„Regina imobiliarelor“, avocata Virginica Dumitrescu, încasează o treime din despăgurile exproprierilor de la Şoseaua Fabrica de Glucoză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tanţi Virginica Dumitrescu a obţinut drepturile litigioase pentru terenurile din zona Şoselei Fabrica de Glucoză pentru un teren de trei ori mai mic. FOTO businesspress.ro
Tanţi Virginica Dumitrescu a obţinut drepturile litigioase pentru terenurile din zona Şoselei Fabrica de Glucoză pentru un teren de trei ori mai mic. FOTO businesspress.ro

Consilierii generali ai Capitalei vor discuta, mâine, proiectul de hotărâre privind procedurile de expropriere necesare pentru lucrarea de lărgire a Şoselei Fabrica de Glucoză. Suma globală a despăgubirilor este estimată la aproximativ 28 de milioane de euro, din care o treime i-ar reveni celebrei avocate Tanţi Virginica Dumitrescu, cunoscută pentru afaceri imobiliare cu scandal în Bucureşti.

În cadrul Şedinţei de Consiliu General al Municipiului Bucureşti de mâine va fi discutat proiectul de aprobare a amplasamentului lucrării de utilitate publică „Lărgirea Şoselei Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca şi Şoseaua Petricani“, care va închide inelului median conectat la Autostrada Bucureşti-Ploieşti. De asemenea, tot în acelaşi proiect de hotărâre apare şi lista imobilelor afectate şi valorile individuale ale despăgubirilor în urma exproprierilor.

Pe lista expropriaţilor figurează un număr de 42 de terenuri intravilane, dintre care pe opt sunt amplasate şi construcţii, aparţinând anumitor persoane fizice şi jurdice. Valoarea individuală a despăgubirilor variază între sumele de 1.913 şi 4.796 de lei pe metrul pătrat (între aproximastiv 430 de euro şi aproximativ 1.073 de euro pe metru pătrat).

Potrivit expertului imobiliar Radu Zilişteanu, aceste sume se încadrează în preţurile pieţei. „În ultima perioadă, statul român a efectuat despăgubiri corecte pentru exproprieri, cu excepţia celor acordate pentru construirea noii piste a aeroportului din Cluj“, a declarat Radu Zilişteanu, pentru adevarul.ro. Expertul imobiliar explică diferenţele mari dintre preţurile pe metru pătrat acordate pentru terenurile din zona Şoselei Fabrica de Glucoză: „Terenurile care au acces la utilităţi pot avea chiar şi preţuri duble faţă de cele cărora le lipseşte acest lucru, pentru că, în România, racordarea la utilităţi costă imens, întrucât furnizorii sunt un fel de «stat în stat», îşi permit să practice preţuri de monopol. De asemenea, preţurile terenurilor depind şi de mărimea lor sau de distanţa faţă de drumurile de acces“.

Cu toate acestea, suma globală a despăgubirilor, estimată la 28.131.317 milioane de euro, este cu aproximativ 10 milioane de euro mai mică decât cea stabilită pentru aceleaşi exproprieri, în cadrul proiectului aprobat de Consiliul General în 2010, care era de 38.284.664 milioane de euro. Proiectul discutat, mâine, în Şedinţa de Consiliu hotărăşte, de asemenea, anularea proiectului din 2010, prin abrogarea hotărârii nr. 311/17.11.2010.

Aproape 10 milioane de euro pentru „regina imobiliarelor“

Dintre cele 42 de proprietăţi care fac obiectul exproprierilor, un număr de 16 terenuri intravilane aparţin cuplului de avocaţi Tanţi Virginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea, cărora le-ar reveni suma aproximativă de 41.500.000, adică aproape 10 milioane de euro – o treime din suma globală estimată. Cei doi au nume cu greutate în domeniul afacerile imobiliare care învârt sume fabuloase, fiind cunoscuţi pentru cumpărearea mai multor drepturi litigioase aflate în procedura de retrocedare. În ceea ce priveşte terenurile de pe Şoseaua Fabrica de Glucoză, cei doi le-au primit în compensare pentru un teren de 9,3 hectare care se află pe fundul Lacului Plumbuita şi în Parcul Naţional Plumbuita, care nu le-a putut fi retrocedat, potrivit Hotnews.ro. Terenul primit în schimb, însă, este de aproape trei ori mare (23,4 hectare), iar punerea în posesie a fost făcută de Răzvan Murgeanu, primarul interimar la vremea respectivă, prin Dispoziţia nr. 4.175 din 04.04.2005.

Pe aceeaşi tenă: 

Exproprierile, revocate de pe ordinea de zi. Oprescu: Vom analiza sumele şi încercăm să grăbim procesul

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite