La începutul fiecărui an îmi schiţez un bilanţ a ceea ce a reuşit mişcarea unionistă în anul precedent ca să ne apropie de reîntregirea ţării, iar realizarea de care sunt cel mai mândru în 2017 este amploarea pe care a luat-o proiectul nostru „Cunoaşte-ţi Ţara“. Lansat în 2015, acest program autofinanţat a adus peste 60.000 de moldoveni de peste Prut să viziteze România, în fiecare an, din luna martie până în decembrie. Prin „Cunoaşte-ţi Ţara“ am vrut ca basarabenii să vină şi să vadă, să simtă adevărata lor ţară, cea de care i-a despărţit un pact ilegitim între două dintre cele mai oribile întruchipări ale Răului în istorie – Germania nazistă a lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin – şi de care continuă să-i despartă pe nedrept clasa politică actuală de la Chişinău şi Bucureşti.

În una dintre seriile recente ale proiectului „Cunoaşte-ţi Ţara“, grupuri însumând circa 200 de basarabeni, în majoritate profesori şi părinţi cu copii, au sosit cu autocarele la mijlocul lunii decembrie în municipiul Iaşi. Oaspeţii de peste Prut au fost pentru început primiţi în Sala Mare a Primăriei şi întâmpinaţi de edilul ales, Mihai Chirica, înainte de a-şi continua traseul către mănăstirile, locurile istorice şi frumuseţile naturale ale României. Având ocazia să rostesc în deschidere câteva cuvinte de bun venit şi să le vorbesc despre visul nostru ca toţi românii să trăiască demni în aceeaşi ţară care oferă bunăstare tuturor oamenilor harnici şi cinstiţi, o mămică mi-a adresat întrebarea: „Va curge sânge la Unire?“

Întrebarea a atras atenţia tuturor din sala arhiplină şi a determinat-o pe fetiţa de nu mai mult de 8-9 ani a femeii să-şi ia mama în braţe în timp ce mă pregăteam să-i răspund. Văzând scena, un fior rece m-a cuprins gândindu-mă că ar putea fi una dintre familiile îndoliate de conflictul transnistrean din 1990-1992. Aproape 300 de militari, poliţişti şi civili moldoveni au murit atunci şi alţi 1.200 au fost răniţi când regimul separatist de la Tiraspol şi-a înarmat miliţiile paramilitare cu arsenal sovietic pentru a ţine ostatică toată Republica Moldova. Şi a împiedica ţinutul dintre Prut şi Nistru să se apropie cu paşi fireşti de România, de libertate, de o democraţie autentică şi de bunăstare pentru toţi cetăţenii săi. Mai aproape de zilele noastre a curs sângele etnicilor români din zona Cernăuţiului care luptă în armata ucraineană angajată în conflictul cu separatiştii din Donbas.

Am răspuns cu fermă convingere că Unirea pe care ne-o dorim între România şi Republica Moldova nu trebuie şi nu va fi realizată prin vărsare de sânge. Crezul nostru, al celor care spunem tuturor că Basarabia e România, este că Unirea pe care o promovăm are darul să vindece răni vechi, nu să deschidă altele noi. Mişcarea unionistă de pe cele două maluri ale Prutului este paşnică, non-violentă şi exclude ideea de sânge vărsat pentru reîntregirea ţării în secolul XXI. Nu vrem ca România să anexeze teritorii prin forţă, ci dorim ca revenirea Basarabiei la trupul ţării să se facă prin liberul consimţământ al locuitorilor ei.

Mişcarea unionistă nu are nici extremişti, nici exaltaţi

În toamna trecută, pe 17 noiembrie, am fost invitat împreună cu Vlad Bileţchi să iau cuvântul la o conferinţă ştiinţifică pe tema „Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea“ la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Au vorbit înaintea noastră istoricii Marius Diaconescu şi Ion Negrei, precum şi Vlad Purcărescu de la Asociaţia Studenţilor la Istorie „Dacia“, iar în a doua parte a fost o sesiune de întrebări din partea sălii şi dezbateri. Am fost surprins să constat că prof. Diaconescu este întrerupt de un membru al publicului care s-a lansat într-o tiradă populistă, folosindu-se de eroii şi martirii noştri care şi-au dat viaţa pentru o ţară întreagă. Întrerupându-l energic la rândul meu pe acest tânăr pentru a-l lăsa pe distinsul profesor de istorie să aducă argumentele ştiinţifice, m-am bucurat că nu avem în mişcarea unionistă nici extremişti, nici exaltaţi.

Sigur că Marea Unire din 1918 a fost facilitată de Primul Război Mondial, iar la recunoaşterea ei de către puterile mondiale, în 1920, a contribuit uriaşul sacrificiu al ostaşilor români. Însă, NOTA BENE: Unirea noastră s-a obţinut prin declaraţii unilaterale ale populaţiei din provinciile care au reîntregit trupul ţării în 1918: Basarabia pe 27 martie, Bucovina pe 15 noiembrie, Transilvania pe 1 decembrie.

În momentul în care armele au tăcut în toată Europa, pe 11 noiembrie, când s-a semnat armistiţiul de la Compiègne, România era tot mică şi diformă fără Bucovina şi Ardeal. Chiar şi după Unirea de facto a provinciilor româneşti, a fost nevoie de un imens efort diplomatic la negocierile de la Versailles şi de consensul unei generaţii de conducători ai României, în frunte cu Regina Maria, Alexandru Vaida Voevod şi Ionel Brătianu.



Războiul şi jertfele de vieţi omeneşti au prefaţat Marea Unire din 1918, DAR timpurile s-au schimbat de atunci până astăzi. Unirea de acum un secol s-a realizat tocmai pentru că românii au pus problema pragmatic pentru situaţia de atunci, fără să copieze modelul din 1877, nici pe cel romantic-revoluţionar din 1848 şi nici pe cel al lui Mihai Viteazul de la 1600. Pentru reunirea cu Basarabia, avem nevoie de o soluţie potrivită anului 2018, ceea ce exclude din start războiul şi vărsarea de sânge.

Unul dintre cei mai mari războinici ai secolului XX, generalul american Douglas MacArthur, spunea în celebrul său discurs de rămas-bun rostit în 1951 că „războiul a devenit inutil ca mijloc de reglementare a disputelor internaţionale“.

Balzac are la rândul său o mulţime de ziceri formidabile, dar în acest context îmi vine în minte una deosebit de potrivită: „Prima picătură de sânge atrage după ea un fluviu“. Pentru că sângele cere sânge şi greu se iese din acest cerc vicios.Vizitând în primele zile din ianuarie cimitirele eroilor români de la Vărzăreşti şi Ţiganca (un vers dintr-un sfâşietor bocet popular spune: „Pe şesul de la Ţiganca, unde curge sângele ca apa“), sunt mai încredinţat decât oricând că nu vreau să cânte prohodul nici în limba română, nici pe ruseşte pentru nimeni căzut în luptă pentru Unire. Fiecare viaţă e sfântă şi fiecare destin întrerupt înainte de vreme este o pierdere pentru umanitate. Lupta noastră, a unioniştilor, este paşnică, iar arma noastră e cuvântul. Avem nevoie de oamenii de toate etniile, religiile, confesiunile şi convingerile politice în România reîntregită. Unitatea în diversitate a făcut România cu adevărat mare în perioada interbelică, nu doar întinderea sa teritorială.

Reîntregirea naţională prin reunirea României şi Basarabiei se va face fără a se vărsa o singură picătură de sânge şi nu se va mai desface în veci!