FOTO Care erau străzile preferate de boema bucureşteană şi cum se distrau orăşenii de altădată
0
Străzile din centrul Bucureştiului au fost, încă din secolul trecut, etaloane în materie de voie bună şi restaurante luxoase, frecventate de toată boema românească. Şi astăzi, Capitala este una dintre destinaţiile preferate de distracţie ale turiştilor, iar principala atracţie pentru amatorii de bună dispoziţie este Centrul Vechi.
Buricul Micului Paris a fost dintotdeauna favoritul elitelor, iar bulevardele lui au fost ani de-a rândul leagănul civilizaţiei şi intelectualităţii româneşti, chiar în perioadele unor mari discrepanţe sociale, când majoritatea populaţiei ţării locuia în zonele rurale.
Moda şi cultura se întâlneau pe Calea Victoriei
Construită în 1692, în timpul lui Constantin Brâncoveanu, artera numită în trecut Podul Mogoşoaiei a fost unul dintre cele mai cosmopolite bulevarde, cu o structură caleidoscopică ce îmbina moda vremii cu prezenţa rafinată a oamenilor de cultură bucureşteni.
În perioada interbelică, cunoscuta stradă a devenit cartierul general al modei. La fiecare pas apăreau atelierele croitorilor şi pălărierilor iscusiţi, ticsite de materiale de cea mai bună calitate, din care erau confecţionate haine pentru toate gusturile şi buzunarele. Profesioniştii de pe Calea Victoriei ştiau să mulţumească oameni din toate clasele sociale şi croiau la foc continuu rochii, paltoane şi costume. Cel mai mult lucraru conform tendinţelor venite din vestul Europei şi imitau pentru români moda pariziană a acelor vremuri.
Casa Capşa – „redacţia redacţiilor”
În promenadele vesperale pe Calea Victoriei, intelectualii, fie că erau ei ziarişti, artişti, oameni politici sau proprietari de pământ, se opreau pentru un moment de respiro la Casa Capşa, un local de lux aproape de redacţiile ziarelor vremii. Rămas interzis boemei literare până la Primul Război Mondial, complexul Capşa a fost frecventat de-a lungul timpului de cele mai mari personalităţi ale ţării, dar şi de oaspeţi străini, diplomaţi, scriitori sau şefi de stat. În perioada interbelică, despre Capşa se spunea că este „cafeneaua scriitorilor şi artiştilor”, iar un literat nu era literat dacă nu obţinea „botezul Capşei”, cum spunea Virgil Carianopol. Nici Tudor Arghezi n-a stat departe de „redacţia redacţiilor”, susţinând că este „singurul local intelectual de pe Calea Victoriei”. Astfel, zilnic puteau fi zăriţi la restaurant personalităţi ca Tudor Muşatescu, Ion Minulescu, Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.
Cafeneaua se deschidea în fiecare zi la ora 7.00, când mesele şi scaunele îi aşteptau pe oaspeţi în ordine deplină. Primul client, sosit la 8.00 dimineaţa era poetul Ion Barbu, care îşi rezervase propria masă în centru, pe care o folosea ca birou de lucru. Dar nonconformiştii interbelicului nu făceau rabat de la reproşuri, tachinări sau sarcasm atunci când lucrurile nu se petreceau pe placul lor. Într-una din zile, clientul fidel Ion Barbu a solicitat cronica de reclamaţii, în care a notat că, deseori, cafeaua filtru concentrată care i se serveşte este contrafăcută şi nu merită preţul de 200 de lei pe care trebuia să-l achite. Nici scriitorul Camil Petrescu nu a fost lipsit de controverse în mediul Capşa, fiind recunoscut pentru nemulţumirea pe care o manifesta de fiecare dată când i se aducea cafea cu frişcă, deşi spusese personal fiecărui chelner că o preferă doar cu lapte.
Tatăl lui Eugen Barbu, Nicolae Crevedia, a lansat un catren devenit celebru:
„La Capşa, unde vin toţi seniorii,
Local cu două mari despărţituri:
Într-una se mănâncă prăjituri,
Într-una se mănâncă scriitorii”.
Calambururile şi şarjele literare erau la ordinea zilei la Capşa, astfel că puţini ieşeau din restaurant fără să fie persiflaţi. Pentru actorul Puiu Iancovescu, cuvântul „malversaţiune” a fost sursă inepuizabilă de situaţii penibile şi incomode, pentru că artistul îl folosea imperativ în chip de salut – „Malversaţiune, domnule, malversaţiune!”, când acesta, de fapt, însemna „fraudă”, „delapidare”, lucru care i-a atras antipatia celor din jur, povesteşte istoricul Dan Falcan.
În perioada comunistă, restaurantul Capşa a continuat să funcţioneze, dar şi-a pierdut strălucirea de odinioară, iar ambianţa şi discuţiile nu au mai fost niciodată aceleaşi. După 1989, s-a încercat revitalizarea conceptului, dar localul nu a mai reuşit să atingă faima din perioada sa de glorie.
Personalităţile preferau Calea Victoriei şi pentru alte cafenele sau cofetării, ca Terasa Oteteleşanu, High-Life, aflată în capătul străzii Franklin, pe locul actualului hotel Athénée Palace, Kubler, frecventată de Caragiale, care a şi scris acolo schiţa „Căldură mare” sau Fialkowski, preferata poetului Alexandru Macedonski în ultimii săi ani de viaţă.
