UPDATE: Maşină de poliţie făcută praf în timpul unei intervenţii: poliţistul fusese chemat la un accident, dar a fost implicat în altul
0O maşină de poliţie solicitată la un accident vineri seara pe autostrada A1, în Ilfov, a fost implicată într-un alt accident. Poliţistul accidentat a fost externat sâmbătă dimineaţa după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral minor.
UPDATE: Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române a făcut publice circumstanţele în care s-a produs accidentul de vineri seară de pe Autostrada A1.
„La data de 4 ianuarie, ora 21:55, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din judeţul Giurgiu, posesor al permisului de conducere valabil pentru categoria B, cu vechime din 25.06.2018, a condus un autoturism, pe Autostrada A1 Bucureşti- Râmnicu Vâlcea, pe sensul către Piteşti, iar la km. 12, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie, aflată pe banda de accelerare, după care a lovit în partea din spate o altă autospecială de poliţie, aflată, de asemenea, pe banda de accelerare. În urma impactului cu cea de-a doua autospecială, aceasta a fost proiectată într-un autoturism, aflat pe aceeaşi bandă, care fusese implicat într-un accident rutier. După impactul cu cele două autospeciale de poliţie, autoturismul condus de tânărul de 18 ani, a acroşat un alt autovehicul , condus regulamentar, pe banda nr. 2, de către un bărbat”, se arată într-un comunicat al IGPR. Autorităţile au precizat că toţi conducătorii auto implicaţi au avut o alcolemie de 0,00 mg/l.
„În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui agent de poliţie, care se afla într-o autospecială de poliţie. Acesta a fost transportat la Spitalul Universitar, pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor, ulterior fiind externat”, au mai precizat autorităţile.
„Cele două autospeciale de poliţie se aflau pe banda de accelerare, cu luminile giratoare în funcţiune, poliţiştii, echipaţi regulamentar, aflându-se în acea zonă, pentru efectuarea cercetării la faţa locului a unui accident rutier. În cauză, s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul IGPR.
Ştirea iniţială: Două accidente s-au petrecut vineri seara pe autostrada A1, în judeţul Ilfov. Iniţial, un pieton a fost rănit, motiv pentru care la faţa locului s-a deplasat un poliţist. Maşina poliţistului a fost însă lovită, la rândul ei, de o altă maşină, care a pierdut direcţia de mers, arată Ştirile ProTv.
Agentul de poliţie se afla în maşină în timpul impactului şi a fost nevoie de descarcerare pentru a fi scos şi dus la spital. Tânărul care a lovit maşina de poliţie are 18 ani.