Bătrânii din Republica Moldova suferă agresiuni psihologice
0
Populaţia în vârstă este plasată pe o poziţie inferioară în societate. Astfel se autopercep persoanele de peste 60 de ani care au participat la realizarea Studiului sociologic „Discriminare, abuzul şi violenţa asupra vârstnicilor” realizat în cadrul proiectului finanţat de UE „Tăcerea nu e o soluţie: Abuzul asupra vârstnicilor”.
Dintre cei 1.096 de respondeţi cu vârsta de peste 60 de ani, 14% au recunoscut că au fost abuzaţi psihologic deseori prin ruşinare, umilinţă, insultă şi ignorare. După depăşirea vârstei de 60 de ani, circa 11% au devenit victime ale abuzului economic, asociat cu furturi, deposedări forţate de bani, falsificarea semnăturilor. Iar 4,3% au recunoscut că au fost victime ale violenţelor fizice, precum loviturile, îmbrâncirile, bătăi şi ameninţări cu moartea. Mult mai dificil de depistat sunt cazurile abuzului sexual asupra femeilor în vârstă.
Dintre cei 500 de respondeţi cu vârsta cuprinsă între 20-55 de ani, 40% sunt cuprinşi de teamă şi nelinişte provocată de gândul la bătrâneţea ca atare la care vor ajunge, iar fiecare al cincilea manifestă o atitudine negativă faţă de această etapă.
Scopul proiectului a fost scăderea formelor de neglijenţă şi abuz asupra femeilor şi bărbaţilor în vârstă din Republica Moldova. Proiectul a fost implimentat în patru localităţi urbane - Bălţi, Orhei, Ialoveni, Comrat şi patru localităţi rurale - s. Cazangic (Leova), s. Satul Nou (Cimişlia), s. Carabetovca (Basarabeasca) şi s. Manta (Cahul).
Pe lângă studiu naţional, pe parcursul proiectului au fost create şi diferite programe pentru sensibilizarea opiniei publice, au fost instruiţi numeroşi specialişti în modalităţile de management pentru cazurile de abuz al vârstnicilor şi lansate diferite campanii şi mese rotunde la nivel local.
Proiectul a fost implimentat timp de doi ani, ianuarie 2013 - decembrie 2014, cu o extensie până în luna februarie 2015.