Bulevardul Magheru, de la artişti de succes, la genii neînţelese
Bulevardul Magheru a fost considerat, în timpul perioadei interbelice, unul dintre cele mai moderne din lume şi unic în Europa. Privit atunci ca echivalentul 5th Avenue-ului american, Magheru era populat de clădiri înalte, geometrice, care sfidau arhitectura clasică şi aliniau România celor mai emancipate ţări occidentale. Această arteră este templul celor mai renumiţi arhitecţi modernişti din România, iar unele dintre clădirile reprezentative construite de ei se mai păstrează şi astăzi. Horia Creangă a proiectat clădirile Patria şi Burileanu-Malaxa, Duiliu Marcu a realizat Casa de Credit şi Asigurări a Magistraţilor, iar Arghir Culina este proiectantul Hotelului Ambasador.
Pe lângă importanţa lui culturală, Bulevardul Magheru este renumit şi pentru localurile în care se adunau laolaltă fel de fel de indivizi, de la scriitori şi regizori de succes, până la boemi scăpătaţi sau artişti neînţeleşi. Cei doi poli, al succesului şi al dezamăgirii, erau restaurantele Podgoria şi Grădiniţa. Primul îi găzduia pe aceia transformaţi deja în personalităţi naţionale, în vreme ce al doilea era adăpostul „stelelor căzătoare”, numelor care se cufundau în uitare şi care îşi reprimau acolo dezamăgirile.
La cutremurul din 1977, Magheru a fost grav afectat, multe imobile au fost avariate ori s-au prăbuşit. Au dispărut edificiile Scala, Cassata şi Dunărea, monumente ale arhitecturii bucureştene. Odată cu Revoluţia din decembrie 1989, acest bulevard a rămas cunoscut şi pentru baricada care s-a format la hotelul Intercontinental.
Echitaţie lângă Arcul de Triumf, pe Şoseaua Kiseleff
Bulevardul Kiseleff sau „Şoseaua”, aşa cum era cunoscut în epocă, este astăzi populat de unele dintre cele mai importante clădiri bucureştene. Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Arcul de Triumf sunt doar câteva dintre edificiile pe care fiecare turist vrea să le viziteze atunci când ajunge pe Kiseleff. Ele dau acum senzaţia unei artere dedicate culturii, ştiinţei şi istoriei naţionale, dar, în trecut, nu a fost deloc ocolit de tentaţiile profane. Astfel, Bufetul de la Şosea sau Cârciuma Românească, actualul restaurant Doina, este o construcţie începută de celebrul arhitect Ion Mincu, în stil neoromânesc, ce atrăgea în trecut crema bucureştilor, se contopea cu imaginea trăsurilor care defilau pe bulevard şi cu aceea a pasionaţilor de călărie care galopau pe aleea îngustă, spre Arcul de Triumf. La Bufet veneau să cânte Grigoraş Dinicu şi Maria Tănase.
Bulevardul Regina Elisabeta - strada spectacolului
Astăzi, o plimbare pe Regina Elisabeta, surprinde imaginea cinematografelor închise şi a sălilor în stare avansată de degradare, glorii apuse ale lumii artistice bucureştene. Cu toate acestea, bulevardul rămâne faimos pentru istoria orală care s-a ţesut în jurul lui, pentru titulatura de Brodway românesc şi pentru teatrele frecventate intens de locuitorii capitalei. Aleile deveniseră adevărate arii de socializare, iar bucureştenii invadau trotuarele, odată cu lăsarea serii, fie pentru a cunoaşte oameni noi, fie pentru a se întâlni cu vechii prieteni şi pentru a-şi rezerva locul în elita vieţii de noapte. Grupuri de cunoştinţe se opreau pentru gustări sau băuturi în restaurantele de pe Regina Elisabeta, iar localurile luxoase aveau specific culinar regional.
Restaurantul Gambrinus era vedeta bulevardului, renumit pentru preparatele vânătoreşti, pentru felurile de mâncare gătite, după reţete speciale, din carne de mistreţ, capră sălbatică, cocoş sălbatic, raţă, sitar, fazan sau iepure şi servite întotdeauna cu un vin negru. Pe lângă răsfăţul gastronomic, oaspeţii se bucurau şi de acordurile vioarei lui Grigoraş Dinicu. La Gambrinus se găsea şi bere, una specială, care purta numele localului.
În perioada comunistă, artera Regina Elisabeta a fost printre puţinele care au reuşit să îşi păstreze specificul, chiar dacă numele i-a fost schimbat în Bulevardul 6 martie. Cinematografele au continuat să atragă spectatori, cu toate că repertoriul fusese, pe alocuri, atins de cenzura comunistă, iar denumirile li se modificaseră potrivit noilor valori: „Elena Pavel”, „Timpuri Noi”, „IC Frimu”. În perioada actuală, mai mult decât specificul cultural, frapează preocuparea pentru comercial şi vitrinele magazinelor ce au înlocuit afişele care anunţau reprezentaţii teatrale.
Recomandări pe aceeaşi temă:
FOTO Noi informaţii despre complexul palatului Ştirbey din Calea Victoriei
Un palat dispărut şi căzut în uitare
Se încarcă comentariile...
