Grupul de Iniţiativă pentru Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti solicită urgentarea transformării Deltei Bucureştiului în arie protejată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul de Iniţiativă pentru Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti cere grăbirea procesului prin care Delta Bucureştiului urmează să devină arie protejată FOTO Marian Iliescu
Grupul de Iniţiativă pentru Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti cere grăbirea procesului prin care Delta Bucureştiului urmează să devină arie protejată FOTO Marian Iliescu

Grupul de Iniţiativă pentru Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti cere grăbirea procesului prin care Parcul Văcăreşti devine arie protejată. Perioada legală de consultare publică, în vederea aprobării hotărârii de guvern care instituie regimul de arie protejată în zonă, a încetat la data de 6 iulie.

Astăzi, 21 iulie, Grupul de Iniţiativă a trimis o scrisoare deschisă adresată ministrului Mediului, Attila Korodi, şi premierului Victor Ponta, solicitând aprobarea hotărârii de guvern care va asigura protecţia în zonă. 

Reprezentanţii Grupului de Iniţiatvă susţin că întârzierea actului normativ generează efecte nefaste asupra ecosistemului: incendii, braconaj, defrişări. În condiţiile actuale, autorităţile responsabile nu pot interveni şi sancţiona făptaşii.

„Având în vedere lipsa controlului şi neimplicarea autorităţilor, fapte normale având în vedere statutul incert al zonei, fenomenul braconajului continuă să se manifeste nestingherit afectând mai ales păsările şi fauna piscicolă. Aprobarea grabnică a hotărârii de guvern va permite intervenţia autorităţilor de control şi sancţionarea făptaşilor“, se arată în comunicatul trimis de Grupul de Iniţiativă pentru Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti.

Membrii organizaţiei menţionează faptul că bucureştenii şi-au exprimat, de-a lungul timpului, interesul de a vizita Parcul Natural Văcăreşti, participând la tururile informale organizate în zonă.

Recomandări pe aceeaşi temă:

Delta Văcăreşti, privită de la etajul 17. Cum s-a transformat lacul lui Ceauşescu în parcul natural urban de astăzi

Cu binoclul, peste Văcăreṣti

VIDEO Bucureştenii pot vizita, de joi, Observatorul Parcului Văcăreşti

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite