Răsplătiţi pentru munca de-o viaţă cu Premiul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eleonora Romanescu este apreciată pentru portrete şi nature mort FOTO: flux.md
Eleonora Romanescu este apreciată pentru portrete şi nature mort FOTO: flux.md

Zece personalităţi care au făcut cercetări, au scris, au pictat, au creat muzică sau filme au fost apreciate cu Premiul Naţional

Pe 26 august, la Palatul Naţional vor răsuna aplauze pentru personalităţile care vor ridica Premiul Naţional. Cei zece câştigători din acest an sunt: pictoriţa Eleonora Romanescu, dirijorul şi compozitorul Gheorghe Mustea, tenorul Mihai Munteanu, regretatul regizor Victor Bucătaru, scriitorul Spiridon Vangheli, antrenorul de box Petru Caduc, doctorii habilitaţi în agricultură Nicolae Eremia şi Maria Goncearuc şi două colective de autori în frunte cu medicul Ion Ababii şi, respectiv, biologul Andrei Munteanu. Ei au fost înaintaţi de ministere, universităţi, uniuni de creaţie, Academia de Ştiinţe şi foşti laureaţi pentru merite deosebite, cercetări sau cicluri de lucrări.

„ÎMI ADOR MUNCA“

Una dintre cele două femei care vor fi premiate este Maria Goncearuc, şefa Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al AŞM. A obţinut numeroase distincţii în ţară şi peste hotare, însă decizia comisiei de concurs a luat-o prin surprindere. „A fost o surpriză că am fost înaintată. Şi mai mult m-am mirat când mi-am dat seama că mă număr printre învingători“, ne-a declarat emoţionată cercetătoarea, recunoscând, în acelaşi timp, că are cu ce se mândri. 

„Am publicat de-a lungul timpului 235 de lucrări despre genetică şi plante aromatice. Îmi ador munca, este viaţa mea. Am noroc şi de o echipă minunată, care se bucură alături de mine chiar acum“, a mărturisit savanta, pe care am surprins-o în timpul unei mese de sărbătoare cu colegii.

Bucuros l-am găsit şi pe un alt specialist din domeniul agricol. Nicolae Eremia, decanul Facultăţii de Zootehnie a Universităţii Agrare, şi-a dedicat toată viaţa albinelor, brevetând şi 26 de invenţii utile pentru obţinerea şi utilizarea produselor apicole. Micile insecte i-au adus Premiul Naţional. „Ţinând cont că muncesc cu dăruire de 37 de ani, m-am aşteptat să câştig. Totuşi, sunt uimit şi mândru în acelaşi timp. Familia împarte cu mine fericirea“, a spus Nicolae Eremia.

CA UN TATĂ PENTRU ELEVII SĂI

Antrenorul lotului naţional de box Petru Caduc, care a educat generaţii întregi de pugilişti la „fabrica de campioni“ de la Grimăncăuţi, este convins că a meritat distincţia de onoare oferită de stat. „La câţi băieţi am antrenat şi am crescut, am fost răsplătit pe măsură. După ce iau premiul, mă apuc din nou de lucru“, a explicat sportivul, care va pleca, în scurt timp, cu discipolii săi la Campionatul Mondial de Box. El a fost înaintat de Federaţia de Box din Moldova, iar preşedintele ei are numai cuvinte de laudă despre antrenor. „Merită pe deplin această medalie. E un om extrem de muncitor, inteligent şi simplu. E un minunat exemplu pentru copii şi îi îndrumă ca un tată“, susţine Vasile Chirtoca.

Pictoriţa Eleonora Romanescu a fost distinsă pentru întreaga activitate artistică şi pentru contribuţie în cultura ţării. La 87 de ani este o fire activă şi pune suflet în lucrările sale. „Acest premiu merge la ea pe bună dreptate. Are un stil original, individual, a pictat fără să se ia după modă sau vremuri. Are o verticalitate deosebită şi, cu siguranţă, a lăsat o amprentă în pictură“, o apreciază pe Mihai Mungiu, directorul Centrului Expoziţional „Constantin Brâncuşi“.

Fiecare dintre laureaţi va primi câte o medalie şi un premiu bănesc în sumă de 100.000 de lei în cadrul festivităţii dedicate Zilei Independenţei Republicii Moldova. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite