ARHIVELE COMUNISMULUI Strivit de tăvălugul roşu la Tiraspol

Petru Ţetva în 1920, în arestul cekiştilor FOTO Arhiva SIS

Basarabeanul Petru Ţetva se numără printre primele victime ale regimului bolşevic instalat în stânga Nistrului după 1918. Încercând să-şi salveze nişte rude, a fost acuzat că e „spion român“, „fost albgardist“ şi dvorean (nobil) şi a fost condamnat la moarte prin împuşcare

Născut la Bender, Petru Ţetva se pomeneşte în 1920 la Tiraspol, unde ajunge victimă a Terorii Roşii declanşate de bolşevici în 1918, după atentatul eşuat la viaţa lui Vladimir Lenin, din august 1918. Criteriul de bază cu care opera „justiţia“ de tip revoluţionar era apartenenţa la o anumită clasă, şi nu neapărat activitatea concretă a individului. 

Petru Ţetva s-a născut la 12 ianuarie 1890 la Bender, în gubernia Basarabia. Era ştiutor de carte, absolvind două clase primare ale şcolii judeţene din Bender şi apoi şase clase ale şcolii reale din aceeaşi localitate. Era căsătorit cu Vera Nikolaevna, născută în 1894, cu care avea o fiică, în vârstă de şase ani şi jumătate la momentul când bărbatul a fost arestat. Petru Ţetva avea două surori - Ecaterina, de 20 de ani, şi Antonina, de 23 de ani. Avusese încă trei fraţi: Iacov, Boris şi Fiodor, care fuseseră recrutaţi în armata ţaristă şi muriseră pe front în timpul Primului Război Mondial, numit în epocă Marele Război. Toată familia sa, inclusiv tatăl şi mama, locuia în Bender, devenit parte a statului modern român prin Unirea Basarabiei de la 27 martie 1918, votată de Sfatul Ţării. El însuşi avea viză de reşedinţă în Bender, dar locuia la Tiraspol. La momentul arestării, în vara anului 1920, linia Nistrului nu este încă un hotar greu de trecut, întrucât Armata Roşie încă nu stabilise controlul ferm asupra teritoriului din stânga Nistrului.

Trece Nistrul, în căutarea fraţilor

Până în toamna anului 1919, Petru Ţetva locuieşte la Bender, în Basarabia românească. În octombrie acelaşi an, trece Nistrul în căutarea fraţilor săi mobilizaţi în armata ţaristă şi despre care nu ştia nimic, sperând însă să-i găsească în viaţă. Obţine în acest scop permisiune de la un general, pe nume Popovici, din Chişinău, dar fără dreptul de a mai reveni în Basarabia. Ţetva se resemnează cu această interdicţie, sperând că ulterior o va putea anula, pe moment fiind preocupat să-şi găsească fraţii şi să-i aducă în Basarabia.

Ajunge până la Elizavetgrad (ulterior redenumit Kirovograd, situat în partea centrală a Ucrainei), dar căutările sunt zadarnice. Drept urmare, în noiembrie 1919, decide să revină la Tiraspol şi de acolo să treacă Nistrul, în Basarabia. Între timp însă se închisese hotarul, de aceea este nevoit să se mai reţină în Transnistria. Armata generalului Denikin, unul dintre adversarii redutabilii ai bolşevicilor în regiune, declară recrutarea tinerilor născuţi în 1890. Fiind vizat direct, Petru Ţetva încearcă să evite mobilizarea în armata albgardistă, înţelegând, probabil, că la un moment dat va reveni Armata Roşie şi va avea mari probleme din această cauză. Încearcă să evite recrutarea în armata lui Denikin, angajându-se în calitate de temnicer la închisoarea din Tiraspol, crezând că astfel, cel puţin, va rămâne în viaţă.

Din nou în Basarabia

La începutul lui februarie 1920, când armata lui Denikin se retrăgea din Tiraspol, iar bolşevicii încă nu reveniseră, Petru Ţetva foloseşte momentul pentru a trece în Basarabia. Era iarnă cumplită, râul îngheţase de-a binelea şi nu a fost o problemă să ajungă la Bender, acolo unde îl aştepta familia şi rudele sale. El avea însă interdicţie de a reveni în Basarabia, de la generalul român Popovici, şi în scurt timp este reţinut de către trupele de grăniceri româneşti. Ca urmare, este judecat şi condamnat, pe 24 martie 1920, la 25 de zile de arest în închisoarea din Chişinău, pentru încălcarea interdicţiei de a se întoarce în Basarabia.

După ispăşirea celor 25 de zile de arest, revine la Bender. Siguranţa îi percheziţionează domiciliul, practic, în fiecare zi, pe motiv că două rude de-ale sale - socrul Dumitru şi un unchi pe nume Ivan - simpatizau Armata Roşie şi au participat la raidul organizat de aceasta în Basarabia pe 27 mai 1919 (aşa-numita „răscoală de la Bender“). Cu alte cuvinte, erau consideraţi, pe drept, cetăţeni neloiali ai statului român. Aceştia fuseseră judecaţi şi condamnaţi la moarte, pedeapsă ce a fost comutată ulterior cu 15 ani de închisoare, la cererea rudelor, inclusiv a lui Petru Ţetva. Cu toate că cei vinovaţi fuseseră prinşi şi condamnaţi, Siguranţa îl suspecta şi pe Petru Ţetva că era spion bolşevic, care ar fi fost trimis special în Basarabia, ca să adune informaţii despre starea de spirit a populaţiei şi despre numărul trupelor române din preajma Nistrului.

Teama unei intervenţii de o parte şi alta a Nistrului era reciprocă în acei ani, cu precizarea că temerile erau reale mai ales pentru malul drept al Nistrului, întrucât avuseseră loc precedente în acest sens. Autorităţile române, la rândul lor, nu intenţionau să intervină şi nu au desfăşurat operaţiuni militare în partea stângă a râului. Scopul lor era zădărnicirea unei ofensive bolşevice ce ar duce la pierderea Basarabiei (despre alte treceri ale Nistrului în perioada respectivă şi mişcările de trupe bolşevice la hotarul româno-sovietic a se vedea volumul editat recent de Vadim Guzun „Chestiunea refugiaţilor. Documente diplomatice şi ale serviciilor române de informaţii“ (1919-1936), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2012).

Revenirea la Tiraspol, fatală

În contextul în care era hărţuit de Siguranţă, deşi nu avea simpatii pentru bolşevici, Petru Ţetva încearcă să obţină ajutorul acestora pentru eliberarea socrului şi unchiului său din puşcărie. În acest scop, decide să treacă Nistrul şi se întâlneşte la Tiraspol cu mai mulţi conducători locali, printre care şi Grigori Starîi (numele adevărat Borisov), unul din viitorii lideri ai RASS Moldoveneşti, creată în 1924. Starîi era acum preşedinte al comitetului judeţean al partidului bolşevic din Tiraspol şi unul din conducătorii a ceea ce s-a dorit a fi o „răscoală comunistă“ la Bender în ziua de 27 mai 1919. Mai mult, Starîi fusese şi el condamnat la moarte în „procesul celor 108“, consideraţi iniţiatori şi participanţi activi ai rebeliunii bolşevice, dar reuşise să fugă peste Nistru (despre insurecţia eşuată de la Bender, a se vedea cartea  Ludmilei Rotari „Mişcarea subversivă din Basarabia în anii 1918-1924“, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004).

Petru Ţetva era un om simplu, nu avea convingeri ideologice  pronunţate, nu era nici pro-bolşevic, nici pro-român.   Igor Caşu, istoric

La 23 iunie 1920, Petru Ţetva a fost arestat de către grănicerii roşii în momentul în care încerca să treacă Nistrul, din Tiraspol în Bender. De data aceasta, protagonistul nostru voia să vorbească cu tatăl său şi cu foşti colegi cu care a lucrat la închisoarea din Tiraspol în perioada noiembrie 1919 - februarie 1920, cu scopul de a identifica agenţi români din partea stângă a Nistrului. Deşi acest lucru nu reiese direct din materialele interogatoriului, se pare că planul consta în încercarea de a face schimb ulterior între aceşti agenţi români şi cele două rude ale sale condamnate în România pentru participarea la răscoala de la Bender.

Arestarea şi condamnarea

Petru Ţetva a fost arestat la 23 iunie 1920 şi interogat mai bine de o lună de către secţia din Tiraspol a poliţiei politice bolşevice, numite în epocă CEKA. Cekiştii l-au învinuit de spionaj în favoarea României, deşi Ţetva nu avea legături cu serviciile speciale româneşti. Din contră, acesta fusese condamnat pentru trecerea ilegală a hotarului în februarie 1920 şi persecutat de Siguranţă, dată fiind relaţia sa de rudenie cu doi din cei 108 participanţi activi la „insurecţia comunistă“ din Bender.
Ca probe în dosarul lui Petru Ţetva au fost luate mărturiile a două persoane, precum şi date din biografia sa din ultimii trei ani de viaţă. Printre acestea erau următoarele detalii: a trecut hotarul cu România de câteva ori şi a fost temnicer la închisoarea din Tiraspol în perioada noiembrie 1919 - februarie 1920, când puterea în regiune era deţinută de armata generalului Denikin. Pentru organele CEKA, acestea erau argumente indubitabile că Petru Ţetva era spion român şi fost albgardist, deci prezenta pericol dublu pentru puterea sovietică. În plus, acestuia i se incriminează şi apartenenţa de clasă, acea de dvorean, ceea ce era o interpretare abuzivă a poziţiei şi originii sale sociale. În contextul războiului civil din Rusia, originea de clasă era un argument suficient pentru a stabili vinovăţia unei persoane şi acest detaliu a cântărit decisiv la condamnarea lui Ţetva.

Petru Ţetva a fost condamnat la moarte prin împuşcare, la 26 iulie 1920, fiind executat în aceeaşi zi la închisoarea din Tiraspol.

Vinovat fără vină

Petru Ţetva a devenit victimă Terorii Roşii din timpul războiului civil din Rusia şi Ucraina. El nu avea convingeri ideologice puternice – nici bolşevice, nici albgardiste, nici proromâneşti. Mai degrabă, a fost atras în vâltoarea evenimentelor din cauza rudelor sale şi a responsabilităţii pe care a înţeles că trebuie să o aibă faţă de ei. A fost doar un om care a nimerit în capcana întinsă de cei care i-au promis ajutorul.