Barbu Petrescu, ultimul prim-secretar al Capitalei:  omul despre care se spune că ar fi nepotul bastard al Elenei Ceauşescu. Fostul nomenclaturist, în fruntea pe listei vinovaţilor de măcelul de la Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitingul din 21 decembrie 1989 a fost organizat de ultimul prim-secretar al Capitalei, Barbu Petrescu
Mitingul din 21 decembrie 1989 a fost organizat de ultimul prim-secretar al Capitalei, Barbu Petrescu

Ultimul prim-secretar al PCR şi primar al Capitalei, în acelaşi timp, a fost Barbu Petrescu. Numele său legat de tragicele evenimente din decembrie 1989. În istoria nomenclaturii bucureştene s-au mai remarcat în funcţia de prim-secretar şi Gheorghe Apostol şi Ion Dincă, poreclit "Te-leagă", deoarece îi ameninţa pe toţi cu puşcăria.

Barbu Petrescu a fost un om politic român, membru PCR, membru al CPEx al PCR şi primar al Capitalei între
1989 şi 20 ianuarie 1990, fiind precedat de Radu Constantin şi succedat de Dan Predescu.

Barbu Petrescu a ocupat diverse funcţii în aparatul comunist, de-a lungul timpului, fiind în 1988 chiar şi viceprim-ministru. Din 1989 a fost primar şi prim-secretar PCR al Capitalei. De numele lui se leagă mitingul eşuat al lui Ceauşescu din Piaţa Palatului, din 21 decembrie 1989. El a fost cel care a organizat această manifestare. „Atunci i-a dat telefon lui Barbu Petrescu, prim-secretarul al Capitalei. Ceauşescu l-a întrebat dacă poate organiza a doua zi un miting. Barbu Petrescu a spus: «Da! La ce oră şi cu ce efectiv?». Şi imediat a dat ordin la întreprinderi, ameninţând că celor care nu vor veni la miting li se va desface contractul de muncă”, mărturisea Iulian Vlad, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional acum câţiva ani.

În cursul zilei de 21 decembrie, în jurul orei 18.00, Barbu Petrescu a dispus constituirea unui detaşament de 5.000 de luptători din Gărzile Patriotice, pentru a interveni la unele obiective din Capitală. Din numărul planificat au reuşit să se adune aproximativ 300 de luptători.

La mitingul din 21 decembrie, din Piaţa Palatului din Capitală, Barbu Petrescu le-a adresat câteva cuvinte bucureştenilor adunaţi:

„Vă rog să-mi îngăduiţi să adresez, din inimă, rugămintea de a lua cuvântul la această mare adunare populară a oamenilor muncii din Capitală, a mult iubitului şi stimatului conducător de partid şi de ţară, a eminentului revoluţionar patriot, care de peste şase decenii şi-a dăruit întreaga activitate binelui, prosperităţii patriei, libertăţii, independenţei depline a României Socialiste, secretarul general al partidului, preşedintele Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”.

Despre Barbu Petrescu se spune că ar fi fost nepotul Elenei Ceauşescu, fiul din flori al fratelui acesteia. Se spune că Petrecu însuşi ar fi lansat acest zvon când era lider de sindicat la 23 August.

Pe 20 decembrie, după ora 22.00, Barbu Petrescu şi-a anunţat colaboratorii că a doua zi de dimineaţă urma să aibă loc un mare miting în Piaţa Palatului. Barbu Petrescu refuză să vorbească despre rolul lui în acele zile, scrie Jurnalul Naţional. Cert este că nici colaboratorii lui apropiaţi nu au ştiut atunci, cum nu s-a aflat nici peste ani, ce a facut exact „Bebe”, cum era numit primul-secretar.

Petrescu era renumit pentru confuzia totală pe care o răspândea prin deciziile lui, prin felul imprecis al acestora din care nu se înţelegea mare lucru. Unii considerau asta o mare şiretenie, alţii de-a dreptul prostie. Când era nevoie de el undeva, era greu de găsit. Închidea staţia radio de pe maşina oficială, pleca fără paznicul regulamentar, nu dădea repere asupra programului.

Chiar statutul lui era confuz în conducerea partidului: funcţia de prim-secretar la Capitală îl propulsa automat în rândul membrilor Comitetului Politic Executiv. O bună perioadă, după ce a fost numit prim-secretar în 1988, nu fusese cooptat în CPEx. În anii ’70, Petrescu era lider sindical la Uzina 23 August, iar mai apoi a ocupat funcţii importante în stat.
Înainte de a ajunge la Primăria Bucureştilor fusese director general al Institutului Central de Cercetări Economice

Numele său este al treilea în lista vinovaţilor pentru tragediile din Capitală în decemrbie 1989, întocmită de foştii revoluţionari. Petrescu este al treilea după generalii Vasile Milea şi Ion Hortopan.

Prim-secretarii remarcaţi

Prim-secretarii comunişti au fost oamenii de decizie politică nelipsiţi din mişcările strategice la nivel de partid, care au frecventat poziţii în funcţie de realizări, dar şi de dăruirea faţă de ideologia comunistă a lui Nicolae Ceauşescu. Gheorghe Apostol, principalul contracandidat al fostului dictator la funcţia de lider al partidului, după moartea lui Gheorghiu-Dej, şi Ion Dincă au fost unii dintre cei mai reprezentativi.

Gheorghe Apostol a rămas cunoscut în memoria colectivă ca fiind principalul succesor la poziţia de şef al Partidului Comunist Român şi duşmanul de partid al lui Nicolae Ceauşescu.

Prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român (PMR), 1954-1955, a fost ulterior numit viceprim-ministru. Potrivit Institutului de Investigaţie a Crimenlor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCR), ambiţiile lui de a ajunge în poziţia supremă în PCR au fost zădărnicite de sprijinul hotărât acordat de prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer lui Nicolae Ceauşescu, ceea ce a adâncit resentimentul lui Apostol faţă de acesta din urmă, cât şi faţă de sofisticatul şi cinicul Maurer.

Apostol şi „scrisoarea celor şase

Apostol a fost eliminat din conducerea PCR în 1969, la Congresul al X-lea PCR, după ce a fost atacat de Constantin Dăscălescu, prim-secretarul Comitetului judeţean de partid Galaţi, care apoi a fost ultimul prim-ministru sub Ceauşescu (1982-1989). După o perioadă de câţiva ani în care nu a deţinut nicio funcţie în partid, Apostol a fost numit ca ambasador în Argentina. Apostol a acuzat că ar fi fost mai multe atentate la viaţa sa ordonate chiar de Nicolae Ceauşescu, dar şi că existau multe deraieri din doctrina socialistă şi comportamente de „delir dictatorial”.
Gheorghe Apostol a fost cel care a conceput şi unul dintre semnatarii „scrisorii celor şase”. Documentul a fost semnat de alţi cinci foşti membri marcanţi ai Partidului Comunist Român: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan. Scrisoarea a fost publicată de posturile de radio BBC şi Europa Liberă pe data de 11 martie 1989. Cei şase criticau politica urmată de regimul lui Nicolae Ceauşescu, semnatarii scrisorii fiind repede arestaţi, interogaţi şi puşi în stare de arest la domiciliu.

image

După Revoluţia din decembrie 1989, i-a fost interzis accesul în Televiziunea Română, iar ultimii 20 de ani i-a trăit în anonimat, alături de a treia soţie, fosta solistă de operă Adriana Codreanu.

Gheorghe Apostol a murit pe 21 august 2001, la 97 de ani, tot în anonimat, puţini oameni fiind prezenţi la înmormântarea sa. După ce a fost mâna dreaptă a lui Gheorghiu-Dej, după ce a fost izgonit de Ceauşescu în America de Sud şi după ce a vrut să facă o Revoluţie, dar a eşuat, Apostol a fost totuşi amintit şi plâns de tocmai de unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai săi, şoferul Ion Săftulescu.

Fost şofer la Comitetul Central, omul care l-a purtat pe Apostol pe şoselele României Muncitoreşti în perioada 1954-1955, şi-a amintit de Volga în care se întindea la drum şi la vorbă cu tovarăşul Apostol: „Un om deschis, un om care nu tăcea când îl întrebai ceva. Un om în faţa căruia nu-ţi era frică să deschizi gura. Ceilalţi se făceau că nici nu mă văd. A pierdut mult România când Ceauşescu i-a luat locul. Un dezastru, o calamitate!”.

Nicu Ceaşescu absolvent al liceului Jean Monnet

Nicu Ceauşescu a absolvit în 1970 Liceul nr. 24 din Bucureşti (în prezent Liceul „Jean Monnet”). A fost ales în eşaloanele superioare ale UTC în timp ce era student la fizică la Universitatea Bucureşti. Ca prim-secretar al UTC şi ministru pentru problemele tineretului, a fost ales în Comitetul Central al PCR în 1982.

Nicu a fost consiliat de Ştefan Andrei, membru al Secretariatului CC, de liderul tineretului comunist Ion Traian Ştefănescu şi de primul secretar al Comitetului de partid al Centrului Universitar Bucureşti, Cornel Pacoste (ulterior, Pacoste a devenit secretar al CC al PCR).

Cel care trebuia să ia locul la dictatorului Nicolae Ceauşescu la cârma statului, la sfârşitul anilor ’80, a devenit membru supleant al Comitetului Executiv al partidului, prim-secretar al Comitetului judeţean de partid Sibiu, devenind astfel şi ultimul prim-secretar al oraşului.

Ion Dincă, generalul înfricat zis şi „Te-leagă”

Cel mai de temut dintre demnitarii lui Ceauşescu, generalul Ion Dinică a fost unul dintre personajele-cheie implicaţi şi încarceraţi mai târziu, pentru represarea revoltelor anti-comuniste de la revoluţia din decembrie 1989.

image

Între iunie 1976 - februarie 1979 a fost prim-secretar al Comitetului municipal Bucureşti al P.C.R. şi primar general al municipiului Bucureşti. Viceprimministru şi ministru al construcţiilor industriale (februarie 1979 - aprilie 1980), Ion Dinică a fost în ultimul guvern al României comuniste, condus de Constantin Dăscălescu, îndeplinind funcţia de prim-vice-premier (aprilie 1980 - decembrie 1989).

Temutul general a primit porecla „Te-leagă”, pentru că nu ezita să aresteze chiar şi membri importanţi ai aparatului de stat. Însuşi generalul Pleşiţă, fostul şef al spionajului extern, a avut de-a face cu impulsivitatea lui.

A fost condamnat pentru participare la reprimarea revoluţiei române din 1989, dar eliberat cinci ani şi trei luni mai târziu, din Penitenciarul Jilava, pe motiv de probleme de sănătate.

Ziarul Adevărul a obţinut un interviu în exclusivitate cu temutul general comunist cu puţin timp înainte ca acesta să moară.

Participa personal la dărâmare bisericilor

Despre Dincă se spunea că stătea cu pistolul pe masă, în biroul său, că trimitea lumea la canal fără nicio reţinere. Mai mult decât atât, generalul participa direct la dărâmarea bisericilor.

Când a fost primarul Capitalei a desfiinţat balcoanele, motiv pentru care a primit şi proecla de Ion Balcon sau Balconeti. Ultima apariţie în public a sa a fost la incinerarea Zoei Ceauşescu, în 2006.

Ultima declaraţie publică a generalului Ion Dincă a fost un blestem lăsat împotriva lui Ion Iliescu, un adevărat testament politic pe care ziarul Adevărul l-a consemnat, în exclusivitate.

Redăm câteva din bucăţi din materialul scris în 2007.

„Ion Iliescu este o mare secătură”

Dincă îl consideră trădător pe fostul său coleg de partid, Ion Iliescu, "un om pe care istoria trebuie să-l uite: "Ion Iliescu este o mare secătură. A fost unul dintre ai noştri, am clădit comunismul împreună. Numai că eu, împreună cu alţi colegi de-ai mei, am construit şi modernizat o ţară, în timp ce Iliescu s-a ocupat de propagandă şi politică. Este principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat cu noi după 1989. Am făcut cinci ani şi optzeci şi trei de zile de puşcărie la Jilava pentru genocid. M-au judecat pentru şaizeci de mii de morţi, iar Iliescu a pus pe suliţa lui din Piaţa Revoluţiei numai 1.054 de eroi. Îl întreb pe Iliescu acum: unde sunt morţii pentru care am făcut puşcărie?" spunea Dincă în 2007. 

"Am făcut sute de obiective economice în ţara asta"

Ion Dincă spunea despre anii petrecuţi în comunism că sunt cei mai frumoşi ani din viaţa lui.

"Nu regret nimic din ceea ce am făcut, şi dacă ar fi să iau viaţa de la capăt aş face totul la fel. Ba chiar vreau să spun că nu aş mai vrea să repet unele din greşelile pe care le-am făcut. Nu sunt un nostalgic comunist, dar vreau să spun că am făcut sute de obiective economice în ţara asta, iar ei m-au condamnat pentru subminarea economiei de stat".

„Va veni o vreme când Ceauşescu va fi pus la locul lui”

Una dintre ultimele speranţe ale lui Ion Dincă a fost ca numele de "Ceauşescu" să revină în istorie ca un pasaj pozitiv, nu cum este el privit acum. "Nu ar fi trebuit să se petreacă ce s-a petrecut în 89 în România. Se putea şi altfel. Vom trage mult până când ţara se va restabili. Numele de Ceauşescu nu va fi uitat. Este batjocorit acum, dar va veni o vreme când el va fi pus la locul lui. A avut şi lipsurile lui, a avut şi părţile lui bune. Istoria ne va spune adevărul".


În 1994 a ieşit din Penintenciarul Jilava unde fusese condamnat alături de Tudor Postelnicu, Ion Bobu şi Manea Mănescu, toţi patru fiind consideraţi în anul 1989 „apostolii roşii” (membrii CPEx - Comitetului Politic Executiv). Împreună cu alţi demnitari comunişti au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi în celebrul proces al lotului CPEx.

După ieşirea din închisoare, Ion Dincă s-a readaptat şi a devenit consilier la firma ginerelui său, Nicolae Badea, acţionar la FC Dinamo.

Dincă a murit pe 9 ianuarie 2007, în urma unui accident vascular, la vârstă de 79 ani şi a fost înmormântat la cimitirul Ghencea Militar din Bucureşti. În urma lui au rămas două fiice, ambele stabilite în S.U.A.

Cele două fete ale lui Dincă, Doina (soţia controversatului om de afaceri Gabriel Popoviciu) şi Liliana (fosta soţie a lui Nicolae Badea), erau ofiţeri de contraspionaj, activând la Academia din Băneasa, la secţia dialecte arabe.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite