Un miliard de euro, bugetul Capitalei pe 2014. Consilierii generali PDL: Bugetul propus de Oprescu este un fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul Capitalei pe 2014 a fost aprobat,joi noapte, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), fiind votat favorabil atât de consilierii PSD cât şi de cei PNL. Înainte ca bugetul să fie votat, şedinţa Consiliului General a fost întreruptă timp de câteva ore la cererea consilierului general PNL, Cornel Pieptea.

Deşi şedinţa a fost întreruptă în jurul orei 16.30 şi trebuia să fie reluată în doar două ore, aceasta a reînceput după ora 21.00, atunci când primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a ţinută să facă câteva precizări înainte de a se vota bugetul pe 2014.

„Este foarte târziu şi nu vreau să repet ce am mai spus despre bugetul Bucureştiului. Aş vrea să înţelegeţi că sunt ani diferiţi din punct de vedere financiar. Anul acesta avem „confruntarea“ cu unele hotărâri judecătoreşti. Falimentul Municipiului Bucureşti nu se poate întâmpla niciodată, dar hotărârile judecătoreşti pot bloca oraşul“, a declarat Sorin Oprescu imediat după reluarea şedinţei de consiliu.

Edilul-şef a mai atras atenţia şi asupra celor două regii RADET şi RATB despre care a declarat că sunt în continuare „două găuri negre“. „Dacă aceste două regii nu se restructurează, aceste unităţi nu vor mai exista. Şi nu asta ar fi problema. Problema e a cetăţeanului care are nevoie să circule şi mai are nevoie şi de căldură“, a mai spus Oprescu despre cele două regii.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat că aproximativ 32% din bugetul pe 2014 este reprezentat de investiţii, în special pentru cele începute deja. De asemenea,  alţi 48% se duc către protecţia socială, aici fiind incluşi şi banii alocaţi subvenţiilor pentru transport şi pentru căldură.

În ceea ce priveşte sumele destinate RATB-ului şi RADET-ului, prevăzute în bugat ca subvenţii, acestea se ridică la 546 de milioane de lei, respectiv 552 de milioane de lei.

În replică, consilierul PDL, Mircea Raicu, a declarat că situaţia RADET-ului şi RATB-ului este mult mai gravă decât o prezintă primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. „Bugetul propus de primarul Sorin Oprescu este un fals la fel ca şi contractul de leasing pe această clădire (n.r. actualul sediul al Primăriei din Splaiul Independenţei). Veniturile au fost estimate la 4,5 miliarde de lei, dar nu vor depăşi 4 miliarde“, a declarat Raicu. De asemenea, acesta a precizat că consilierii generali PDL nu vor vota bugetul Capitalei pentru acest an.

Pe de altă parte, consilierul PNL, Cornel Pieptea, a declarat că bugetul a fost realizat în condiţii legale şi că, în ciuda faptului că există anumite amendamente, consilierii generali PNL vor vota bugetul.

14 amendamente

Consilierii generali PSD şi PNL au propus 14 amendamente, iar liderul consilierilor PNL, Cornel Pieptea, a precizat că bugetul a fost dezbătut în comisii, spunând că deşi are o creştere de 35%, nu înseamnă că a fost făcut în mod ilegal.

Bugetul general al Bucureştiului pentru anul 2014 este de peste 5,2 miliarde de lei, iar bugetul local se ridică la circa 4,5 miliarde de lei, potrivit proiectului de hotărâre aprobat, joi noapte, de CGMB.

Unde se duc banii în 2014?

Mai multe obiectivele care au fost finalizate deja, vor mai primi bani pentru alte lucrări. Printre acestea, Arena Naţională are prevăzută suma de 7,7 milioane de lei, Sala Multifunţională are alocaţi 40 de milioane de lei, iar Academia de Tenis primeşte 5,85 milioane lei. Tot din bugetul din acest an se precizează că şase milioane de lei se vor îndrepta către modernizarea şi refacerea Patinoarului Flamaropol. 

După ce au existat numeroase probleme cu clădirea care adăposteşte Teatrul Evreiesc din Capitală, în bugetul pentru 2014 sunt alocaţi cinci milioane de lei, pentru consolidarea şi modernizarea teatrului. Totodată, pentru consolidarea altor clădiri sunt prevăzuţi 8,3 milioane de lei. Pentru vechiul sediul al Primăriei sunt alocaţi 30 de milioane de lei, în timp ce pentru unităţile de învăţământ sunt prevăzuţi 120 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte bugetul instituţiilor publice finanţate integral ori parţial din venituri proprii sunt menţionate venituri de 1,4 miliarde de lei şi cheltuieli de 1,45 miliarde de lei.

Alţi 5,26 de milioane de lei sunt pevăzuţi pentru modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului de Copii „Victor Gomoiu“ din Capitală, în timp ce alţi 6,34 milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea Spitalului de Ortopedie Foişor.

Sume prevăzute pentru obiectivele de infrastructură

La capitolul Transporturi, 78 de milioane de lei se duc către pentru Pasajul Basarab, în timp ce pentru alte obiective de indrastructură sunt alocate următoarele sume de bani: Străpungerea Bulevardului Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu (40 de milioane de lei), Străpungerea Buzeşti - Berzei - Uranus (35 de milioane de lei), Penetraţia Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada A1 (45 de milioane de lei), Reabilitare sistem rutier şi linie de tramvai Bulevardul Liviu Rebreanu (56 de milioane de lei), Îmbunătăţire condiţiie de circulaţie Pasaj Muncii (45,3 milioane de lei), Pasaj Suprateran Mihai Bravu - Splaiul Unirii (50 de milioane de lei), Pasaj subteran Piaţa Presei Libere (15 milioane de lei) şi Supralărgire Fabrica de Glucoză (40 de milioane de lei).

Pe aceeaşi temă:

Protest PDL la sediului Primăriei: „Bugetul Capitalei este devalizat în interesul firmelor lui Sorin Oprescu“

Primăria Capitalei plăteşte cinci milioane de lei pentru un site nou

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite