Firmele de casă ale Primăriei Capitalei primesc mai mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei plănuieşte să majoreze capitalul social al 18 firme înfiinţate de Municipalitate, condusă de Gabriela Firea. Ele vor primi, astfel, 272 de milioane de lei, în total, pentru diverse achiziţii, precum telefoane mobile pentru angajaţi, camere foto profesionale de 25.000 de lei sau calculatoare, maşini, buldoexcavatoare, autobasculante, dar şi multe altele.

Propunerea se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 19 decembrie.

Pe ce merg banii:                                      

1. Compania Municipală Publicitate şi Afişaj – este propusă o majorare a capitalului social cu 9.600.000 lei. Banii vor merge pentru achiziţii precum: două autoturisme de 110.000 lei, 600 unităţi Ecran LED outdoor modular cu suport, în valoare de 8.760.000 lei, două autoutilitare în sumă de 450.000 lei, două aparate foto profesionale şi accesorii în valoare de 50.000 lei, dar şi multe altele.

2. Compania Municipală Pază şi Securitate– majorare a capitalului social cu 11.200.600 lei, pentru: unitate dispecerat cu dotări (2.000.000 lei), echipamente comunicaţii staţii emisie recepţie plus dotări posturi pază (500.000 lei), echipamente sistem securitate (500.000 lei), mobilier birou sediu (200.600 lei), maşini transport valori (1.000.000 lei), achiziţionare imobil spaţiu social şi amenajare (7.000.000 lei).

3. Compania Municipală Iluminat Public - majorare a capitalului social cu 5.514.750 lei, pentru aparate necesare şi dotări, investiţii utilaje necesare mentenanţă iluminat.

4. Compania Municipală Imobiliară - majorare a capitalului social cu 56.77.000 lei, pentru trei autoturisme autoutilitare, cumpărare şi valorificare imobile (47.430.000 lei).

5. Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde - majorare a capitalului social cu 9.631.000 lei, pentru achiziţia de mijloace fixe şi obiecte de inventar.

6. Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat - majorare a capitalului social cu 11.364.000 lei, pentru teren pentru centrul de instruire de 4,7 ha, clădire pentru cursuri instruire şi cazare cursanţi, sală pregătire fizică, infrastructură utilităţi, împrejmuire.

7. Compania Municipală Eco Igienizare – majorare a capitalului social cu 6.000.000 lei, pentru 26 autovehicule Dacia Doker pentru deplasarea echipelor, 2 autovehicule Dacia Duster, 16 autovehicule serviciu Dacia Logan, 12 autoutilitate Volkwagen T6, computere portabile, microbuz, aparate portabile tip nebulizatoare, utilaje de mare capacitate generatoare de ceaţă rece tip ULV, aspiratoare umede uscate, stivuitor electric, maşini de spălat cu ingecţie, 6 freze zăpadă, staţie de epurare.

8. Trustul de Clădiri Metropolitane - majorare a capitalului social cu 25,24 milioane de lei, pentru buldoexcavatoare, excavatoare pe şenile, autobasculante, macara pe pneuri, macara fixă, pompă beton, motostivuitoare, schele metalice, autoturisme, autoutilitare.

9. Service Ciclop – majorare a capitalului social cu 9.960.000 lei, pentru reparaţii, autoturisme, modernizare, retehnologizare

10. Compania Municipală Medicală – majorare a capitalului social cu 6.000.000 lei, pentru sistem integrat telemedicină, staţii mobile, staţii fixe, call center, dispozitive alertă.

11. Compania Municipală Dezvoltare Durabilă – majorare a capitalului social cu 15.000.000 lei, care vor fi folosiţi pentru amenajarea şi utilarea unui sediu.

12. Compania Municipală Consolidări - majorare a capitalului social cu 17.230.000 lei, pentru mijloace fixe şi obiecte de inventar şi să îşi susţină activitatea de început a societăţii.

13. Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje - majorare a capitalului social cu 50.136.370 lei, pentru dotarea companiei cu utilaje performante.

14. Compania Municipală Parking - majorare a capitalului social cu 20.000.000 lei, pentru investiţii în utilaje şi dotări, precum freze zăpadă, amenajare spaţii parcare, automate parcare, sistem camere bideo, cabine pază, telefoane mobile personal, automobile Dacia Logan şi Dacia Docker, amenajare sediu şi mobiler.

15. Compania Municipală Managementul Traficului - majorare a capitalului social cu 3.875.840 lei, pentru sistem integrat call center, aparat sudură, maşini de trasat marcaj, maşini de marcat pista pentru biciclete.

16. Compania Municipală Parcuri şi Grădini - majorare a capitalului social cu 10.000.000 lei, pentru tomograf arbori, tractor tuns iarba, autoutilitară.

17. Compania Municipală Agrement - majorare a capitalului social cu 1.162.000 lei, pentru calculatoare, imprimante, autoutilitare, telefoane, software.

18. Compania Municipală Tehnologia Informaţiei - majorare a capitalului social cu 3.570.000 lei, pentru echipamente hardware, pachete software, echipamente telecomunicaţii, sistem call center.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite