Autobuzele şi metrourile nu vor avea program prelungit în această noapte, deşi peste 60.000 de oameni vor lua parte la concertul lui Robbie Williams

Autobuzele şi metrourile nu vor avea program prelungit în această noapte, deşi peste 60.000 de oameni vor lua parte la concertul lui Robbie Williams

Numărul autobuzelor care circulă pe traseele de noapte nu va fi suplimentat

Vineri noapte, când Robbie Williams va concerta în Bucureşti, mijloacele de transportul în comun vor circula după programul obişnuit, deşi la concert ar trebui să participe peste 60.000 de oameni.

Ştiri pe aceeaşi temă

De multe ori, în paralel cu organizarea unor evenimente importante din Bucureşti ce se desfăşoară după ora 23.00, reprezentanţii RATB şi Metrorex au decis să prelungească programul mijloacelor de transport în comun, astfel încât cei care au participat la aceste evenimente să poată pleca spre case fără să apeleze la taxiuri. 

În această noapte, când Robbie Williams concertează în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, nici metrourile nici autobuzele RATB nu vor circula după un program special. 

„Noi avem linii de noapte, majoritatea pleacă chiar din centrul Capitalei“, explică reprezentanţii RATB. În schimb, nu vor suplimenta numărul autobuzelor care circulă pe traseele de noapte, deşi la concertul susţinut de Robbie Williams sunt aşteptate peste 60.000 de persoane. 

Nici metrourile nu vor circula după un program prelungit, după cum au precizat chiar reprezentanţii Metrorex. Ultimul metrou va pleca la ora 23.30, aşa cum se întâmplă în fiecare zi a săptămânii. 

citeste totul despre: