„Merg pe stradă şi nu văd oamenii, văd dinţii“

Dumitru Frunze (72 de ani), şeful Secţiei protetică dentară din cadrul Policlinicii Stomatologice Republicane, ne-a vorbit despre experienţa sa de aproape jumătate de veac în domeniu.

Când pacienţii îl întreabă dacă doare, răspunde în glumă: „Nu pe mine“. Cu aceeaşi sinceritate îşi face meseria de 45 de ani. Spune că voia să fie chirurg, dar a devenit stomatolog pentru că aşa i-a sugerat partidul, deşi crede că s-ar fi descurcat în orice domeniu. Acum visează la „o lume fantastică“, aşa cum o numeşte el, în care oamenii vor avea dinţi sănătoşi şi vor merge la dentist doar pentru un control de rutină.

„Adevărul“: Cum aţi devenit stomatolog? Aţi moştenit profesia de la cineva din familie?

Dumitru Frunze: M-am născut într-o familie simplă din satul Mârzeşti, raionul Orhei. La 16 ani am terminat zece clase şi am mers la şcoala medicală din Orhei, unde m-am făcut felcer. În 1959 am fost încadrat în armata sovietică şi trimis în Republica Democrată Germană, în Magdeburg şi Leipzig. Când am revenit, prin anul 1962, voiam să mă fac chirurg, dar pe listele de admitere m-am găsit la stomatologie. Pe atunci eram membru de partid, mândru de doamne fereşte. Când m-am dus la rector, şi el membru de partid, mi-a explicat clar: «Ştii ce, băiatule, noi acum dezvoltăm stomatologia în ţară şi avem nevoie de bărbaţi. Tu nu numai că eşti bărbat, dar eşti şi membru de partid şi trebuie să înţelegi politica partidului». Şi de atunci sunt stomatolog.

Vă pare rău?

Nu, acum nu-mi imaginez să fac altceva. Sunt un om care ar fi reuşit să se descurce oriunde. Îmi place să-mi pun mintea în mişcare. Chiar şi la etapa mea de tinereţe, dacă aş merge astăzi la chirurgie, aş reuşi.

Cum a evoluat medicina stomatologică pe parcursul anilor?

Pe vremuri era un dezastru. Nici nu-mi dau seama cum răbdau pacienţii înainte. Practic, îi „terorizam“, le rodeam dinţii cu pila, iar măsurile sanitare erau la pământ. Dacă pila era spălată sub robinet, asta deja era o prelucrare sanitară excelentă. Chiar şi aşa, atunci nu erau atâtea infecţii ca azi. Acum noi pregătim instrumentele de parcă fiecare pacient ar avea SIDA sau hepatita C.

Din ce cauză oamenii suferă astăzi mai mult de maladii stomatologice?

Lumea întrebuinţează mai mult mâncare artificială şi este mult mai stresată. Cavitatea bucală este ca oglinda stării de sănătate fizice, psihologice şi a situaţiei sociale. Pe vremuri veneau la control pacienţi care nu-şi îngrijeau dinţii şi-i aveau buni. Acum rar se mai întâmplă aşa ceva. Pe vremea mea dinţii se curăţau cu sodă de mâncare. Nu erau periuţe, puneai praf pe buricul degetului şi spălai. În Moldova, periuţele au apărut prin anii ’60.

Acum oamenii au mai multă grijă de dantură?

Nivelul culturii în societate este scăzut şi asta influenţează negativ şi îngrijirea cavităţii bucale. Suntem mai neglijenţi. Am un neajuns: merg pe stradă şi nu văd oamenii, văd dinţii, mai exact văd că multora le lipsesc dinţii. Din cauze financiare, moldovenii nu-şi permit să-şi pună dinţi. Pe vremurile sovietice oamenii îşi puneau dinţi de fier, pentru că erau ieftini. Arăta urât, dar măcar aveau cu ce mânca. Acum, la ţară, chiar şi tinerii nu au dinţi. Mulţi stomatologi au plecat din sate - oamenii n-au bani pentru proteze, iar medicii nu mai vor să fie răsplăţiţi cu un „tăbultoc“ de cartofi sau mai ştiu eu ce.

Înainte mulţi aveau şi dinţi de argint sau de aur...

Eu aş pune şi azi. Erau foarte buni, igienici. Erau un pic mai scumpi, dar, de-o nevoie, îi scoteai şi-i puteai vinde. Dar cu ceramica ce faci? O arunci la gunoi. Pe vremuri era o singură uzină la Moscova care pregătea materie primă pentru proteze dintr-un aliaj special de aur de o calitate foarte înaltă. Acolo dădeam comandă cu ani înainte şi trimiteau coletele pentru toţi din spaţiul URSS. Acum puţini se adresează. Oamenii nu-şi permit să-şi pună dinţi de aur, pentru că sunt prea scumpi. Dar nici nu mai sunt întrebaţi. Părerea mea e că, pe lângă ceramică, n-ar fi rău să se utilizeze în continuare aliajele din metale nobile şi seminobile.

Avem multe reclame care promit înălbirea dinţilor. Cât adevăr conţin?

Dacă 10% din reclame ar fi adevăr aş spune că e bună orice pastă de dinţi. Cu regret însă, niciuna nu corespunde realităţii. Puteţi cumpăra orice pastă, să alegeţi periuţa potrivită, iar când se termină tubul, pur şi simplu schimbaţi pasta de dinţi. De ce? Pentru că astfel se schimbă mediul din cavitatea bucală, ceea ce nu convine microbilor. Sunt şi paste de dinţi care albesc, dar nu le recomand pacienţilor, pentru că ele demineralizează ţesuturile dentare. Când vedeţi că un om are dinţii mai galbeni să ştiţi că-s mai sănătoşi decât cei albi, aşa spune literatura de specialitate.

De ce ne temem de mici de dentist?

Frica aceasta apare în familie. Copilul este mic şi nu ştie ce înseamnă un dentist, dar îşi vede părinţii care se plâng de durere, că trebuie să se ducă la stomatolog şi că le e frică.

Ce v-a ţinut până acum în această meserie?

Nevoia, dorinţa de a trăi. Îmi place această meserie, sunt îndrăgostit de ea. Cu timpul, am devenit şi un mic psiholog. Uneori, fac glume ca să sustrag atenţia pacienţilor. Omul încă nu s-a aşezat în fotoliu, dar eu ştiu deja cu cine am de a face. Trebuie să ştiu, pentru că lucrăm cu aparate periculoase. Avem burghie cu 300.000 de rotaţii pe minut şi alte instrumente periculoase.

Cum aşteptaţi să evolueze domeniul în care lucraţi?

Vreau ca oamenii să ajungă la aşa o etapă la care să nu aibă nevoie să trateze dinţii. Ar fi perfect ca oamenii să-i păstreze în aşa fel încât să nu-i deterioreze şi să facă doar controale de rutină.