache - Piaţa Victoriei;
2. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant;
3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1; 4. Şos. Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1.