Proprietarul Cathedral Plaza: demolarea clădirii ar aduce daune de 70 de milioane de euro bucureştenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proprietarii Cathedral Plaza, imobil care ar trebui să fie demolat după ce s-a emis o decizie definitivă şi irevocabilă în instanţă, susţin că demolarea nu este justificată FOTO Adevărul
Proprietarii Cathedral Plaza, imobil care ar trebui să fie demolat după ce s-a emis o decizie definitivă şi irevocabilă în instanţă, susţin că demolarea nu este justificată FOTO Adevărul

Proprietarul clădirii Cathedral Plaza, amplasată chiar lângă Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, a anunţat, într-un comunicat de presă, că propune în continuare rezolvarea conflictului pe o cale amiabilă. Totodată, reprezentanţii companiei susţin că imobilul de 14 etaje a fost construit legal, dar şi că dacă va fi demolat, se vor aduce daune de 70 de milioane de euro bucureştenilor.

Milllenium Building Development, proprietarul Cathedral Plaza, susţine în continuare dialogul cu Arhiepiscopia Romano-Catolică şi autorităţile competente în scopul soluţionării pe cale amiabilă a situaţiei clădirii.

Reprezentanţii companiei precizează că această clădire îndeplineşte cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă în construcţii. Aceştia sunt de părere că imobilul este „indubitabil legală“, autorizaţia de construcţie fiind emisă de către Primăria Sectorului 1, cu respectarea tuturor prevederilor legale şi fiind valabilă pe toată durata construcţiei.

„Precizăm că decizia de anulare a autorizaţiei, la zece zile după ce a avut loc recepţia clădirii, s-a luat pe motive de necompetenţă a emitentului. Instanţa a afirmat că autorizaţia trebuia emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi nu de Primăria Sectorului 1, deşi Consiliul General a recunoscut că nu a emis niciodată autorizaţii de construcţie şi nici nu are în structură personal calificat în acest sens“, explică aceştia.

Millennium Building Development consideră, potrivit comunicatului citat, că pentru neclaritatea legată de autoritatea competentă în emiterea autorizaţiei de construcţie nu poate fi făcut responsabil investitorul.

Arhitectura clădirii, gândită în acord cu reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice

Reprezentanţii proprietarilor clădirii spun că pe parcursul lucrărilor de construcţie au fost luate măsuri deosebite pentru protejarea monumentului aflat în vecinătate, Catedrala Romano-Catolică. Arhitectura clădirii a fost gândită în acord cu reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti (ARCB), astfel încât aceasta să pună în valoare instituţia de cult invecinată.

„Numele noii construcţii, Cathedral Plaza, dovedeşte un interes deosebit al investitorului pentru punerea în valoare a lăcaşului de cult. Amintim, de asemenea, că pe tot parcursul construcţiei Millennium Building Development s-a consultat permanent cu toţi vecinii săi, având încă de la început acordul ARCB“, se mai arată în comunicatul citat.

Pentru compania Millennium Building Development este inexplicabila pozitia actuala a ARCB de vreme ce a fost dovedit prin acte si expertize tehnice de specialitate ca siguranta constructiei si a vecinatatilor nu a fost pusa niciun moment in pericol.

Proprietarul Cathedral Plaza, procedură de autorizaţie a clădirii

Aceştia mai spun că proprietarii clădirii au început procedura legala pentru autorizarea acesteia şi că rezultatul va dovedi că „nu există niciun impediment legal sau tehnic în recunoaşterea drepturilor companiei ca proprietar de bună-credinţă asupra acestei construcţii“.

Proprietarii clădirii sunt de părere că demolarea clădirii, „care aduce taxe şi impozite la bugetul local şi creează locuri de muncă“, este extrem de dăunătoare şi riscantă atât din punctul de vedere al siguranţei monumentului din vecinătate, cât şi al costurilor pe care le implică o astfel de acţiune.

Millenium Building Development: demolarea ar aduce bucureştenilor daune de peste 70 de milioane de euro

Mai mult decât atât, reprezentanţii proprietarilor demolarea ar aduce bucureştenilor daune directe de peste 70 de milioane de euro, reprezentând atât costurile operaţiunii, cât şi daunele pe care Primaria Municipiului Bucureşti va trebui să le plătească proprietarului.

Proprietarii clădirii mai spun că aşteaptă ca Primăria Capitalei să primească o nouă autorizaţie de construcţie. „Millennium Building Development subliniază că avem de-a face cu un conflict de vecinătate generat de schimbarea poziţiei ARCB pe fondul, se pare, al unor neînţelegeri cu vechii proprietari ai Millennium Building Development, neînţelegeri pe care noii proprietari doresc să le soluţioneze. Proprietarul Cathedral Plaza îşi reafirmă, de asemenea, speranţa că Primăria Municipiului Bucureşti  va acţiona în beneficiul bucureştenilor şi va soluţiona cererea sa de intrare în legalitate a clădirii, prin emiterea unei noi autorizaţii de construire“, mai scriu proprietarii în comunicatul emis.

Oprescu: Cathedral Plaza nu va fi demolată până la sfârşitul anului

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, nu a respectat termenul legal pentru prezentarea deciziei de desfiinţare a Cathedral Plaza, ce a expirat pe 17 octombrie, la ora 14.00. În schimb, edilul a declarat că turnul de birouri nu va fi demolat până la sfârşitul anului, pentru că Primăria nu poate suporta, momentan, costurile demolării.

Pe aceeaşi temă:

Sorin Oprescu: „Cathedral Plaza nu va fi demolată până la sfârşitul anului“

Astăzi expiră termenul în care Sorin Oprescu trebuie să emită decizia de demolare a Cathedral Plaza

Sorin Oprescu, termen limită pentru decizia demolării Cathedral Plaza: două zile până la aplicarea hotărârii instanţei judecătoreşti

Oprescu aşteaptă raportul comisiei de expertiză pentru a decide în privinţa demolării Cathedral Plaza

Oprescu, despre Cathedral Plaza: „Banii pentru demolare vor fi recuperaţi“

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite