Nicuşor Dan: Încă un pas pentru reducerea risipei în primărie. S-a dizolvat Asociaţia Centru Municipal pentru Dialog Social

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan, primarul Capitalei
Nicuşor Dan, primarul Capitalei

Primarul general Nicuşor Dan anunţă că a fost făcut încă un pas pentru reducerea risipei în primărie, obţinându-se decizia judecătorească de dizolvare a Asociaţiei Centru Municipal pentru Dialog Social Bucureşti. Primarul afirmă că organiaţia nu făcea decât să cheltuiască de pomană banii publici fără niciun beneficiu real pentru cetăţeni.

”Încă un pas făcut pentru reducerea risipei în primărie. La sfârşitul lunii decembrie, am anunţat începerea demersurilor administraţiei locale pentru desfiinţarea Asociaţiei Centru Municipal pentru Dialog Social Bucureşti, iar acum s-a obţinut decizia judecătorească de dizolvare. Acest ONG, înfiinţat în 2018 de fosta administraţie a Capitalei, nu făcea decât să cheltuiască de pomană banii publici – aproape 4 milioane de lei pe an – fără niciun beneficiu real pentru cetăţeni”, a transmis, vineri seară, primarul general Nicuşor Dan.

Acesta a precizat că era o companie municipală mai mică, ”specializată în dat banii pe maşini, chirii şi salarii, care nu avea nici măcar scuza că prestează un serviciu public autentic şi care a acumulat şi jumătate de milion de lei datorii”.

”Mulţumesc consilierei generale Roxana Cantea (USR), numită în Adunarea Generală a acestui ONG special pentru a derula demersurile juridice necesare desfiinţării şi care a rezolvat această problem”, a mai transmis primarul general.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite