Preşedinţia propune modificarea modalităţii de susţinere a BAC-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O iniţiativă legislativă a şefului statului care prevede forme diferenţiate de absolvire a treptei liceale a fost prezentată joi, 23 martie, de către consilierii prezidenţiali Corneliu Popovici şi Maxim Lebedinschi. Iniţiativa prevede introducerea examenului naţional, experienţă care potrivit consilierilor se întâlneşte în mai multe state din Europa.

Examenul naţional presupune un număr mai mic de discipline decât bacalaureatul, pe un domeniu mai îngust, iar susţinerea acestuia va permite tinerilor să-şi continue studiile în anumite instituţii, inclusiv din învăţământul superior, transmite IPN.

Propunerea este ca fiecare elev să primească la încheierea studiilor un certificat de finalizare a şcolarizării. Iar liceenii care vor dori să susţină şi bacalaureatul ar urma să depună o cerere în acest sens către administraţia şcolii. Acum situaţia este inversă: scriu cerere cei care nu vor să susţină examenele de bacalaureat.

Consilierul prezidenţial Corneliu Popovici a declarat că iniţiativa vine ca urmare a discuţiilor cu directori de instituţii de învăţământ, cu părinţi, cu absolvenţi, dar şi cu angajatori. Nepromovarea examenelor de bacalaureat are impact negativ asupra societăţii, pentru că tinerii nu-şi pot continua studiile pe filieră profesională, iar angajatorii refuză să-i ia la muncă dacă nu au diplomă de BAC. În opinia consilierului, anularea a trei ani de studii pe motivul nereuşitei la BAC este inadmisibilă.

Maxim Lebedinschi a declarat că tinerii au aptitudini şi cunoştinţe diferite – unul este bun la matematică, altul cunoaşte mai bine o limbă străină şi autorităţile trebuie să ţină cont de acest lucru. În opinia consilierului prezidenţial, ceea ce s-a întâmplat în ultimii la BAC „a atentat la viitorul copiilor”. Prin introducerea examenului naţional, tineri vor avea în faţă mai multe uşi deschise.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite