Republica Moldova, printre cele mai frumoase ţări care atrag cei mai puţini turişti
0Republica Moldova a fost clasată pe locul 9 în Top 10 al unor ţări frumoase care atrag însă cel mai mic număr de turişti din lume, alcătuit de Organizaţia Mondială a Turismului, scrie publicaţia britanică „The Daily Mail”.
Plaje imaculate cu nisip alb si apa de un verde azuriu, absenta spatiilor aglomerate si experiente culturale autentice reprezinta elementele cautate de multi turisti care isi doresc o vacanta perfecta si care se regasesc, totusi, paradoxal, in interiorul unora dintre cel mai putin populare destinatii turistice din lume.
In timp ce Franta, Statele Unite, Spania, China si Italia alcatuiesc Topul 5 al celor mai vizitate tari de pe planeta, in care sosesc in fiecare an zeci de milioane de turisti, unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din lume au fost evitate de fluxurile turistice internationale in 2013.
In cazul unora dintre ele, precum Insula Palau din Pacificul de vest si Insula Niue din Pacificul de sud, geografia reprezinta o bariera majora care le impiedica sa fie apreciate de milioane de oameni. In cazul altora, motivele din spatele numarului mic de vizitatori nu sunt foarte clare.
Cati turisti viziteaza Republica Moldova
In topul alcatuit de Organizatia Moldiala a Turismului, Republica Moldova ocupa locul al noualea, cu 96.000 de vizitatori in 2013 si reprezinta o destinatie in general evitata de fluxurile turistice internationale. "Situata intre Romania si Ucraina, aceasta tara nu a avut parte de cele mai bune momente dupa ce si-a declarat independenta si s-a desprins de Uniunea Sovietica la inceputul anilor 1990", se afirma in articolul publicat pe site-ul tabloidului Daily Mail. "Tara nu a evoluat prea mult de atunci, iar razboiul civil din Transnistria si instabilitatea financiara au sabotat eforturile depuse pentru atragerea turistilor straini", precizeaza acelasi articol.